BCE ţine dobânda la nivelul minim istoric

15 dec. 2017 Jurnal de criză
V.R.
BCE ţine dobânda la nivelul minim istoric

Fed a majorat rata dobânzii, pentru a treia oară în 2017 

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, ieri, să menţină dobânda de politică monetară nemodificată şi a promis să păstreze măsurile de stimulare atât timp cât va fi necesar.

BCE a informat că, în reuniunea de ieri, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la zero (nivel minim istoric), în timp ce dobânda pentru facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce îşi stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

Totodată, BCE a confirmat că, din ianuarie, îşi va reduce programul de achiziţii de active la 30 de miliarde de euro pe lună, de la 60 de miliarde euro. Achiziţiile vor continua până la sfârşitul lunii septembrie 2018, poate chiar dincolo de această dată, dacă va fi necesar, adică în cazul în care perspectivele devin "mai puţin favorabile".

BCE şi-a îmbunătăţit, ieri, estimările privind creşterea economică înregistrată de zona euro în anii 2017 - 2019.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că PIB-ul zonei euro va creşte cu 2,4% în acest an, faţă de un avans de 2,2% cât estima în luna septembrie. Pentru 2018, estimarea BCE prevede un avans de 2,3%, faţă de 1,8% anterior, iar pentru 2018 - de 1,9%, comparativ cu 1,7% - estimarea precedentă.

"Cu siguranţă acum suntem mai încrezători decât eram în urmă cu două luni", a menţionat Mario Draghi.

Pentru inflaţie, BCE estimează un avans de 1,5% în acest an, la fel cum anticipa în septembrie, iar pentru 2018 - de 1,4%, faţă de 1,2%, cât previziona în septembrie.

Dobânda Fed a ajuns la 1,25%-1,50%

Miercuri, banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) a decis să majoreze dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la un interval de 1,25% -1,50%, pe fondul creşterii economice solide şi al situaţiei stabile a pieţei muncii. Aceasta a fost a treia majorare a dobânzii Fed din 2017.

"Activitatea economică şi piaţa muncii înregistrează o creştere solidă", potrivit comunicatului publicat de Fed în urma şedinţei comitetului de politică monetară din zilele de 12-13 decembrie.

Conducerea băncii anticipează trei majorări suplimentare ale dobânzii în 2018 şi în 2019.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Jurnal de criză

16 bănci - acţionate în instanţă în SUA, pentru manipularea Libor1
22 feb. V.R.


Surse: "Deutsche Bank" taie sute de posturi la divizia de investiţii1
20 feb. V.R.


UE ia în discuţie, astăzi, reducerea riscurilor la băncile din regiune
19 feb. V.R.


PENTRU A TREIA OARĂ ÎN ACEST ANEuro a trecut de pragul de 1,25 dolari1
16 feb. A.V.


Ministrul bavarez de Finanţe respinge includerea României şi Bulgariei în zona euro1
15 feb. V.R.


Bursele de pe Wall Street, în declin1
14 feb. A.V.


DAILY TELEGRAPH:Soros a donat bani pentru o campanie ce urmăreşte renunţarea la Brexit
09 feb. V.R.


Grecia a vândut titluri de trezorerie de 1,14 miliarde de euro1
08 feb. V.R.


S&P: "O ieşire dezordonată a Marii Britanii din UE ar pune presiune pe ratingul ţării"
06 feb. V.R.


BCE anunţă în mai rezultatele testelor de stres pentru băncile din Grecia
02 feb. V.R.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.