Asediul asupra DNA se înteţeşte 42

Asediul asupra DNA se înteţeşte

Mai multe înregistrări, filmări şi fotografii au fost difuzate de Antena 3 cu două seri în urmă, din care ziariştii postului au tras concluzia că investigaţiile procurorilor DNA sunt măsluite şi urmăresc ţinte politice.

În acest context, invocând mărturiile, ziariştii au acuzat că Laura Codruţa Kovesi, şeful DNA, s-ar afla la curent cu aceste manevre.

Vlad Cosma, fiul fostului şef al CJ Prahova, Mircea Cosma, a lansat, duminică, un uriaş scandal, prin prezentarea unor presupuse convorbiri între el şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu, cu implicarea şefului DNA Ploieşti, Lucian Onea.

Vlad Cosma a acuzat că procurorii DNA Ploieşti ar fi încercat să planteze, cu ajutorul lui, probe într-un dosar ce îi vizează pe Sebastian Ghiţă şi pe Victor Ponta.

Procurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, a declarat, ieri, că în instituţia pe care o conduce nu au fost niciodată falsificate probe şi nici nu au fost făcute înţelegeri ilicite cu inculpaţii.

DNA a difuzat, ieri, un comunicat de presă în care spune că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

DNA susţine că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul familiei Cosma s-au prezentat în mod repetat la şeful Serviciului Teritorial Ploieşti şi, în lipsa acestuia, la alţi procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară, cerându-le să facă demersuri, astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui Vlad Cosma şi tatălui său, Cosma Mircea, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe peste o săptămână în procesul ce îl vizează pe Vlad Cosma şi pe tatăl său, fostul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma.

Unele surse spun că Vlad Cosma este plecat în Austria la schi, iar alte voci susţin că ar fi plecat şi el în Costa Rica, alături de Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica.

Tot duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a susţinut că şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier.

În replică, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a precizat, că nu a existat nicio discuţie cu vreun procuror din DNA sau cu Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la un ministru care putea să ajungă premier.

În luna ianuarie, Tudorel Toader a spus că este pe cale să formalizeze hotărârea în ceea ce priveşte soarta lui Kovesi la conducerea DNA, în limitele competenţelor sale, şi a ţinut să sublinieze că nu ministrul îl revocă pe procurorul şef al DNA, ci preşedintele ţării, iar ministrul, "cel mult", propune. "De revocat, îl întrebaţi pe preşedinte", a spus, recent, Tudorel Toader.

Într-o intervenţie la Antena 3, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reiterat, ieri, că are deja un raport referitor la activitatea DNA, pe care îl poate prezenta oricând: "Am raportul privind activitatea DNA întocmit şi îl pot prezenta oricând, există şi varianta cealaltă, cum spuneam, a prezentării în plenul Parlamentului a unui raport sinteză privind activitatea Ministerului Public, DIICOT, DNA. Voi reveni în ţară şi voi vedea care este varianta cea mai recomandată şi completă, pe de o parte, şi rapidă, pe de altă parte. (...) Nu are sens să mai aşteptăm Inspecţia Judiciară. Să ne spună ce? Să confirme a N-a oară ceea ce în realitate ştim, pe de altă parte să prelungească termenul de rezolvare a problemei pe care o discutăm".

Vicepremierul Paul Stănescu: "Kovesi ar trebui să îşi dea demisia"

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, a declarat, ieri, că partidul va lua o decizie miercuri, în Comitetul Executiv Naţional, privind o poziţie politică în cazul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, ca urmare a declaraţiilor de duminică seară de la Antena 3. El a declarat totodată că Laura Codruţa Kovesi ar trebui să îşi dea demisia de la conducerea DNA.

La rândul său, liderul senatorilor social-democraţi, Şerban Nicolae, a menţionat că DNA trebuie refăcută din temelii, adăugând că Laura Codruţa Kovesi ar trebui să plece de la şefia instituţiei.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, ieri, că îi va cere ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să se întoarcă mai repede în ţară, pentru a se lămuri informaţiile recent apărute în spaţiul public legate de DNA.

