Brexitul realizat fără acord ar putea costa 65 miliarde de euro

12 mar. 21:14 Internaţional
M.D
Brexitul realizat fără acord ar putea costa 65 miliarde de euro

Întreprinderile din Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor suporta costuri suplimentare anuale estimate la aproximativ 65 de miliarde de euro, în cazul în care nu se va ajunge la un acord de liber-schimb după Brexit, iar sectorul financiar britanic va fi cel mai afectat, relevă un studiu publicat luni, relatează Reuters.

Societăţile de pe teritoriul UE ar urma să plătească aproape 35 de miliarde de euro reprezentând bariere tarifare şi netarifare, în cazul în care Marea Britanie părăseşte Uniunea fără un acord, potrivit studiului efectuat de cabinetul de consultanţă Oliver Wyman şi cabinetul de avocatură Clifford Chance.

În sens invers, exporturile către UE vor costa companiile britanice 30 de miliarde de euro pe an.

"Această creştere a costurilor şi incertitudinile ameninţă să reducă rentabilitatea şi existenţa anumitor întreprinderi", se avertizează în raport.

În cazul unui divorţ fără acord, Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor face comerţ în baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ceea ce ar însemna un "Brexit dur".

Încheierea unui eventual acord vamal ar putea să reducă jumătate din costuri pentru ambele părţi, relevă studiul.

70% din costurile suplimentare estimate în Marea Britanie în cazul unui "Brexit dur" va fi suportată de serviciile financiare, constructorii de automobile, agricultura, sectorul agroalimentar, al bunurilor de consum, chimic şi maselor plastice, relevă studiul.

În cadrul UE, sectorul care va avea cel mai mult de suferit va fi al automobilelor, urmat dei agricultură şi sectorul agoralimentar, se subliniază în raport.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Trump ameninţă cu o nouă taxă vamală1
23 iun. V.D.


Trump ameninţă cu o nouă taxă vamală
22 iun. V.D.


Wall Street a deschis în creştere
22 iun. V.D.


PROSKURYAKOVA ,BANCA MONDIALĂ:România în medie se descurcă bine
22 iun. A.M.


Angajaţii uzinei McLaren vor să intre în grevă
22 iun. V.D.


Bursele asiatice au închis în depreciere
22 iun. A.M.


Ucraina extinde lista sancţiunilor împotriva Rusiei
22 iun. M.D.


Bursele europene au deschis în creştere
22 iun. A.M.


Regele Iordaniei - întrevedere cu Donald Trump
22 iun. M.D.


UNIUNEA EUROPEANĂ,A introdus taxe pentru importurile din SUA
22 iun. A.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.