Gala BURSA 2018

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 19 - 26 IUNIE

Creştere de 1,67% pentru titlurile Conpet 1

Creştere de 1,67% pentru titlurile Conpet

Acţiunile transportatorului de ţiţei Conpet (COTE) au avut o rentabilitate de 1,67%, în raport cu moneda europeană, în intervalul 19 - 26 iunie, reprezentând titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui BET, principalul coş de acţiuni al pieţei, care a scăzut, în perioada menţionată, cu 1,42%.

În cele şase şedinţe bursiere incluse în intervalul 19 - 26 iunie, preţul acţiunilor emitentului a oscilat între o scădere de 0,67%, înregistrată pe data de 19 iunie, pe fondul unui volum de 1.392 de acţiuni sub media celor 20 de zile anterioare de tranzacţionare, de circa 3.600 de unităţi şi o creştere de 1,12% apărută pe data de 21 iunie, în contextul unui rulaj de 699 de titluri.

Practic, în toate zilele bursiere din perioada avută în vedere, volumul înregistrat de acţiunile emitentului s-a situat cu mult sub media ultimei luni de tranzacţionare, ceea ce arată interesul scăzut al participanţilor pieţei pentru titlurile companiei.

Recent, emitentul a anunţat că ANRM a aprobat noile tarife de transport prin Sistemul Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, aplicabile de la 19 iunie 2018.

Pentru transportul producţiei interne tariful a crescut cu 5,8%, de la 79,75 lei/tonă la 84,37 lei/tonă, în timp ce pentru transportul importurilor a fost aprobată modificarea tranşelor de transport, respectiv a pragului de tarifare de la 100 mii tone/lună la 120 mii tone/lună, tarifele rămânând neschimbate pentru rafinăriile Arpechim şi Bazinul Ploieşti.

Pentru rafinăria Midia, tariful a crescut de la 8 lei/tonă la 27 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120 mii tone/lună şi de la 7,33 lei/tonă la 24,74 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120 mii tone/lună, menţionează compania în raportul remis bursei.

De precizat că, din punct de vedere tehnic, preţul acţiunii se află pe un trend descendent, atât pe termen scurt şi mediu cât şi pe termen lung, cotaţia emitentului tranzacţionându-se sub mediile mobile simple (instrumente de analiză tehnică folosite, îndeosebi, pentru identificarea tendinţei unui titlu financiar) de 20, 50 şi 200 de zile, ce definesc aceste orizonturi de timp.

Pragul de 90 lei/titlu funcţionează ca suport (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei), iar cea mai importantă rezistenţă (nivel de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) se găseşte la 100 de lei/acţiune.

Pentru primul trimestru al acestui an, transportatorul de ţiţei a obţinut un profit net de 11,465 în scădere cu 41,4% faţă de rezultatul primului trimestru al anului trecut, de 19,55 lei.

Compania este controlată de Statul Român care, prin Ministerul Energiei, deţine 58,72% din acţiunile emitentului, valoarea de piaţă a transportatorului de ţiţei la bursă fiind de 779,18 milioane de lei.

Ponderea titlurilor COTE în principalul indice al pieţei este de numai 0,94%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,54%, în raport cu moneda euro, în intervalul 19 - 26 iunie, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB a scăzut cu 1,09%, în aceeaşi perioadă.

Cu un salt de 12,23%, în raport cu moneda euro, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au cea mai mare rentabilitate din cadrul celor două coşuri de acţiuni.

Pe data de 26 iunie, cotaţia SIF5 a urcat cu 1,95%, pe fondul unui volum de 200.285 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 318.000 de unităţi.

Clasamentului randamentelor de la BVB, este condus, în perioada menţionată, de acţiunile Amonil (AMO), care au avut o rentabilitate de 14,39%, în raport cu moneda euro, poziţia a doua fiind ocupată de acţiunile SIF5.

Podiumul acestei ierarhii este completat de acţiunile Cemacon (CEON), cu un avans de 2,2%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 18 - 25 iunie, este condus de titlurile FDI MONOLITH, care au urcat cu 0,38%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află Certinvest Obligaţiuni, cu o creştere de 0,16%, în timp ce titlurile ERSTE Money Market RON, care s-au apreciat cu 0,13%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a coborât cu 2,73%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a crescut, în intervalul 19 - 26 iunie, cu 0,09%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozite în lei ar fi adus un câştig de 0,13%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 10,22%, în intervalul 19 - 26 iunie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 6.070 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 104,5 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului: 1
1.   Cum adica ?
mesaj trimis de Adrian P. în data de 29.06.2018, 20:24

Ce inseamna sintagma "in raport cu moneda europeana "? Care e ste legatura

unei actiuni cu aceasta moneda ? Ciudat este ca atunci cand acest raport creste , 

pretul actiunii scade ! Ce speculatie mai 

e si asta ?!

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 12 NOIEMBRIETMK - Artrom, pe poziţia a treia în topul randamentelor BVB
14 nov. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2- 9 NOIEMBRIESalt de 11,41% pentru IAR Braşov
13 nov. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1 - 8 NOIEMBRIEAlro, cel mai rentabil emitent de la BVB
12 nov. MIHAI GONGOROI


PLASAMENTE ALTERNATIVEFile din istoria pieţei româneşti de artă2
09 nov. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 OCTOMBRIE - 7 NOIEMBRIECemacon - cel mai bun randament de la BVB
09 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 OCTOMBRIE - 6 NOIEMBRIEBET-FI, cel mai performant coş de acţiuni
08 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 OCTOMBRIE - 5 NOIEMBRIECreştere de 2,22% pentru SIF Moldova
07 nov. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 OCTOMBRIE - 2 NOIEMBRIESphera Franchise Group, liderul rentabilităţilor de la BVB
06 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 25 OCTOMBRIE - 1 NOIEMBRIEBT Index Austria ATX, liderul fondurilor de investiţii
05 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 - 31 OCTOMBRIEClasamentul aprecierilor BVB, dominat de emitenţi cu lichiditate redusă
02 nov. Mihai Gongoroi





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.