California închide barurile, restaurantele, cinematografele din cauza creşterii numărului de infecţii 1

02 iul. 2020 Internaţional
A.B
California închide barurile, restaurantele, cinematografele din cauza creşterii numărului de infecţii

California a interzis activitatea restaurantelor interioare, cinematografelor şi a altor facilităţi, în cea mai mare parte a statului, pentru o perioadă de cel puţin trei săptămâni, din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid-19, a anunţat miercuri guvernatorul Gavin Newsom, conform News.ro

Toate barurile şi berăriile, interioare sau exterioare, vor fi la rândul lor închise în 19 comitate, unde trăiesc 70% dintre locuitori, a spus Newsom.

Numărul spitalizărilor şi al deceselor din cauza Covid-19 a crescut în cel mai populat stat al SUA, începând aproximativ din weekendul în care a avut loc sărbătoarea Memorial Day. În ultimele 24 de ore, 110 oameni au murit din cauza acestei boli, a spus guvernatorul.

Ordinul acoperă unele dintre cele mai populate regiuni ale statului, inclusiv comitatele Los Angeles şi Orange, precum şi capitala statului, Sacramento.

Măsura a fost luată în timp ce şi în Florida, Texas şi alte state are loc o creştere a numărului de cazuri şi de spitalizări din cauza Covid-19.


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de Stef în data de 02.07.2020, 15:25

Pe cand inchiderea posturilor TV si radio caci ele propaga sexomarksism?

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Indicii bursieri europeni au închis în creştere
20 ian. A.B.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Greta Thunberg l-a parafrazat pe Donald Trump într-un tweet de adio la încheierea mandatului prezidenţial10
20 ian. A.B.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN/JOE BIDEN:"Democraţia a învins"
20 ian. J.P.


Aleksei Navalnii, deţinut în rău-famata închisoare din Moscova "Matrosskaia tişina"3
20 ian. A.B.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Joe Biden a depus jurământul de preşedinte
20 ian. J.P.


Marea Britanie va reexamina eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNTech, în urma datelor primite din Israel
20 ian. J.P.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama, prezenţi la evenimentă
20 ian. J.P.


TRUMP LA PLECARE: ''Ne vom întoarce, într-un fel sau altul''2
20 ian. J.P.


CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:Alertă cu bombă la Curtea supremă înainte de învestirea lui Biden
20 ian. J.P.


LIVE - VIDEOCeremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii
20 ian. J.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.