Casa de vinuri Cotnari produce 1 milion de sticle de vin, anual

09 mar. 2018 Frăţia Vinului
Emilia Olescu
George Măluţan: "După ce ne-am stabilizat pe piaţa internă, ne dorim să fim prezenţi şi în alte ţări. În curând vom merge la cel mai mare târg din Dusseldorf".
George Măluţan: "După ce ne-am stabilizat pe piaţa internă, ne dorim să fim prezenţi şi în alte ţări. În curând vom merge la cel mai mare târg din Dusseldorf".

Spumante noi, la Casa de Vinuri Cotnari 

Casa de Vinuri Cotnari şi-a dublat producţia, de la an la an, ajungând să realizeze, în prezent, circa 1 milion de sticle de vin, anual, după cum ne-a spus George Măluţan, oenologul companiei. Prezent la ediţia de zilele trecute a târgului Good Wine, George Măluţan ne-a spus că vinurile produse de Casa de Vinuri Cotnari au fost dis­tribuite, în primii ani, pe piaţa internă, urmând ca, de anul trecut, să se orienteze şi pe pieţele internaţionale. Specialistul ne-a precizat: "După ce ne-am stabilizat pe piaţa internă, ne dorim să fim prezenţi şi în alte ţări. În curând vom merge la cel mai mare târg din Dusseldorf. Avantajul nostru, care ne diferenţiază de ceilalţi jucători, este că avem tipicitatea soiurilor, pentru că doar noi şi compania Cotnari vinificăm numai din soiuri tradiţionale ro­mâneşti - Fetească Albă, Fetească Neagră, Tămâioasă Românească, Frân­cuşă, Grasă de Cotnari şi Busuioa­că de Bohotin".

Targetul principal al Casei de Vinuri Cotnari a fost HoReCa, acum ponderile vinurilor distribuite în HoReCa şi retail fiind oarecum egale, conform lui George Măluţan, care ne-a mai spus: "Avem 350 de hectare plantate cu soiuri autohtone de vinuri. Am construit două crame în care vinificăm - Vlădoianu, pentru vinurile roşii, şi Axinte, care este în proporţie de 90% finalizată şi urmează să fie gata în câteva luni, pentru vinurile albe, roze şi pentru cele spumante. Ne dorim să intrăm şi pe segmentul băuturilor distilate. În acest an, vom mai lansa două vinuri - unul dulce şi unul demidulce, din gama Domenii".

Menţionând că societatea urmează să renoveze Castelul Vlădoianu şi să-l promoveze pentru turism, George Măluţan ne-a spus că, la târgul de profil din acest an, compania s-a prezentat, printre altele, cu spumante noi: "La această ediţie a Good Wine am venit cu o gamă de vinuri pentru tineri - ZAZ -, care va fi lansată în aproximativ o lună de zile. Dorim să testăm reacţia publicului la aceste produse. Sunt şase vinuri - un demisec şi un demidulce din Tămâioasă Românească, două roze-uri, de asemenea demisec şi demidulce, din Busuioacă de Bohotin, iar pe partea de roşu - Feteasca Neagră sec şi demisec, producţie 2017.

Am mai venit cu vinuri din gamele Domenii şi Colocviu. O altă noutate de la târg este spumantul din Busuioacă de Bohotin şi spumantele din soiurile Frâncuşă şi Tămâioasă Româ­nească, produse prin metoda tradiţională, cu fermentare în sticlă".

Potrivit domnului Măluţan, compania a lansat primele spumante anul trecut, în luna aprilie.

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect demarat în anul 2007, prin înfiinţarea de noi plantaţii, cultivate cu Busuioacă de Bohotin şi Fetească Neagră. Fondatorii acestei companii, lansată în primăvara anului 2012, sunt acţionarii principali de la Cotnari SA, însă în proiect sunt implicaţi copiii acestora, după cum ne-au spus, la vremea respectivă, reprezentanţii companiei, subliniind: "Casa de Vinuri Cotnari este un proiect cu sediu separat, cramă nouă, echipă de vânzări diferită, cu o bună execuţie pe segmentul HoReCa".


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Frăţia Vinului

ANUL TRECUTExporturile de vin ale Republicii Moldova - la cel mai ridicat nivel de după 2014
28 ian. F.A.


Producţie slabă de struguri, dar vinul va fi foarte bun
02 dec. 2019 O.D.


Vinurile de Cotnari - pe lista celor 100 de indicaţii geografice protejate în China
07 nov. 2019 F.A.


Piaţa vinului european are un observator
05 nov. 2019


OENOLOGUL FRANCEZ PHILIPPE CAMBIE, CARE SEMNEAZĂ VINURILE DE LA DOMENIUL BOGDAN:"Vinul nu este un aliment, ci o pagină culturală din civilaţia şi din istoria noastră"
26 aug. 2019 Emilia Olescu


PRODUSE DE DOMENIUL COROANEI SEGARCEAVinurile "MARAMA" - lansate în sufrageria regală1
26 iun. 2019 EMILIA OLESCU


VINURI DIN LUMEA NOUĂ"În România avem combinaţia perfectă între soluri, viţă de vie şi struguri"
12 iun. 2019 Au consemnat EMILIA OLESCU şi VLAD DOBREA


WineMark, prima conferinţă dedicată vinului
05 iun. 2019 P.A.


Vinurile româneşti, promovate la Praga şi Bratislava
04 iun. 2019 P.P.


CORESPONDENŢĂ DIN REPUBLICA MOLDOVAVinurile moldoveneşti de la Asconi au intrat şi în ţara noastră
21 mai. 2019 Emilia Olescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.