BURSELE DIN LUME

Cifrele privind inflaţia din SUA, în atenţia pieţelor de acţiuni

15 feb. Internaţional
A.V.
Cifrele privind inflaţia din SUA, în atenţia pieţelor de acţiuni

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au avut un curs mixt ieri, în condiţiile în care SUA au anunţat o creştere peste aşteptări a preţurilor de consum în ianuarie, generând temeri privind inflaţia.

Titlurile "Credit Suisse Group" AG, a doua mare bancă elveţiană, s-au apreciat cu 2,2%, la 16,84 franci, deşi aceasta a raportat o pierdere netă de 983 milioane de franci (1,1 miliarde de dolari) pentru 2017.

Acţiunile grupului francez "Danone" SA au crescut cu 0,5%, la 64,17 euro. Compania a anunţat vânzarea unei participaţii de 1,5 miliarde de euro din "Yakult" Japonia.

Titlurile companiei franceze de utilităţi "Engie" SA au consemnat un avans de 1,1%, la 12,63 euro. Jean-Pierre Clamadieu, noul preşedinte al "Engie", şi-a exprimat sprijinul pentru directorul general al grupului, Isabelle Kocher, şi a declarat că producătorul de utilităţi ar trebui să ia în considerare oportunităţile de achiziţii.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au coborât cu 0,8%, la 12,7 euro. Nouă din zece bancnote de 10 euro emise în Germania nu sunt niciodată folosite pentru plăţi, ci sunt păstrate în ţară şi în străinătate, ca depozit, conform unui studiu publicat de Bundesbank (banca centrală a Germaniei), citat de Financial Times.

La ora 16.25 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a urcat cu 0,3%, la 5.123,79 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,03%, la 12.199,59.

La New York, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, după publicarea cifrelor privind inflaţia.

Titlurile băncii de investiţii "Goldman Sachs Group" Inc. au coborât cu 0,03%, la 255,46 dolari, cele ale "Citigroup" Inc. - tot cu 0,3%, la 75,16 dolari.

La ora 09.46, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,5%, la 2.649,18 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,6%, la 24.504,35.

Pieţele asiatice au încheiat ziua de ieri pe un curs mixt, în aşteptarea datelor privind inflaţia din SUA.

Titlurile companiei auto japoneze "Toyota Motor" Corp. s-au depreciat cu 2,1%, la 7.122 yeni, iar cele ale "Honda Motor" Co. - cu 1,2%, la 3.687 yeni, ca urmare a creşterii monedei nipone faţă de dolar.

Acţiunile "Lotte" Corp. din Coreea de Sud au coborât cu 6%, la 62.400 woni, după ce preşedintele "Lotte Group", Shin Dong-bin, a fost condamnat la doi ani şi sase luni de închisoare într-un amplu scandal politic din ţară. În acest context, titlurile "Lotte Shopping" Co. au pierdut 2,3%, ajungând la 214.000 de woni.

Indicele Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a scăzut cu 0,4%, la 21.154,17 puncte, Kospi al celei din Seul a urcat cu 1,1%, la 2.421,83.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Turcia vrea să îşi accelereze achiziţiile de grâu
20 aug. V.D.


Wall Street a închis în creştere
20 aug. V.D.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Bursele asiatice erau în creştere
20 aug. V.D.


Boardul "Rusal" aprobă mutarea sediului legal în Rusia
20 aug. A.V.


Un executiv al "Air Canada", numit în fruntea "Air France-KLM"
20 aug. Alina Vasiescu


OPINIILira turcească slabă face cu ochiul speculatorilor. E inspirat pariul cu lira?
20 aug. Cristian Dogaru


Trump vrea ca rezultatele companiilor listate să fie raportate semestrial
20 aug. A.V.


BURSELE DIN LUMETemerile privind sectorul bancar italian, resimţite pe pieţele europene
20 aug. A.V.


OPINIA DE LA ANTIPOZIImigranţii, beneficiu ori povară?
20 aug. Eugen Ionescu


O NOUĂ TOAMNĂ FIERBINTE PENTRU ITALIA ŞI EUROPACum va răspunde BCE ultimatumului venit din Italia?4
20 aug. Călin Rechea





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.