Citeşte şi

Opinia cititorului: 42
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 02:22

revolutia hotilor

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 08:45

Bandiții din DNA sunt în pragul pârnăii.

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 11:37

Referitor la 1/1. Esti strain de problemele tarii nenicule; procurorii din DNA si Judecatorii sunt singurii care lupta impotriva hotilor si pungasilor din Romania.Cum s-au imbogatit politicienii psd-alde si toti ceilalti, care au condus tara de dupa 1989, nu prin furt - ca la drumul mare - cum se spune?! Este clar ca esti de rea credinta, ori esti de-ai lor.

1.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 11:55

Securitatea a scuturat România după 89.

Milițienii securiști DNA nu pot face dosare decât pe denunțuri mincinoase și probe măsluite, evaluări din buric și înseilări de înregistrări. 

Hoții securiști au lăsat urme. De asta se prescriu faptele din dosarele Microsoft și EADS..

1.4.   Onea e rupt de realitate (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 12:08

Acelasi mesaj sfidator din partea unui individ impertinent, sufient, care nu intelege locul lui raportat la societatea care il plateste. Daca sapaturile incep, va avea cel putin soarta lui Negulescu. Oriunde se ridica voalul increderii rasar monstri.

2.   #Rezist
mesaj trimis de Dr.WHO în data de 13.02.2018, 05:22

Rezista Codruta, mafia trebuie distrusa!!!!

2.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 06:26

Eu cred ca o sa mai reziste pana joi.

2.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 08:45

Ai și tu dreptate.

Dacă ar fi renunțat cu 2-3 ani în urmă n-am mai fi aflat ce hal de mafie securistă controlează milițienii din DNA. 

2.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de a în data de 13.02.2018, 08:45

sa plece !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

3.   Imi place expresia
mesaj trimis de mhcrnl în data de 13.02.2018, 08:16

"presupuse convorbiri" nu facea parte din vocabularul DNA pana mai ieri.

3.1.   OPINIE MUTATĂ (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Redacţia în data de 13.02.2018, 17:08

Opinie ştearsă conform Regulamentului

4.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 09:23

Din cate am vazut putini sunt magistrati in DNA.O mare parte,inclusiv sefi din DNA sunt distrugatori de oameni si mai putin se ocupau cu extirparea coruptie.Erau protejat(si mai sunt) de oameni corupti si excroci.

5.   fără titlu
mesaj trimis de Om în data de 13.02.2018, 09:59

Care sunt diferentele si asemanarile intre Kovesi si Valcov? Cine mai poate ocupa functii publice si cine nu mai poate fi ocupa pozitii de conducere intr-o tara semi-democrata?

6.   Si daca?...
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 10:20

....vor reusi sa controleze parchetele, cat credeti ca va dura pana la controlul judecatorilor??

SI dupa ce vor controla zona de penal, cine ii va mai opri pe judecatori sa fie corupti si pe zona de comercial / civil?? 

In afara de aia max. 1000 interesati de distrugerea anticoruptiei, pare ca e plin de papagali care ''se implica'' si printre cititorii Bursa.

Nimeni nu sustine ca procurorii - toti - sunt zane!....dar chiar e invizibil atacul penalilor, cu televiziuni sau functii publice, asupra justitiei??.... 

6.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 11:57

Ați reușit să controlați justiția în totalitate.

Prin transferarea arhivei SIPA la SRI și semnarea protocoalelor dintre SRI și parchete s-a ajuns la condamnarea fără probe prin intermediul magistraților șantajați. 

7.   Pentru postacii de serviciu
mesaj trimis de Florin în data de 13.02.2018, 11:20

Câteva amanunte relevante, omise complet în articolul di Bursa si în comentariile de pâna acum:

"Toată agitația, fierberea asta, este menită să facă opinia publică să uite acest lucru simplu: că procurorul șef Kovesi, cetățeanul șef de departament, nu poate fi dat afară pe baza acelor înregistrări prezentate la niște televiziuni. Nu e un probatoriu nici măcar minimal.l" 

"Doamna Grapini trimite o scrisoare ministrului Justiției și președintelui Iohannis, în care afirmă că în România nu există democrație, nici mai mult, nici mai puțin. Pentru că undeva la DNA Prahova există cel puțin un procuror cu probleme, Negulescu a fost și exclus din magistratură, pentru asta, trage concluzia dna Grapini, nu există democrație." 

