Camera Deputaţilor a respins moţiunea pe economie

12 oct. 16:59 Politică
F.B.
Dănuţ Andruşcă (Sursa foto: Twitter)
Dănuţ Andruşcă (Sursa foto: Twitter)

Camera Deputaţilor a respins, în această săptămână, moţiunea simplă pe Economie şi a adoptat mai multe proiecte de lege, printre care şi cel privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Camera Deputaţilor a dezbătut şi respins moţiunea simplă pe Economie, fiind înregistrate 103 voturi "pentru", 146 voturi "împotrivă" şi 19 abţineri.

Semnatarii moţiunii au solicitat demisia ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă.

"Economia ţării este în impas. Fără viziune, fără reguli, fără strategii, economia naţională este o barcă în derivă. Dar Guvernul PSD-ALDE îşi continuă activitatea pe două planuri, cea prezentată public, pe canalele media obediente, şi cea reală, resimţită în buzunarele fiecărui român. Cu toate avertismentele trase de noi, Guvernul îşi continuă triumfalist marşul spre criza economică anunţată de o inflaţie scăpată de sub control, un buget golit de promisiuni tot mai greu de onorat, un mediu de afaceri îngrijorat şi pesimist, companii de stat lăsate fără bani de investiţii şi datorii externe în creştere. Incompetenţa mai are un pas şi falimentează România", au susţinut semnatarii moţiunii.

La dezbateri, deputatul PNL Lucian Bode i-a transmis lui Andruşcă faptul că pentru această demnitate nu-l recomandă "nici vocea, nici talentul", adăugând că acesta poate fi "bun la suflet", dar pentru a fi ministru al Economiei este nevoie de mai mult. Şi USR, prin deputatul Mihai Botez, i-a cerut demisia ministrului Economiei.

Totodată, deputatul PMP Ionuţ Simionca a declarat că România merge "spre o fundătură" şi i-a transmis ministrului Andruşcă să-şi dea demisia înainte de a fi remaniat de PSD-ALDE.

UDMR se abţine de la vot la moţiune şi consideră că mandatul ministrului Dănuţ Andruşcă trebuie să rămână la latitudinea şeful Executivului, a anunţat deputatul Bende Sandor.

În replică, Dănuţ Andruşcă a afirmat că textul liberalilor este copiat din moţiunea depusă tot împotriva sa, la Senat, în vară. "De data asta aţi reuşit să-mi scrieţi numele corect", a remarcat el.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: Vrem majorarea sumei pe care o alocăm medicamentelor
11 dec. P.E.


CAMERA DEPUTAŢILOR:Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, modificată
11 dec. E.M.


KLAUS IOHANNIS:CCR sesizată privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi
11 dec. M.I.


ORBAN, DESPRE OUG PE CODURILE PENALE:Când PSD are iniţiativa, trebuie să fim cu ochii în patru
11 dec. E.M.


Ministrul Culturii, Daniel Breaz, audiat în Parlament
11 dec. E.M.


Senat: Audiere pentru o posibilă încălcare a demnităţii avocatului
11 dec. A.I.


CCR se pronunţă în scandalul protocoalelor2
11 dec. P.E.


Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte astăzi
11 dec. M.I.


LIDERII PSD AU STABILIT:OUG pe legislaţia penală
11 dec. Marinescu George


Numărul votanţilor - în scădere, declinul demografic - în regres
11 dec. O.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.