Arhitecţii-dezvoltatori Redesign lansează proiectul rezidenţial "STEJERIŞ"

13 mar. 10:56 Companii-Afaceri
D.I.
Arhitecţii-dezvoltatori Redesign lansează proiectul rezidenţial "STEJERIŞ"

Echipa Redesign anunţă lansarea proiectului rezidenţial exclusivist "STEJERIŞ", se arată într-un comunicat al companiei, remis astăzi Redacţiei.

Potrivit documentului, ansamblul de 82 de apartamente, duplexuri şi penthouse-uri va fi amplasat în zona veche a Braşovului, o zonă în care relieful şi vegetaţia completează densitatea redusă a construcţiilor pentru a crea un microclimat ideal de locuire, întreaga zonă având un caracter rezidenţial exclusivist. "STEJERIŞ" va fi poziţionat între Aleea Dealul Spirii şi Strada Piscului, cu acces direct din Drumul Poienii. Investiţia totală în proiect este estimată la 15 milioane de Euro.

Reprezentanţii companiei afirmă că proiectul "STEJERIŞ" va fi compus din 8 clădiri cu regim mic de înălţime, formând o comunitate cu acces controlat, spaţii verzi private şi comune, alei interioare şi locuri de parcare în subteran. Clădirile sunt aşezate în jurul unui spaţiu verde central comun, care include un loc de relaxare, un loc de joacă pentru copii, precum şi o pasarelă panoramică cu vedere asupra Centrului Istoric al Braşovului. Potrivit proiectului, "STEJERIŞ" vafi dominat de spaţii verzi, prin grădini private, jardiniere şi grădină comuna, ceea ce face ca peste 50% din teren să rămână acoperit de vegetaţie.

Totodată, proiectul va cuprinde un mix de apartamente speciale format din locuinţe cu 2, 3 si 4 camere, duplexuri cu grădini private şi penthouse-uri pe unul sau două niveluri. Toate apartamentele sunt orientate către sud, cu vedere spre vf. Tampa, centrul Brasovului şi vf. Postăvaru. Suprafeţele utile ale apartamentelor încep de la 53 mp şi ajung până la 263 mp. Fiecare apartament va avea grădină şi/sau terasă proprii.

Potrivit sursei citate, arhitecţii-dezvoltatori Redesign au introdus câteva elemente cheie în conceptul locuinţelor din "STEJERIŞ": spaţii de zi de 50-80 mp utili, cu înălţimi de 6 m, pereţi de sticlă cortină spre privelişte, lumină naturală în toate încăperile, terase şi grădini panoramice şi faţade ale clădirilor cu finisaj de cărămidă aparentă. Pe lângă o serie de variante standard de finisare interioară a apartamentelor, proiectate de arhitecţi de interior, clienţii vor avea posibilitatea să lucreze cu un designer personal.

Primele unităti vor fi livrate în ultimul trimestru din 2019, urmând ca întregul complex să fie finalizat în 2020.

Redesign îşi propune să administreze complexul şi după predarea apartamentelor, având ca prim obiectiv menţinerea unui standard înalt de locuire. Această structură creează un stimulent adiţional pentru dezvoltator în livrarea unui produs final modern, cu costuri reduse de mentenanţă pe viitor. Serviciile de administrare vor include şi opţiunea de management al apartamentelor în scopul închirierii în regim hotelier sau pe termen lung.

Arhitectul Daniel Popescu, Managing Partner REDESIGN declară: "STEJERIŞ va fi un produs imobiliar premium, în linie cu specificul exclusivist al zonei. În proiectarea mixului de apartamente, focusul nostru a fost acela de a crea momente speciale pentru fiecare tip de locuinţă, începând de la cele de 2 sau 3 camere, care au geamuri largi pe toată lungimea livingului sau dormitoarelor, duplexuri pe două etaje cu acces individual şi grădini proprii, apartamente penthouse sau loft cu spaţii pe dublă înălţime şi pereţi cortină de până la 6 metri înălţime. În acelaşi timp, toate unităţile păstrează o comunicare directă cu natura şi vor beneficia de un nivel premium al finisajelor. De asemenea, apartamentele sunt orientate spre sud, spre vale, având însorire pe toată durata zilei şi o privelişte panoramică asupra centrului vechi al oraşului, vf. Tâmpa şi vf. Postăvarul. Ne dorim ca STEJERIŞ să devină un reper pentru arhitectura rezidenţială din Braşov şi pentru urbanismul zonei Schei din afara ţesutului istoric. Deşi Planul Urbanistic Zonal prevede un Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) de 1,4, am ales să proiectăm STEJERIŞ la un CUT de sub 1, ceea ce se simte în suprafaţa generoasă a spaţiilor verzi, ce ocupă peste 50% din suprafaţa terenului şi în volumele mici, sculptate ale clădirilor."


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

LUCIAN ANGHEL, BCR BPL:"Avem, probabil, cel mai învechit stoc de locuinţe din UE"
23 oct. Mihai Gongoroi


DUPĂ ANI DE AŞTEPTAREReparaţii provizorii la Cazinoul din Constanţa
23 oct.


"Bicicleta solară", invenţie autohtonă
23 oct. O.D.


Transportatorii avertizează în legătură cu schimbările în legislaţia RCA
23 oct. O.D.


Fuziunea BT Leasing - ERB Leasing, finalizată
23 oct.


Telefonica Deutschland se opune tranzacţiei dintre Vodafone şi Liberty Global
23 oct.


Arabia Saudită nu are în plan reintroducerea embargoului petrolier din 1973
23 oct.


Profitul Ryanair, afectat de greve
22 oct. T.R.


PRIN ACHIZIŢII ÎN POLONIA:Generali se extinde în Europa Centrală şi de Est
22 oct. I.R.


SCHIMBARE ÎN MANAGEMENTUL KANAL D ROMÂNIA:Ugur Yesil, noul CEO Kanal D
22 oct. T.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.