CĂTĂLIN DASCĂL, PREŞEDINTELE UNPIR - FILIALA BUCUREŞTI

"Nu există impedimente pentru aplicarea Legii falimentului personal" 1

24 apr. 2017 Companii-Afaceri
E.O.
"Nu există impedimente pentru aplicarea Legii falimentului personal"

Cătălin Dascăl se află sub control judiciar pentru bancrută frauduloasă, în dosarul Dinamo  

Dascăl: "Încrederea colegilor în mine şi în modul în care conduc filiala Bucureşti se menţine"

Legea insolvenţei persoanelor fizice poate fi aplicată, din punctul de vedere al practicienilor în insolvenţă, consideră Cătălin Dascăl, preşedintele Filialei Bucureşti a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).

Domnia sa ne-a precizat: "Pentru momentul în care se va aplica falimentul persoanelor fizice avem pregătită o listă cu cei care doresc să se implice în astfel de procese, pe care o actualizăm constant, înscrierea practicienilor pe această listă fiind opţională. Legea insolvenţei persoanelor fizice, din punctul nostru de vedere, profesional, poate fi aplicată, nu sunt impedimente în acest sens".

Această lege, deşi a fost promulgată în vara anului 2015, nu se află în vigoare, aplicarea ei fiind amânată de două ori, de Guvern.

Potrivit domnului Dascăl, în domeniul practicienilor în insolvenţă nu au avut loc schimbări majore în ultima perioadă, evoluţia acestei pieţe urmând-o pe cea a economiei. Numărul societăţilor în insolvenţă este în scădere, în timp ce numărul practicienilor persoane fizice a crescut cu circa 10%, în ultimii patru ani, ne-a mai spus domnia sa, precizând că acest lucru ar putea avea un impact asupra profesiei, dar că "este bine că sporeşte concurenţa".

Filiala Bucureşti a UNPIR a avut, săptămâna trecută, Adunarea Generală a Membrilor, în cadrul căreia au fost aprobate, printre altele, rapoartele de activitate pe 2016 ale consiliului de conducere şi comisiei de cenzori, precum şi activitatea, bugetul şi proiectele de măsuri pentru anul acesta.

Noutatea Adunării a fost lansarea unei platforme de comunicare, atât internă, cât şi externă, a filialei Bucureşti, după cum ne-a mai spus şeful UNPIR Bucureşti.

Cătălin Dascăl se află sub control judiciar pentru bancrută frauduloasă, în cadrul dosarului Dinamo, până acum nefiind dată o sentinţă în acest caz.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a anunţat, la finalul lunii februarie, că a dispus punerea sub control judiciar a omului de afaceri Ionuţ Negoiţă şi a altor trei persoane, printre care şi Cătălin Dascăl, administrator judiciar al societăţii SC Dinamo 1948 SA, pentru bancrută frauduloasă, în dosarul privind insolvenţa firmei care administrează clubul Dinamo. Procurorii au dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcarea a acţiunii penale.

Anchetatorii susţin că administratorul special a fost sprijinit în activitatea infracţională de Ionuţ Negoiţă, de Cătălin Andrei Dascăl şi de alte două persoane.

Cătălin Dascăl a precizat, atunci, că de planul de reorganizare a SC Dinamo 1948 SA şi de consultanţa acesteia s-au ocupat o societate de avocatură şi o firmă de insolvenţă angajate de debitoare, cea care a solicitat instanţei intrarea în insolvenţă.

Faptele cercetate sunt legate de derularea procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară a SC Dinamo 1948 SA, care administrează clubul de fotbal, procedură încheiată în septembrie 2015.

Cătălin Dascăl a declarat, în februarie 2017, că la următorul termen de judecată, stabilit pentru 27 mai anul curent, Tribunalul Bucureşti poate da soluţia de încheiere a procesului de insolvenţă, dar că acest lucru nu este o certitudine.

Ordonanţa de urgenţă 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă arată, la art. 36, litera h, că, "în cazul în care împotriva practicianului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive", calitatea de practician în insolvenţă se suspendă.

În acest context, sunt voci în piaţă care se întreabă de ce Cătălin Dascăl continuă să conducă Filiala Bucureşti a UNPIR.

În replică, domnul Dascăl ne-a precizat: "Dosarul este în cercetare, iar eu sunt încrezător că lucrurile vor decurge onest. Există prezumţia de nevinovăţie şi trebuie să încercăm să dăm efect juridic acestei prezumţii. În cadrul Adunării Generale a membrilor UNPIR, au fost aprobate în unanimitate toate hotărârile, ceea ce înseamnă că încrederea colegilor în mine şi în modul în care conduc filiala Bucureşti se menţine".

Preşedintele UNPIR Bucureşti este avocat şi practician în insolvenţă, în anul 2006 deschizându-şi cabinetul de avocatură "Dascăl Cătălin Andrei şi Dascăl Insolvency SPRL".


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de N.Cimpeanu în data de 24.04.2017, 07:17

Un tanar (tanar, in primul rand, pentru ca l-am comparat intotdeauna cu mine) pe care, ani de zile, intr-o alta profesie, l-am vazut crescand si performand, facand zi de zi dovada multiplelor calitati pe care le are. Onestitatea era una dintre ele si sper si cred ca va fi probata si de aceasta data.

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

ZOLTAN NAGY-BEGE, ANRE:Mecanismul de compensare financiară dintre furnizori şi prosumatori ar putea fi definit ca o schemă de minimis
19 sep. A.P.


Rădăcini Estate investeşte 20 milioane euro într-un proiect rezidenţial
19 sep. R.R.


RBL: "Investiţiile se află la un nivel mai mic decât în anii de criză"
19 sep. E.O.


ANRE a aprobat metodologia de tarifare a distribuţiei electricităţii de către concesionari
19 sep. E.O.


ION LUNGU, PREŞEDINTE AFEER:"Peste jumătate dintre români vor să schimbe furnizorul de electricitate"
19 sep. R.R.


Allview intră în această toamnă pe piaţa de televizoare
18 sep. V.D.


Arabia Saudită investeşte în Lucid Motors
18 sep. O.R.


Sindicatele din ANP anunţă noi proteste în faţa penitenciarelor1
18 sep. M.L.


Volkswagen vrea să construiască 10 milioane de automobile electrice
18 sep. M.I.


KLAUS IOHANNIS LA SUMMITUL INIŢIATIVEI CELOR TREI MĂRI:"România are potenţialul să fie o platformă energetică regională"7
18 sep. Gheorghe Iorgoveanu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.