ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU ENERGIE EOLIANĂ:

"Măsurile propuse în Strategia Energetică, în detrimentul consumatorilor"

09 nov. 2018 Companii
R.R.
"Măsurile propuse în Strategia Energetică, în detrimentul consumatorilor"

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) se arată îngrijorată în privinţa Strategiei Energetice propusă de Ministerul Energiei, pe motiv că aceasta ignoră tendinţele actuale, de ordin tehnic, economic şi climatic, propunând măsuri care vin în detrimentul consumatorilor, contrare obiectivelor declarate.

Într-un comunicat transmis Redacţiei, RWEA arată: "Strategia Energetică pare o colecţie a planurilor de dezvoltare depăşite moral ale firmelor cu capital de stat, planuri vechi cu potenţial de realizare discutabil, omiţând energia eoliană. (...). Documentul Strategiei Energetice prevede o capacitate adiţională de energie eoliană de aproximativ 1.200 MW până în 2030, un obiectiv prea puţin ambiţios faţă de beneficiile pe care această tehnologie le aduce consumatorilor. Energia eoliană a devenit cea mai ieftină formă de generare a energiei, cu un cost mediu de instalare în România de aproximativ 1080 Euro/kW şi un cost egalizat al energiei (LCOE) de aproximativ 52 Euro/MWh pe perioada de analiză a Strategiei".

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei, energia eoliană este singura tehnologie care a demonstrat că a respectat obiectivele ultimei strategii adoptate în ţara noastră, instalând capacitatea prevăzută şi aducând în România progres tehnologic; a creat meserii şi şcoli profesionale; şi-a îmbunătăţit performanţa tehnică, în pofida unui cadru de reglementare creat pentru tehnologii convenţionale; şi-a redus costurile în ciuda pierderilor suferite ca urmare a modificărilor repetate aduse schemei de suport, pierderi care au depăşit 25% din capitalul investit; a contribuit la conservarea resurselor primare fosile, valoroase în acoperirea vârfurilor de consum sau a perioadelor critice.

Un studiu realizat de RWEA şi Deloitte, ale cărui date au fost trimise Ministerului Energiei în documentul de poziţie la Strategia Energetică, arată oportunitatea tehnică şi economică pentru capacităţi adiţionale din surse eoliene de cel puţin 3.000 MW în orizontul de timp al Strategiei, ce vor crea o valoare adăugată de peste 5 miliarde de euro în perioada 2021 - 2030, în timp ce impactul investiţiilor legate de dezvoltarea surselor regenerabile de energie va atinge 350 miliarde de euro în perioada analizată, a mai transmis Asociaţia.

Conform reprezentanţilor RWEA, fără barierele pentru integrare, tehnologia eoliană ar fi competitivă pe piaţă, iar investiţiile în domeniu vor putea fi realizate în următorii ani exclusiv din surse private şi fără scheme de suport, fără a aduce costuri suplimentare în factura consumatorului final.

Aceştia au explicat: "Prin comparaţie, tehnologiile prevăzute de Minister pentru investiţii (energie nucleară, energie din cărbune şi centrale de acumulare prin pompaj) sunt cele mai scumpe forme de producţie de energie, cu cele mai mari durate de realizare şi vor avea nevoie de suport din partea consumatorului pe toată durata lor de viaţă. (...). Condiţionarea dezvoltării surselor regenerabile de energie de existenţa unor capacităţi de stocare demonstrează o abordare minimalistă a soluţiilor pe care o piaţă competitivă de energie le poate oferi, neluând în calcul interconectarea pieţelor europene, digitalizarea şi descentralizarea consumului, gestiunea consumului într-o manieră agregată şi inteligentă. O piaţă de stocare funcţională ar putea într-adevăr debloca investiţiile private bazate pe noi tehnologii descentralizate din ce în ce mai competitive, care pot fi dezvoltate la momentul identificării necesităţii şi a oportunităţii economice, investiţii ce până acum au fost blocate de lipsa cadrului legislativ".

RWEA susţine că "este greu de înţeles cum acelaşi document care susţine că are ca obiective «protecţia consumatorului vulnerabil şi reducerea sărăciei energetice» poate să ignore soluţiile competitive", preferând, în schimb, investiţii în acele tehnologii de producţie costisitoare, cu termen de finalizare incert şi costuri suportate, în final, de către consumatori.

Este absolut obligatoriu să ne exploatăm resursele care au cele mai mici costuri şi să beneficiem de sinergiile unui sistem energetic integrat in piaţa europeană, strategie susţinută financiar de Uniunea Europeană, au mai spus reprezentanţii RWEA.

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană solicită autorităţilor române să analizeze mai bine contextul european şi global şi să nu întoarcă spatele perspectivei unei economii competitive bazate pe energie ieftină şi curată, cu soluţiile cele mai economice pentru consumatori.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

ERIC STAB (ENGIE):Peste 90% din locuitorii satelor izolate nu îşi permit costurile de racordare la gaze1
21 apr. I.M.


STB vrea să cumpere piese de schimb pentru autobuzele Mercedes Benz Citaro
20 apr. T.M.


Divizia de vehicule autonome a Uber - finanţare privată de 1 miliard dolari
20 apr. T.I.


Acţionarii OMV Petrom au aprobat un buget de investiţii de 4,17 miliarde de lei în 2019
20 apr. I.M.


iCEE.fest anunţă zeci de speakeri pentru ediţia 2019, noi linii de conţinut şi un nou brand
19 apr. A.L.


ADVERTORIAL:Sfaturi pentru deschiderea cu succes a unui magazin
19 apr.


Reprezentanţi a 6 fabrici din grupul InterAgro cer audienţă la premierul Dăncilă
19 apr. M.I.


Nissan îşi reduce producţia pe plan mondial cu 15%
19 apr. T.I.


Google permite utilizatorilor sistemului Android din Europa să îşi aleagă browserele
19 apr. T.E.


LA DEBUTUL DE LA BURSA DIN NEW YORK:Acţiunile Pinterest au crescut cu 25%
19 apr. T.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.