BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA PARIS SUCURSALA BUCUREŞTI:

Credit cu dobândă preferenţială pentru clienţii care vor autoturisme hibrid şi electrice

08 nov. 2018 Bănci-Asigurări
E.O.
Credit cu dobândă preferenţială pentru clienţii care vor autoturisme hibrid şi electrice

BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala Bucureşti, cea mai nouă bancă din ţara noastră, a lansat, prin marca sa comercială Cetelem, creditul cu dobândă preferenţială pentru clienţii băncii care vor să cumpere autoturisme hibrid şi electrice. Banca a anunţat şi că extinde parteneriatul cu importatorul auto Hyundai, finanţând achiziţionarea modelelor Ioniq şi Kona Electric.

Clienţii interesaţi de achiziţionarea autoturismelor electrice sau hibrid vor putea accesa noul produs de finanţare prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto RABLA şi RABLA PLUS, care a reînceput în luna septembrie 2018.

Produsul presupune o dobândă fixă de 5,9%, perioada de creditare fiind cuprinsă între 6 şi 36 de luni, cu un avans minim de 30% la încheierea contractului.

În primele nouă luni ale anului în curs, în ţara noastră au fost vândute 2.922 de maşini electrice, hibrid electrice şi hibrid, o valoare dublă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Bruno Leroux, CEO BNP Paribas Personal Finance SA Sucursala Bucureşti, a declarat: "Ponderea autoturis-melor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional în primele trei trimestre ale anului a fost de 2,6%, faţă 1,9% pentru aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta înseamnă că interesul româ-nilor pentru acest tip de autoturisme este din ce în ce mai mare. Ne dorim ca România să se alinieze celorlalte ţări europene unde conceptul de electromobilitate este adoptat la scară largă, de aceea ne bucurăm să încurajăm acest trend prin lansarea de produse financiare dedicate unor astfel de achiziţii".

Prin lansarea acestui credit cu dobândă preferenţială, BNP Paribas Personal Finance SA Sucursala Bucureşti îşi asumă angajamentul de a încuraja utilizarea de resurse regenerabile în vederea reducerii poluării atmosferice şi a nivelului de zgomot, pentru protejarea implicită a mediului înconjurător, conform unui comunicat de presă.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Bănci-Asigurări

Depozitarul Central a înregistrat fuziunea dintre Bancpost şi Banca Transilvania2
23 ian. I.M.


Euro atinge un nou nivel maxim istoric9
23 ian. E.A.


ROBOR la trei luni a crescut la 3,03%3
23 ian. E.A.


PIPEREA REACŢIONEAZĂ LA AFIRMAŢIILE LUI SUCIU:"ROBOR există în contractele de retail încă din 2005"5
23 ian. V.D.


PENTRU CĂ A ÎMPIEDICAT LIBERA CONCURENŢĂMastercard, amendată cu 570 milioane euro de Comisia Europeană
23 ian.


PIAŢA VALUTARĂEuro s-a apreciat la 4,7142 lei, leul atingând un nou minim istoric
23 ian. Mihai Iscusitu


PIAŢA MONETARĂDobânzile la depozitele overnight au scăzut la 1,75%
23 ian. Mihai Iscusitu


BNR REACŢIONEAZĂ DIN NOU ÎN SCANDALUL ROBOR:"Zamfir şi Piperea atacă reputaţia BNR, prin acuzaţii fără fundament"15
23 ian. Emilia Olescu


PIPEREA, DESPRE REORGANIZAREA AUTORITĂŢII PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR:"ANPC îşi riscă imaginea dacă îi înlătură pe comisarii care au controlat băncile"2
23 ian. Emilia Olescu


Dan Suciu, în legătură cu acuzaţiile aduse BNR4
22 ian. I.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.