"Paul Stănescu, vicepremier, personaj marcant al PSD, spune, nici mai mult, nici mai puțin decât: dna Kovesi să-și dea demisia. Pe baza acestor non-dovezi, dl vicepremier Stănescu o somează pe procurorul Kovesi să-și dea demisia și anunță că partidul o să hotărască miercuri ce se întâmplă cu domna Kovesi. Măcar domnul Paul Stănescu a fost extrem de direct și de cinstit în legătură cu obiectivul PSD. Asta vrem, să hotărâm noi, la partid, ce se întâmplă la DNA, DIICOT, în justiție. Asta se hotărăște la partid, nu la CSM, nu la Inspecția Judiciară, nu la Ministerul Justiției, la preşedinte. Nu, la noi, la partid." 

"Știau foarte bine că nu poate fi demisă în seara asta, dar toate aceste declarații, tot ce am văzut aseară, înregistrările de la tv, sunt menite să pună cartușul, să încarce lovitura pentru momentul în care, în Parlament, pe baza raportului, pe baza a ceea ce ne amenință de trei luni, că a analizat, a gândit, a meditat, pe baza a tot ce au dat CSM, Inspevția Judiciară, ne va anunţa hotărârea în legătură cu doamna Kovesi. Pentru asta s-a jucat această scenetă de brigadă artistică. 

Operațiunea și-a atins scopul, va rămâne (în gândul unor oameni) ideea că „nu e în regulă cu Kovesi, făcea dosare, falsifica probe, s-o dea afară, că prea am auzit multe”. Nu există nicio probă. Dna Kovesi nu e eternă acolo, nu e de neînlocuit, dar nu poate fi dată afară pe baza a nimic.Vor fi însă destui cei care vor considera că toată această încercare propagandistică e suficientă ca dna Kovesi să fie înlăturată.": 

Plus ceea ce iarasi nimeni nu spune: 

"discuţie înregistrată de procurori: „E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… şi România TV… şi Antena 3! Antena 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…!” era avertizat un ofiţer de poliţie judiciară de la DNA Ploieşti, vinerea trecută, de o persoană din anturajul lui Cosma" 

Despre înregistrarile difizate de cele 2 televiziuni: "Surse apropriate de anchetă susţin că înregistrările au fost realizate cu ajutorul unui dispozitiv special ataşat de ceasul pe care îl purta la mână Vlad Cosma."

7.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 12:01

Securiștii milițieni din DNA au dreptul la apărare și la un proces corect.

După apariția înregistrărilor trebuiau să fie reținuți. 

Mafia securistă care controlează toate instituțiile de forță și toată propaganda securistă are de servit cauzele nobile ale mafiei globale.

Sunteți publici și nimic nu mai șterge din conștiința publică ceea ce sunteți. 

7.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
mesaj trimis de lili în data de 13.02.2018, 12:37

Anonime...vorbesti de MILITIAN ??? Pai cine se trage din familie de militian Dragnea matale...vezi biografia lui Deci EL este acel militian pe care-l cauti.

7.3.   pt. lili de la Securitate (răspuns la opinia nr. 7.2)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 12:46

Procurorul Onea vorbește ca un milițian șmecher în pragul demenței.

Tata lui Kovesi a fost procuror comunist, deci ea ce este, securistule? 

7.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.3)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 15:25

...la..la..la hai sictir.te-am prins.

8.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 11:55

De ce cei din DNA au voi sa faca atatea porcari cum s-a vazut si nu se intampla nimic?Sunt sustinuti de mafia interna sau/si externa?

9.   Pentru ca putem
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 11:58

...... domnul Paul Stănescu a fost extrem de direct și de cinstit în legătură cu obiectivul PSD. Asta vrem, să hotărâm noi, la partid, ce se întâmplă la DNA, DIICOT, în justiție. Asta se hotărăște la partid, nu la CSM, nu la Inspecția Judiciară, nu la Ministerul Justiției, la preşedinte. Nu, la noi, la partid." 

