Asimilarea forţată a românilor ucrainieni se consfinţeşte

11 oct. 18:16 Politică
E.A.
Marius Paşcan (Sursa foto: Twitter)
Marius Paşcan (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele excutiv al PMP, deputatul Marius Paşcan, a declarat astăzi la Târgu Mureş, că asimilarea forţată a minoritarilor români din Ucraina se consfinţeşte legislativ, după ce Rada Supremă de la Kiev a adoptat, în primă lectură, proiectul de lege privind limba ucraineană, iar în acest sens a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să comunice demersurile pe care le întreprinde.

"Această iniţiativă legislativă reprezintă în forma actuală o mare lovitură împotriva minorităţilor naţionale, inclusiv împotriva românilor din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia. Actul normativ instituie crearea unei Comisii naţionale pentru standardele limbii de stat şi prevede numirea unui împuternicit pentru apărarea limbii ucrainene", a precizat Paşcan, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Deputatul a menţionat că i-a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, prin care solicită să i se comunice ce demersuri diplomatice concrete face România pentru apărarea identităţii etnice a minoritarilor români din Ucraina.

"Totodată, doresc să ştiu dacă aţi adresat vreun protest oficial la nivelul Uniunii Europene, al Comisiei de la Veneţia, în privinţa noilor demersuri legislative, a Legii educaţiei şi a Legii privind televiziunea şi radiodifuziunea, prin care sunt grav îngrădite şi lezate drepturile minorităţilor etnice din Ucraina la utilizarea limbii lor materne", a spus Paşcan.

El a afirmat că în proiect este stipulată susţinerea testelor independente după absolvirea şcolii de cultură generală doar în limba ucraineană, dar după anul 2025, potrivit solicitării Comisiei de la Veneţia.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

MINISTERUL FINANŢELOR: MFP a atras 538 de milioane lei de la bănci
13 dec. T.A.


THOMAS B. MODLY:Sistemul antiaerian Aegis are menirea de a apăra România
13 dec. D.I.


Bugetul MDRAP - suplimentat cu 300 milioane lei
13 dec. T.A.


ADRIAN NĂSTASE:PSD a introdus delictul de opinie
13 dec. I.D.


ROVANA PLUMB:OFSD face apel la pace politică
13 dec. D.D.


AEP:Subvenţiile virate partidelor depăşesc 20 de milioane de lei
13 dec. T.A.


ÎNTÂLNIRE IOHANNIS - MERKEL, LA BRUXELLES:Germania susţine Preşedinţia ţării noastre la Consiliul UE
13 dec. V.D.


BARNA (USR):Liviu Dragnea încearcă să blocheze iniţiativa "Fără penali"
13 dec. V.D.


PNL - proiect de buget alternativ pentru anul 2019
13 dec. T.T.


IOHANNIS, DESPRE OUG PE CODURILE PENALE: "Pur şi simpu nu se poate"
13 dec. E.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.