CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 OCTOMBRIE

SIF Transilvania - cea mai bună evoluţie din BET-FI

22 oct. 2019 Investiţii Personale
ANDREI IACOMI
SIF Transilvania - cea mai bună evoluţie din BET-FI

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3), ce au marcat o creştere de 2,53%, în raport cu moneda euro, în intervalul 11 - 18 octombrie, reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui financiar BET-FI, a cărui cotaţie a urcat cu 0,38%, în perioada avută în vedere.

A fost un parcurs derulat mai degrabă pe fondul unui interes relativ scăzut al participanţilor pieţei, în condiţiile în care, pentru toate cele şase şedinţe bursiere curprinse în perioada 11 - 18 octombrie, volumul înregistrat de acţiunile societăţii de investiţii financiare cu sediul în Braşov s-a situat sub media ultimei luni.

De altfel, este o evoluţie asemănătoare cu cea a întregii pieţe, care a fost caracterizată, în perioada menţionată, de o lichiditate redusă şi de oscilaţii modeste ale majorităţii emitenţilor cotaţi pe Piaţa Principală.

Din punct de vedere tehnic, în prezent, cotaţia SIF3 se găseşte într-o fază corectivă a trendului ascendent ce a demarat în prima parte a anului curent. Corecţia, în ton cu cea a pieţei, a fost accentuată de scăderea de 3% a preţului acţiunii SIF3 din data de 2 octombrie, când a fost înregistrată data ex-dividend pentru distribuţia de 0,0121 lei/titlu din profitul anului trecut, gap pe care cotaţia acţiunii deja l-a umplut integral.

După primele şase luni ale lui 2019, SIF Transilvania a obţinut un profit net de 104,57 milioane de lei, cu 129,98% peste cel raportat la data de 30 iunie 2018, în condiţiile încasării unor venituri din dividende de circa 60,846 milioane de lei, cu 28,94% peste cele primite după prima jumătate a anului trecut şi a unor câştiguri nete provenite din activele financiare evaluate la valoare justă prin contul de profit şi pierdere de 53,26 milioane de lei, de peste şapte ori mai mari decât cele reflectate în situaţiile financiare la 30 iunie 2018.

La finele lunii septembrie, Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) era de 0,5564 lei, ceea ce faţă de preţul acţiunii SIF3 din data de 18 octombrie, de 0,297 lei, oferea un discount de tranzacţionare de 46,62%.

La ultimul preţ al acţiunii societăţii de investiţii financiare de la finele săptămânii trecute, valoarea de piaţă a SIF-ului din Braşov era de 648,73 milioane de lei.

Ponderea acţiunilor SIF3 în indicele BET-FI este de 8,76%.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la bursa noastră, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,24%, în intervalul 11 - 18 octombrie, în timp ce indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionare titluri de la BVB, s-a apreciat cu 0,3%.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost bifată de titlurile Romgaz (SNG), a căror cotaţie s-a apreciat cu 2,97%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere.

Ponderea producătorului de gaze naturale în principalul coş de acţiuni al pieţei este de 11,21%, în timp ce în cazul indicelui extins, importanţa titlurilor companiei cu sediul în Mediaş este de 11,03%.

Cu o creştere de 9,58%, acţiunile TMK-Artrom (ART) reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul 11 - 18 octombrie.

Pe treapta a doua a topului randamentelor de la bursa noastră se află acţiunile Comcm (CMCM) a căror cotaţie a urcat cu 9,02%, în raport cu moneda euro, în perioada menţionată, podiumul acestui clasament fiind completat de titlurile Patria Bank (PBK), a căror apreciere a fost de 6,1%, pentru intervalul 11 - 18 octombrie.

Topul fondurilor de investiţii, în perioada 10 - 17 octombrie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, care au crescut cu 3,09%, reflectând atât evoluţia titlurilor Erste de la Viena (emitentul cu cea mai mare pondere în indicele ATX), cât şi parcursul pozitiv general al bursei vieneze, al cărei indice de referinţă, ATX, a crescut cu 3,42%, în perioada avută în vedere.

Pe locul al doilea în acest clasament se află BRD Global Clasa A, cu o apreciere de 1,47%, în timp ce titlurile FDI Omninvest, care au urcat cu 1,33%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului s-a apreciat cu 0,04%, în intervalul 11 - 18 octombrie, în timp ce cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat cu 0,12%, în acelaşi interval de timp.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,15%, în perioada menţionată.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a coborât cu 5,1%, în intervalul menţionat.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 12:30, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 8.240 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 148,31 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

PLASAMENTE ALTERNATIVEAlis pe piaţa minunilor
27 ian. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 17 - 23 IANUARIEFondul Proprietatea - liderul randamentelor din BET
27 ian. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 IANUARIEMedLife - apreciere pe fondul unui interes scăzut în piaţă
21 ian. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 - 15 IANUARIESIF Moldova - liderul creşterilor din BET-FI
17 ian. ANDREI IACOMI


PLASAMENTE ALTERNATIVEZilele culturale Eminescu
17 ian. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 IANUARIEDigi Communications, printre performerii de la BVB
15 ian. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 IANUARIESIF Oltenia - printre performerii de la BVB
14 ian. Andrei Iacomi


ŞEDINŢĂ AGA PENTRU DEBARCAREA FIULUI LUI TONI GREBLĂSchimbarea administratorilor de la IAR Braşov
13 ian.


PLASAMENTE ALTERNATIVECum fu 2019?
10 ian. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 DECEMBRIE 2018 - 30 DECEMBRIE 2019Nuclearelectrica - vedeta anului trecut, la BVB
08 ian. ANDREI IACOMI





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.