Gala BURSA 2018

ART SAFARI ÎŞI DESCHIDE ASTĂZI PORŢILE

O lucrare Brâncuşi - estimată la o sumă din şapte cifre 1

11 mai. Cultură
ADELINA TOADER
Ioana Stanca, Soft rituals, performance installation, embroidered mask and cape (embroidery, polyester, velvet) and installation (chain, polyester,cotton,rope) variable dimensions, 2017, copyright Ioana Stanca
Ioana Stanca, Soft rituals, performance installation, embroidered mask and cape (embroidery, polyester, velvet) and installation (chain, polyester,cotton,rope) variable dimensions, 2017, copyright Ioana Stanca

O lucrare de Constantin Brâncuşi, în împrumut de la un colecţionar privat, unul dintre partenerii internaţionali ai expoziţiei Art Safari Bucureşti de anul aces-ta, este cea mai valoroasă operă expusă, fiind estimată la o sumă formată din şapte cifre, după cum a declarat Ioana Ciocan, directorul general al muzeului temporar instalat în Piaţa George Enes-cu din Capitală.

Muzeul temporar Art Safari Bucureşti va găzdui opere de artă românească de patrimoniu sau contemporană, dar şi artă internaţională, precum şi reprezentaţii artistice de tip performance.

Ioana Ciocan a declarat: "Ediţia aniversară Art Safari Bucureşti marchează premiere importante pentru arta româ-nească, printre care un pavilion expoziţional de arhitectură contemporană la standarde internaţionale, demn de a găzdui valori universale, precum Brâncuşi, Cantor, Ghenie, Mureşan etc. Un rol important l-au jucat reputaţii noştri parteneri Muzeul Pompidou şi Louis Vuitton Fondation, în ale căror colecţii se găseşte artă românească importantă, şi cărora le mulţumim pentru deschiderea de a împrumuta Pavilionului opere valoroase pe toată durata Art Safari 2018."

Valoarea lucrărilor de artă expuse în cadrul Art Safari Bucureşti este estimată la 10 milioane de euro - artă de patrimoniu, artă contemporană şi o secţiune de artă internaţională, cu sprijinul ambasadelor Germaniei, Suediei, Spaniei, a Forumului Cultural Austriac.

Herve Mikaeloff, Louis Vuitton Fondation, Paris, a declarat: "Misiunea Louis Vuitton Fondation este aceea de promovare a artei contemporane în rândul publicului din Franţa şi din toată lumea. Iar arta românească este o parte importantă în cadrul acestei misiuni. De altfel, Franţa şi România sunt înrudite prin artă şi cultură. Brâncuşi, Cioran, Ionesco sunt parte din ambele culturi. Suntem bucuroşi că am făcut cunoscută arta contemporană românească şi publicului din Franţa şi că acum putem reda o parte din valorile colecţionate de-a lungul timpului publicului din România, cu ocazia Art Safari Bucureşti."

Directorul general al evenimentului a mai precizat că expoziţia Art Safari 2018 este împărţită în patru părţi: "Pavilionul Muzeal", curatoriat de Alina Şerban, istoric de artă, care prezintă sufletul satului românesc, Pavilionul Central "Art on Stage" - dedicat artelor contemporane, Expoziţia "50 de pictori impresionişti din Colecţia BCR" şi Expoziţia "Altceva despre Ceauşescu".

Horia Roman Patapievici, preşedintele grupului Artmark, a declarat: "Art Safari aduce lucrări de patrimoniu din colecţiile din ţară, care nu au spaţiu de expunere, şi în felul acesta arta de patrimoniu este pusă în relaţie de familiaritate. Este un fel de a aduce bucureştenilor un raport cu arta care nu este nici muzeificat şi care nici nu vrea să fie muzeificabil. Arta nu trebuie muzeificată, naţionalizată, ea trebuie pusă la nivelul omului".

Conceptul arhitectural al pavilionului expoziţional aparţine arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneţia - ediţiile 2016 până în prezent.

Art Safari Bucureşti 2018 poate fi vizitat între 11 şi 20 mai, zilnic între orele 12.00 - 21.00, cu excepţia sâmbetelor - 12.00-24.00.


Opinia cititorului: 1
1.   O informație lipsă
mesaj trimis de Florin în data de 11.05.2018, 10:34

Bilet valabil 1 zi: lei 50.00

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

Cartea, interesantă doar la târgurile de profil
16 nov. D.N.


Wall Street a deschis în scădere
12 nov. E.M.


Măsuri privind ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante
09 nov. F.C.


Conflictele religioase, studiate în "laborator"1
09 nov. O.D.


Târgul de carte Gaudeamus, sub semnul Centenarului
09 nov. D.N.


Preşedintele Academiei, pledoarie pentru Catedrala Neamului16
07 nov. O.D.


Evaluarea doctoratelor, reglementată la "ordin"3
06 nov. Octavian Dan


Scrisoarea de sinucidere a lui Baudelaire, vândută pentru 234.000 euro
05 nov. T.V.


Căminele studenţeşti, între modernizare şi închidere
02 nov. O.D.


O avere, plătită pentru cărţile preşedintelui Mitterrand
01 nov. O.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.