Chiar ca put. 

9.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 12:03

Textele propagandei securiste au o singurpă problemă, înregistrările și dezvăluirile celor din interiorul caracatiței.

Onea și Negulescu, susținuți de Kovesi, au fost evaluați de oameni. Milițienii ăștia luptau de zor împotriva corupției. :))))))))))) 

9.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
mesaj trimis de zaza în data de 13.02.2018, 12:40

...E corupt si Paul Stanescu ..are si el un dosar pe rol...din aceasta cauza isi scoate colti....

9.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.2)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 12:48

Paul Stănescu are un dosar închis cu NUP cu 9 ani de zile în urmă.

Ce mai are Securitatea? Ciobani proști? :))) 

9.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.1)
mesaj trimis de raspuns pentru 9.1 în data de 13.02.2018, 13:24

Cred ca va uitati prea mult la Antene ceea ce e regretabil avand in vedere ca postati totusi pe pagina Bursa si nu pe pagina de facebook al liderului PSD!Incercati sa ganditi cu mintea dv !

9.5.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.4)
mesaj trimis de lili în data de 13.02.2018, 15:23

....Ce vrei A3 este condus de un patron care a furat si a facut puscarie iar RTv. condus de alt mafiot si puscariabil fugit din tara

Proverbul cum e turcul ..asa e si pistolul (angajati lor}...Asa ca nu avem ce astepta de la "scarbosul " de Badea si Gadea. 

9.6.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.4)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 15:28

Cred că înregistrările sunt publice online.

Sigur, milițienii Onea și Portocală sunt docți, numai înregistrările îi pun într-o lumină proastă. 

În declarațiile acordate presei, Onea apare la fel de academist.

Ți-aș spune și eu să gândești cu mintea ta, dar e în van. Ordinul te obligă să-ți urmezi calea. 

9.7.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.5)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 15:31

Securitatea l-a pârnăiat pe Voiculescu (românii îl vor despăgubi după hotărârea CEDO), sediile Intact au fost confiscate (românii vor plăti despăgubiri) și vă fac ăștia din toate pozițiile.

Milioane de români fără acces la internet văd ce comoară-i țara noastră plină de securiști, milițieni și impostori securiști. :)) 

9.8.   OPINIE MUTATĂ (răspuns la opinia nr. 9.3)
mesaj trimis de Redacţia în data de 13.02.2018, 17:09

Opinie ştearsă conform Regulamentului

9.9.   Pentru 9.4 (răspuns la opinia nr. 9.4)
mesaj trimis de Om în data de 13.02.2018, 18:29

Unii sunt platiti sa nu gandeasca. Trebuie doar sa posteze.

10.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 12:03

Va dati seama cam ce s-ar intampla in democratia noastra de doi bani daca n-ar exista (cel putin teoretic) separatia puterilor in stat?. 

10.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 12:04

După reformarea servciilor secrete vom ajunge și la separația puterii judecătorești de șantajul prin intermediul serviciilor secrete.

11.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 13:04

procurori jegosi,cu una pe masura in fruntea lor,nu uitati acesti oameni se joaca cu viata oamenilor

12.   Si Bursa e pe statul de plata SRI?? doar intreb ..
mesaj trimis de Gogu Speolugu' în data de 13.02.2018, 16:20

Interesant cum, dis-de-dimneata, unitatile arondate SRI, respectiv Realitatea, Pro TV (cu ochelaristul ala tamp de sta numai la poarta DNA-ului), Digi 24, s-au trezit, din oficiu, sa sara in ajutorul saracului DNA, lovit din toate partile de televiziunile cele rele..care sustin coruptii ..

Bursa o citesc mai mult pentru stirile economice ..ce vad insa in articolul asta .. Bursa a primit si ea ordinul de zi pe unitate?  

P.S.: e de admirat mobilizarea unitatilor SRI dar ce sa te faci cu materialul de baza pe care il furnizeaza DNA .. prestatia "in direct" a lui Onea a fost colosala .. astia sunt sefii DNA? era ca elevul din ultima banca care da explicatii despre tema mancata de caine .. cam mincinos pentru un procuror sef .. si slab pregatit .. cred ca e in fisa postului 

Bursaaaaaa?? chiar asa nu se vede elefantul din camera ? DNA in teorie =like...in practica = cuib de naparci  

12.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 18:32

Intreaba-l pe Make, e baiat frumos si are ochii albastri. 

