Gala BURSA 2018

BURSELE DIN LUME

Pieţele internaţionale, afectate de escaladarea războiului comercial SUA-China

12 iul. Internaţional
A.V.
Pieţele internaţionale, afectate de escaladarea războiului comercial SUA-China

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut semnificativ ieri, pe fondul escaladării războiului comercial dintre SUA şi China.

Titlurile "Renault" SA au pierdut 2,6%, atingând 73,21 euro. Compania auto franceză pregăteşte dublarea producţiei modelului său complet electric Zoe la fabrica din Flins, la vest de Paris, ca parte a planului de a investi peste un miliard de euro în vehiculele electrice şi în lansarea de noi modele.

Acţiunile "Burberry Group" Plc s-au depreciat cu 2,6%, la 2.046 pence. Producătorul britanic de articole de lux a raportat încetinirea vânzărilor sale trimestriale din cauza slăbirii cererii turiştilor din Europa.

Titlurile grupului britanic "Sky" Plc s-au apreciat cu 0,7%, la 1.512,50 pence. Compania de media "21st Century Fox", deţinută de Rupert Murdoch, a ajuns la un acord pentru preluarea "Sky", cu o ofertă care evaluează cel mai mare operator de televiziune cu plată din Europa la 32,5 miliarde de dolari.

La ora 16.43 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,2%, la 7.596,54 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,4%, la 5.360,08.

Şi pieţele americane au fost influenţate în mod negativ de tensiunile comerciale dintre China şi SUA.

În acest context, titlurile "Boeing" Co., producător de avioane, s-au depreciat cu 1,8%, la 341 dolari, iar cele ale fabricantului de utilaje grele "Caterpillar" Inc.- cu 2%, la 138,37 dolari.

Acţiunile producătorului de maşini electrice "Tesla" Inc. au pierdut 1,5%, atingând 317,73 dolari. Compania a semnat un acord cu autorităţile de la Beijing pentru construirea unei fabrici la Shanghai, numită "Gigafactory".

La ora 09.48, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,5%, la 2.778,63 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,6%, la 24.760,56.

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, după ce SUA au anunţat că vor să impună noi taxe vamale pentru importurile din China.

Titlurile companiei auto chineze BYD Co. s-au depreciat cu 2,5%, la 45,46 yuani, iar cele ale producătorului de electrocasnice "Gree Electric Appliances Inc. of Zhuhai", cu 1,3%, la 45,29 yuani.

Acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au pierdut 3,2% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 9,05 dolari HK.

Indicele Shanghai Composite al Bursei din Shanghai a scăzut cu 1,8%, la 2.777,77 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 1,3%, la 28.311,69.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

MAREA BRITANIE: Stephen Barclay, noul ministru pentru Brexit
17 nov. T.T.


Macron îi transmite lui Trump că nu face diplomaţie pe Twitter
17 nov. T.T.


Casa Albă, obligată să îi înapoieze acreditarea jurnalistului CNN
17 nov. V.D.


Bursele europene au închis în scădere
16 nov. T.T.


Wall Street a deschis în creştere
16 nov. T.T.


Bursele asiatice au închis pozitiv
16 nov. S.M.


LEGAT DE CAZUL KHASHOGGI:SUA examinează expulzarea lui Gulen în sprijinul saudiţilor
16 nov. E.M.


SUA trimite militari din Africa în China şi Rusia
16 nov. A.P.


Bursele europene au deschis în urcare
16 nov. S.M.


CE poate lansa procedura de deficit excesiv împotriva Italiei
16 nov. E.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.