Gala BURSA 2018

BCE anunţă în mai rezultatele testelor de stres pentru băncile din Grecia

02 feb. Jurnal de criză
V.R.

Banca Centrală Europeană (BCE) va publica în luna mai rezultatele testelor de stres derulate în rândul primelor patru mari bănci din Grecia, pentru ca acestea să aibă timp să-şi acopere, dacă este cazul, deficitul de capital înaintea ieşirii ţării din programul de asistenţă financiară, în august, anunţă Reuters.

Pentru celelalte 33 de mari bănci din zona euro care sunt supuse testelor de stres, rezultatele vor fi publicate în data de 2 noiembrie.

BCE a informat: "În vederea finalizării testelor înainte de încheierea programului de sprijin pentru Grecia, calendarul procedurii va fi accelerat, iar rezultatele sunt aşteptate să fie publicate în mai".

Cele patru mari bănci greceşti supuse testelor - "Piraeus Bank", "National Bank of Greece", "Alpha Bank" şi "Eurobank" - sunt prezente şi pe piaţa din ţara noastră.

În luna ianuarie, BCE a micşorat plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei lichidităţilor din ţară. Plafonul ELA, care este valabil până la data de 7 februarie inclusiv, a fost redus cu 2,8 miliarde de euro, la 22 miliarde de euro.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Jurnal de criză

Zona euro amână eliberarea tranşei pentru Grecia
11 iun. V.R.


ERDOGAN VREA CONTROL SPORIT ASUPRA ECONOMIEILira turcească, în cădere
16 mai.


Atena iese din bailout, însă doi din zece greci trăiesc în sărăcie extremă1
14 mai. A.V.


Încrederea în zona euro, la recordul minim al ultimelor 15 luni1
09 mai. V.R.


Autorităţile australiene vor sancţiuni dure pentru bănci4
24 apr. V.R.


FMI avertizează în privinţa protecţionismului comercial
12 apr. V.R.


237 TRILIOANE DE DOLARIDatoria globală, la nivel record în 20172
11 apr. A.V.


Creşte inflaţia în zona euro
05 apr. V.R.


BCE va finaliza în aprilie testele de stres ale băncilor din Grecia
04 apr. V.R.


China impune taxe vamale la peste o sută de produse din SUA
03 apr. V.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.