13.   DNA vs HOȚII
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 16:30

Caz MEGAGREU : D-zeu ar evalua corect,RESTU - S paraleli cu REALITATEA ...

14.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 18:02

Nu trebuie desfintat DNA dar trebuie schimbati oamenii cu apucaturi de dictatori,care executa la comanda interna sau externa,introdusa raspunderea magistratilor si pusi oameni competeni si seriosi.

14.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 14)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 18:36

Pana nu se va legifera raspunderea magistratilor (cu pedepse proportional cu salariul/beneficile/pensia, etc- nu pedepse alicabile amaratilor de rand) nu e in Romania.

Ei sunt statul paralel/statul in stat. 

14.2.   Rectificare (răspuns la opinia nr. 14.1)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 18:38

 

Pana nu se va legifera raspunderea magistratilor (cu pedepse proportional cu salariul/beneficile/pensia, etc- nu pedepse alicabile amaratilor de rand) nu vom avea stat de drept si nici democratie in Romania. 

Ei sunt statul paralel/statul in stat.

15.   fără titlu
mesaj trimis de Maria Magdalena în data de 13.02.2018, 19:13

Acum 20 de ani nimeni nu se putea atinge nici de un fir de par al unui BARON, el taia si spanzura... dupa aia a aparut DNA si toti BARONII si VICONTII s-au scandalizat ca nu mai sunt dictatori in judetul lor. Mi se pare normal!

15.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 15)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, 20:30

Dragă fecioară cu o mie de experiențe, telespectatorul tipic de A3 e bătut în cap.

Uite ce zice procuror Mircea Negulescu:  

"El poate… pe mine nu m-au lasat sa il iau pe evaziune si pe spalare ca era mort demult" 

Numai telespectatorul tâmp de Antena 3 înțelege exact ce spune procurorul Negulescu, 

Ghiță, bidonul Securității, a fost expus răzbunării SRI prin gura lungă a meleului de milițieni securiști DNA ploiești. 

Dar, atenție, că nu-i atât de simplu, milițienii aveau ordin să-l lase pe Ghiță fără bani după o făcătură de proces, cu probe dinb buric.

Dacă n-ai citit ce zice Negulescu, îți repet eu, Securitatea nu i-a dat voie să ancheteze hoția lui Ghiță din rețeaua Securității că se ducea toată rețeaua, cu Kovesi și Coldea colac peste pupăză. 

Articole din aceeaşi secţiune

Strategia Naţională Anticorupţie

PROCURORUL GENERAL AUGUSTIN LAZĂR:Inculpaţii care fug în străinătate pot fi găsiţi2
24 feb.


POLIŢISTUL TRAIAN BERBECEANU, DUPĂ ANUNŢUL MINISTRULUI JUSTIŢIEI:"Nu accept ca un infractor să-mi conducă ţara"5
24 feb. A.C


Raportul ministrului justiţiei a fost publicat
24 feb. V.D


TOADER A CERUT REVOCAREA LUI KOVESIKovesi: "Voi urma procedura legală şi mă voi prezenta, oricând este nevoie"6
24 feb.


SCRISOARE DE SUSŢINERE A LUI KOVESI, SEMNATĂ DE 135 DE PROCURORI DNA:"Cererea de revocare este întemeiată pe neadevăruri"41
24 feb. A.C


A fost publicat raportul ministrului justiţiei1
23 feb. V.D


RAPORT TRANSPARENCY INTERNATIONAL PE 2017Nu suntem deloc cea mai coruptă ţară din lume9
23 feb.


TOADER CERE REVOCAREA LUI KOVESIKovesi: "Voi urma procedura legală şi mă voi prezenta, oricând este nevoie"79
23 feb.


Arsene Ionel, trimis în judecată, în stare de arest preventiv
22 feb. A.C


Mircea Negulescu, audiat la Parchetul General1
22 feb. A.C

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.