BCE va finaliza în aprilie testele de stres ale băncilor din Grecia

04 apr. Jurnal de criză
V.R.

Băncile sistemice din Grecia au transmis, ieri, setul final de date către Banca Centrală Europeană (BCE), finalizând procesul de depunere a informaţiilor necesare celei de-a treia runde de teste de stres efectuate în ultimii ani, anunţă kathimerini.gr.

Deşi îngrijorările legate de surprize neplăcute au reapărut în ultimele săptămâni, conducerile National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank (cele patru mari bănci elene) rămân calme şi optimiste, iar opinia lor generală este că nu vor exista şocuri pentru piaţă după publicarea rezultatelor.

Conform procedurii, managementul fiecărei bănci va fi informat de BCE, până la mijlocul lunii aprilie, cu privire la cerinţele de capital care vor apărea în urma testelor şi calendarul de acoperire a acestora, astfel încât instituţiile să poată fi pregătite cu strategiile ce se impun şi planurile de acţiune până la data anunţării oficiale a rezultatelor testelor, la începutul lunii mai.

Majoritatea analiştilor sunt optimişti cu privire la teste, estimând că cei patru mari creditori eleni vor supravieţui celor mai severe scenarii incluse în teste.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Jurnal de criză

Zona euro amână eliberarea tranşei pentru Grecia
11 iun. V.R.


ERDOGAN VREA CONTROL SPORIT ASUPRA ECONOMIEILira turcească, în cădere
16 mai.


Atena iese din bailout, însă doi din zece greci trăiesc în sărăcie extremă1
14 mai. A.V.


Încrederea în zona euro, la recordul minim al ultimelor 15 luni1
09 mai. V.R.


Autorităţile australiene vor sancţiuni dure pentru bănci4
24 apr. V.R.


FMI avertizează în privinţa protecţionismului comercial
12 apr. V.R.


237 TRILIOANE DE DOLARIDatoria globală, la nivel record în 20172
11 apr. A.V.


Creşte inflaţia în zona euro
05 apr. V.R.


China impune taxe vamale la peste o sută de produse din SUA
03 apr. V.R.


Surse: "Monte dei Paschi" pregăteşte un roadshow la Londra
02 apr. A.V.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.