BARNA, DUPĂ CONSULTĂRILE DE LA COTROCENI:

S-a discutat despre obiectivele Alianţei USR PLUS

18 oct. 16:13 Politică
D.D.
Dan Barna
Dan Barna

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, vineri, după consultările cu Ludovic Orban, că s-a discutat despre obiectivele susţinute în spaţiul public de Alianţa 2020 USR-PLUS, existând o "deschidere explicită" din partea premierului desemnat. Barna anunţă o nouă rundă de discuţii săptămâna viitoare.

"Am avut o primă rundă de consultări am discutat exact despre obiectivele asupra cărora Alianţa USR PLUS a vorbit în spaţiul public. A fost o primă discuţie, o să vedem ce se va întâmpla luni, am stabilit să ne revedem marţi - miercuri. A existat o deschidere explicită a premierului, a spus că susţin, urmează să întreprindă dialog şi negocieri", a declarat, vineri, Dan Barba, după discuţiile cu Ludvic Orban.

Barna a reiterat proiectele importante pentru USR şi a spus că aşteaptă să vadă paşii concreţi care se vor întâmpla luni sau marţi în sensul adoptării acestora.

"Dacă aceste lucruri se întâmplă, este un mesaj că lucrurile se schimbă în România şi un mesaj că ieşim de su umbra aceasta a PSD care pur şi simplu de trei ani şi jumptate aproape ne scoate din Europa", a mai spus Barna, afirmând că "obiectivul pe termen scurt este ca acestesubiecte să ajungă pe masa Parlamentului".

"Chiar suntem curioşi ce partid politic ar putea să voteze astăzi împotriva iniţiativei Fără Penali", a mai declarat Dan Barna.

El a precizat că nu s-a discutat despre intrarea la guvernare a USR.

USR a transmis, marţi, că este dispus să voteze Guvernul Orban, după ce a constatat că nu există voinţă politică pentru organizarea alegerilor anticipate, dar a pus patru condiţii: alegerea primarilor în două tururi, adoptarea iniţiativei "Fără Penali", desfiinţarea recursului compensatoriu şi consultarea Parlamentului în vederea desemnării comisarului european.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

MIHAIL NEAMŢU (PMP): Mesajele care ne-au venit după numirile făcute la Metrorex şi Transelectrica nu sunt încurajatoare
13 nov. D.F.


TÕKÉS LÁSZLÓ (CNMT): Suntem într-o situaţie proastă când trebuie să alegem între Iohannis şi Dăncilă
13 nov. D.F.


HUNOR KELEMEN: Niciunul dintre cei care intră în turul doi nu a cerut sprijinul comunităţii maghiare
13 nov. D.B.


MINISTRUL ECONOMIEI DESPRE RADET: "S-a găsit o soluţie, numai că trebuie responsabilitate din partea PMB"1
13 nov. I.A.


LUDOVIC ORBAN:"Am mai demis un rând de reprezentanţi ai PSD, printre care şi Olguţa Vasilescu"4
13 nov. M.I.


KORODI ATTILA (UDMR), DESPRE PROIECTUL LEGII VÂNĂTORII:"Este responsabilitatea ministerului să reglementeze cotele de prevenţie până în luna februarie a fiecărui an"
13 nov. I.M.A.


IONEL DANCĂ:"Depesedizarea statului înseamnă schimbarea radicală a felului de a face numiri la conducerea instituţiilor"3
13 nov. M.A.I.


Tăriceanu vrea ca şi votul în ţară să se poate derula pe durata a trei zile2
13 nov. M.A.


Observaţiile CEDO în cazul Dragnea au fost retrase2
13 nov. L.I.


EUGEN TOMAC:"O dezbatere între candidaţi în turul al doilea e un lucru firesc în democraţie"1
13 nov. I.M.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.