Atos şi Siemens anunţă prelungirea până în 2020 a parteneriatului strategic

28 mar. 10:56 Companii-Afaceri
D.I.
Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Atos şi Siemens au anunţat că îşi vor consolida cooperarea strategică şi plănuiesc să dezvolte în continuare businessul comun până în 2020, printr-un plan de go-to-market şi un program reunit de investiţii şi inovaţie, se arată într-un comunicat remis Redacţiei.

Potrivit documentului, cele două companii au majorat investiţia comună cu încă 100 de milioane de euro, ajungând la o valoare totală de 330 de milioane de euro, triplând astfel suma iniţială.

Reprezentanţii Atos precizază că programul de inovare şi investiţii urmăreşte să îmbunătăţească strategia digitală a Siemens şi Atos şi să dezvolte capabilităţi comune în domeniile analizei datelor, Inteligenţei Artificiale, serviciilor avansate de conectivitate şi de Internet of Things (IoT), securităţii cibernetice şi tehnologiilor de servicii digitale "pentru a sprijini transformarea digitală a clienţilor printr-o suită de soluţii de IoT de tipul end-to-end".

Thierry Breton, Preşedinte şi CEO al Atos SE, a declarat: "Alianţa strategică dintre Atos şi Siemens, care a debutat în 2011, este unică în industria noastră. Prin colaborarea digitală, combinăm cunoştinţele noastre din industrie şi tehnologie pentru a susţine împreună transformarea digitală a clienţilor noştri. Cu ajutorul suitei de soluţii combinate de IoT MindSphere - Codex, sunt convins că partenerii şi clienţii noştri vor beneficia şi mai mult de pe urma acestei alianţe strategice".

Potrivit sursei citate, de la începutul parteneriatului în 2011, Siemens şi Atos au înregistrat comenzi de 2,5 miliarde de euro. În cadrul ultimei reuniuni din 9 martie 2018, Consiliul Alianţei Atos-Siemens şi-a exprimat satisfacţia faţă de performanţa acestei colaborări, care continuă să-şi depăşească obiectivele.

La rândul său, Roland Busch, Chief Technology Officer şi membru al Consiliului de Administraţie al Siemens AG şi membru al Consiliului de Administraţie al Atos SE, a afirmat: "Alianţa a continuat să obţină rezultate puternice de business, abordând în acelaşi timp tehnologii digitale inovatoare. Ne vom baza în continuare pe puterea ambelor companii şi vom folosi programul de investiţii comune pentru a ne extinde capabilităţile în domenii precum Cybersecurity şi Inteligenţă Artificială. De asemenea, este important pentru noi să avem un partener cheie pentru ecosistemul MindSphere cum este Atos, care sprijină pe deplin ambiţiile noastre".

În comunicat se mai arată că Atos şi Siemens au format un parteneriat strategic global în vara anului 2011. Ca parte a acestei colaborări, Siemens a contribuit cu soluţii şi servicii IT la businessul Atos, în schimbul a aproximativ 12,5 milioane de acţiuni Atos.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Compania Fiat-Chrysler are un nou director
22 iul. V.D.


Acţiunile Microsoft au atins un nivel record1
21 iul. V.D.


Ministrul Energiei trimite corpul de control la Romgaz
20 iul. V.D.


Romgaz a încheiat două contracte cu Oltchim
20 iul. V.D.


PENTRU ACEST AN,Alum a pregătit 59 milioane de lei pentru investiţii
20 iul. A.I.


Daniel DăianuCe arată decizia privind Bulgaria?5
20 iul. Daniel Dăianu


VREI CA STATUL SĂ ÎŢI GARANTEZE CREDITUL? DAI ŞPAGĂ!"Prima Casă", în atenţia Parchetului General3
20 iul. G.M.


CU MOARTEA PRE MOARTE ZBURÂNDAripile frânte ale aviaţiei militare
20 iul. George Marinescu


Tinerii fug de agricultură
20 iul. Octavian Dan


TUI Travel Center: Peste 80% dintre turiştii care au vouchere de vacanţă vor la mare în vârf de sezon3
20 iul. A.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.