ASF îi amendează pe Zoltan Prosszer şi pe Sebastian Vlădescu, pentru nereguli la Romcab 5

12 ian. Piaţa de Capital
ADINA ARDELEANU
ASF îi amendează pe Zoltan Prosszer şi pe Sebastian Vlădescu, pentru nereguli la Romcab

Cei doi nu au asigurat cadrul necesar auditării în timp util a situaţiilor financiare din 2016 şi nu au raportat contractele companiei cu afiliaţii, potrivit Autorităţii 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a amendat, joi, pe Zoltan Prosszer şi pe Sebastian Vlădescu, actualul, respectiv fostul preşedinte al "Romcab" Târgu Mureş (MCAB), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Autoritatea a constatat că cei doi sunt responsabili pentru că nu au asigurat cadrul necesar auditării în timp util a situaţiilor financiare din 2016 şi nu au raportat către BVB contractele companiei cu afiliaţii, mai mari de 50.000 de euro, conform legii. Astfel, Prosszer a primit o amendă de 15.000 de lei, iar Vlădescu, de 13.000 de lei.

Producătorul de cabluri Romcab (MCAB) a intrat în insolvenţă la începutul anului trecut, pe fondul unei deprecieri masive a stocurilor, de la 629,62 milioane de lei, la 30 septembrie 2016, la 498,9 milioane de lei, la 31 decembrie 2016 (conform datelor auditate).

Tribunalul Mureş a aprobat, pe 20 februarie 2017, intrarea în insolvenţă a producătorului de cabluri, la cerere, în condiţiile în care societatea a raportat o pierdere de 39 de milioane de euro, în 2016, deşi înregistrase un profit de 9 milioane de euro, în primele nouă luni ale anului trecut.

Într-un interviu acordat în luna februarie 2017, fostul preşedinte Romcab, Sebastian Vlădescu, spunea că dacă firma are stocurile, atunci compania nu are nici o problemă, în condiţiile în care preţul cuprului creştea. Domnia sa susţinea, atunci, că problema stocurilor trebuie rezolvată de SGS, firma angajată să certifice stocurile.

Acum, ASF precizează că, anterior listării Romcab pe piaţa reglementată (21.10.2015), compania a încheiat o serie de contracte cu părţi afiliate, care au generat tranzacţii de peste 50.000 de euro şi după listare. Autoritatea face referire la "contractele de subînchiriere nr. 68/01.05.2015, nr. 164/24.10.2014 şi nr. 165/28.10.2014, contractele de închiriere utilaje nr. 571/01.04.2015 şi nr. 197/26.11.2014, contractul nr. l90/O4.09.2015, contractul de cesiune nenumerotat din data de 11.12.2007, contractele de fideiusiune din 16.09.2015, nr. 126/FID/02/ 22.07.2013 şi nr. 360/FID/02/ O7.12.2012 şi contractul de consultanţă nr. 82/28.03.2011".

Conform ASF, aceste tranzacţii nu au făcut obiectul unor rapoarte din partea societăţii/informării inves-titorilor, deşi societatea avea obligaţia raportării acestor operaţiuni.

De asemenea, ASF arată că, prin Hotărârea AGOA Romcab din data de 29.04.2016 s-a decis, printre altele, numirea Evalex SA în funcţia de auditor financiar extern pentru un mandat corespunzător exerciţiului financiar aferent anului 2016. "Din datele deţinute de către ASF, rezultate din raportul de audit aferent situaţiilor financiare pe anul 2016, precum şi din corespondenţa purtată cu auditorul financiar în acest sens, a rezultat faptul că Evalex SA a fost desemnată în calitate de auditor al societăţii la data de 7 aprilie 2017", precizează ASF, adăugând: "Având în vedere timpul scurs între data hotărârii AGOA din 29.04.2016, prin care s-a hotărât numirea Evalex SA în funcţia de auditor financiar extern pentru un mandat corespunzător exerciţiului financiar aferent anului 2016 şi data desemnării efective a auditorului (7 aprilie 2017) - situaţie ce a condus la imposibilitatea auditorului financiar al societăţii de a-şi exercita mandatul sub toate aspectele sale (inclusiv de a participa la observarea inventarierii fizice a stocurilor la 31 decembrie 2016 şi a se asigura asupra stocurilor cantitative la acel moment prin aplicarea unor proceduri de audit) şi, pe cale de consecinţă, la opinia exprimată în cadrul raportului de audit, se reţine că preşedinţii CA ai Romcab SA în perioadele relevante nu s-au conformat Hotărârii AGOA şi nu au depus toate diligenţele necesare, în timp util, în vederea asigurării în bune condiţii a activităţii de auditare a situaţiilor financiare, respectiv încheierea contractului de audit".

ASF a constatat că cei doi preşedinţi nu au asigurat, în mod abuziv, cadrul necesar auditării în timp util a situaţiilor financiare aferente anului 2016, faptă ce constituie contravenţie.

"Romcab" este controlată de "Sadalbari", în acţionariatul căreia au avut loc schimbări în anul recent încheiat. Astfel, "Sadalbari" nu mai este controlată de Zoltan Prosszer, preşedintele Romcab şi administratorul special al acesteia.


Opinia cititorului: 5
1.   Fantastic!
mesaj trimis de Anonim în data de 12.01.2018, 08:44

Buna dimineața Asf! Nu v-a luat decât un an sa constatați fapta! Ma întreb, doar atât ați constatat?! Cu așa supraveghere ne mai miram de situația de la Sif-uri?!!

Bravo! 

2.   discriminare sau lasitate?
mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2018, 09:00

asf se ia numai de catei, de dulai n-are curaj.

Cate din bancile listate au raportat (toate) contractele cu afiliatii? 

3.   Grup infractional Organizat
mesaj trimis de Theraflu în data de 12.01.2018, 09:22

Faci o frauda de sute de milioane de euro si primesti 3000 euro amenda de la ASF.Oare faci parte dintr-un Grup Infractional Organizat ?

4.   MCAB
mesaj trimis de RASDAQ în data de 12.01.2018, 11:08

Asf lucreaza din greu ,si da.i cu prime...

5.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2018, 17:52

Minciuni peste minciuni

Articole din aceeaşi secţiune

Piaţa de Capital

Indicii BVB au închis în teritoriu negativ
18 iul. R.G.


Daniela Vasile (Certinvest):"Succesul programului 'Tezaur' a fost unul limitat"3
18 iul. V.D.


Indicii BVB au deschis în creştere
18 iul. V.D.


SURSE:"Plafonarea preţului gazelor ar distorsiona piaţa" 4
18 iul.


OPINIIDe ce n-are cârlig la investitori IPO-ul Alro4
18 iul. CRISTIAN DOGARU


BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE Rulaj de doar 26 milioane de lei
18 iul. A.I.


Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv
17 iul. R.G.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Lichiditate de 4,12 milioane de euro pe BVB
17 iul. R.G.


Indicii BVB au deschis în creştere
17 iul. A.M.


SIF TRANSILVANIA - RAPORT CURENT
17 iul.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.