CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 25 IANUARIE - 1 FEBRUARIE

Acţiunile Banca Transilvania urcă pe prima treaptă a aprecierilor din BET 6

05 feb. Investiţii Personale
ANDREI IACOMI
Acţiunile Banca Transilvania urcă pe prima treaptă a aprecierilor din BET

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Probabil, investitorii apreciază potenţialul de dezvoltare al titlurilor TLV ca fiind peste media celor din indicele BET" 

Beneficiind de o apreciere de 1,31%, în raport cu moneda euro, în intervalul 25 ianuarie - 1 februarie, acţiunile Banca Transilvania (TLV) marchează cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui BET, care a coborât, în aceeaşi perioadă, cu 0,89%.

De asemenea, de la începutul acestui an, cotaţia TLV a avut parte de o creştere consistentă, preţul acţiunilor societăţii bancare crescând cu circa 10%, în perioada 3 ianuarie - 1 februarie.

Domnul Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul societăţii Tradeville, ne­-a transmis: "În opinia mea, probabil, investitorii apreciază, în această perioadă, potenţialul de dezvoltare al acţiunilor Banca Transilvania ca fiind peste media companiilor incluse în indicele BET".

În intervalul avut în vedere, cotaţia TLV a oscilat între o creştere de 1,28% pe data de 26 ianuarie, în contextul unui volum de 1,408 milioane de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 4,2 milioane de unităţi şi o scădere de 1,04%, pe data de 1 februarie, când au fost transferate circa 5,21 milioane de unităţi.

Totodată, în această perioadă, au fost realizate şi patru tranzacţii "deal" cu acţiunile societăţii bancare, totalizând 14,4 milioane de acţiuni.

La jumătatea lunii ianuarie a acestui an, Banca Transilvania devenea acţionar al Victoriabank, a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova, având o participaţie de peste 66% împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Totodată, recent, banca din Cluj a semnat preluarea Bancpost, de la Grupul elen Eurobank.

Din punct de vedere tehnic, cotaţia TLV se află pe un trend ascendent atât pe termen scurt şi mediu, cât şi lung, preţul acţiunilor tranzacţionându-se peste mediile mobile simple (media mobilă reprezintă un instrument tehnic de identificare a tendinţei unui instrument financiar) de 20, 50 şi 200 de zile, ce definesc aceste orizonturi de timp.

Banca Transilvania a raportat un profit net de 780 milioane lei, în primele nouă luni ale anului 2017, în creştere cu 18,7% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce Grupul Financiar Banca Transilvania, a avut un câştig de 829 milioane lei, cu 18,85% peste cel de la 30 septembrie 2016.

Grupul BT a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu active de 55,1 miliarde lei, din care banca deţine 54,9 miliarde lei. Creditele nete - incluzând leasing - reprezintă 54,3% din activele Grupului Financiar BT.

Ponderea acţiunilor societăţii bancare în indicele BET este de 20,52%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 0,77%, în intervalul 25 ianuarie - 1 februarie, în raport cu moneda euro.

Cel mai bun comportament din componenţa sa a fost bifat de acţiunile SIF Banat - Crişana (SIF1), al căror avans a fost de 1,92%, în perioada menţionată.

Joi, 1 februarie, cotaţia SIF1 scădea cu 0,33%, în contextul unui volum de 93.330 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 66.700 de unităţi.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a scăzut cu 0,97%, în perioada 25 ianuarie - 1 februarie.

Din cadrul său, cel mai mare avans a fost avut de titlurile Turbomecanica (TBM), a căror apreciere a fost, în intervalul menţionat, de 2,35%.

Pe data de 1 februarie cotaţia TBM stagna, fiind transferate 297.830 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 625.000 de unităţi.

Ponderea acţiunilor TBM în indicele extins este de doar 0,14%.

Topul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este condus de acţiunile Conted (CNTE), a căror apreciere a fost de 14,1%, în raport cu moneda euro, în intervalul 25 ianuarie - 1 februarie.

Pe data de 1 februarie, preţul acţiunii CNTE stagna, în contextul în care au fost transferate 197 de acţiuni, sub media celor 20 de zile, de circa 265 de unităţi.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc acţiunile Farmaceutica Remedia (RMAH), care au crescut cu 7,91%, podiumul randamentelor de la bursa locală fiind completat de titlurile TBM.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 23 ianuarie - 1 februarie, este condus de titlurile BRD Simfonia şi Raiffeisen RON PLUS, ambele având o apreciere de 0,3%.

Pe următoarea poziţie a acestui clasament se află BRD Obligaţiuni, care au urcat cu 0,29%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 1,65%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat cu 0,24%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 25 ianuarie - 1 februarie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament de 0,28%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 19,38%, în perioada 25 ianuarie - 1 februarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 16:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 8.800 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 145,9 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:  

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului: 6
1.   E cu dus si-ntors
mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2018, 09:33

...acest grafic la TLV,mai exact,cu tendul ascendet.De ce? De exemplu,trasand linia de trend asecndent,prin unirea preturilor de inchidere,incepand cu dec 2014,vom avea surpriza,atat pe weekly ,cat si pe daily ,ca trendul ascendent nu mai exista.Chiar vinerea trecuta pretul de inchidere a trecut iar sub respectiva linie de trend.E adevarat ,a reusit sa reziste cateva zile deasuprea ei,in ultima parte din ianuarie 2018,dar dupa ce a stat cateva luni,incepand cu oct 2017, sub linia de trend.

As adauga,tot cu ingaduinta dumneavostra ,ca MACD -ul pe weekly ,e in teritoriu negativ de ceva vreme si ,cu toate ca, saptamana trecuta a trecut usor in cel pozitiv,as spune ca nu se face primavara cu o floare ... 

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Om în data de 05.02.2018, 09:39

MACD-ul asta e.negativ cand e pozitiv?

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2018, 09:43

cand este peste linia care indica 0,e pozitiv,cand trece sub ea,e in teritoriu negativ.

1.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2018, 09:58

...si inca un aspect,atat pe daily cat si pe weekly ,media mobila simpla de 50 a strapuns de sus in jos pe cea de 200,ceea ce inseamna inca un semnal negativ. Ar mai fi si altele ,dar las placerea si altora sa le descopere.

1.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2018, 11:51

Sa intelegi mai bine ,iti explic. O singura saptamana ,dupa ce cateva luni a ramas in teritoriu negativiar daca ma uit pe daily,de prin august anul trecut a fost sub 0.E cam la fel si cu linia de trend ascendent,acum doua saptamani a reusit sa inchida deasupra ,dar in saptamana urmatoare(trecuta) a revenit sub ea,ceea ce ma face sa cred ca a fost semnal fals.Daca saptamana trecuta o retesta ,fara sa o mai strapunga,erau sanse mai mari pentru continuarea trendului ascendent.Cand folosesti analiza tehnica e bine sa ai cateva țțunelte ț,nu doar MACD ,dar sa le si intelegi ,ca ,de ex,cum acum MACD a trecut timp de o sapt in teritoriu pozitiv pe weekly,nu inseamna mare lucru,dupa ce a stat ultimele luni in zona negativa.Deci,saptamana trecuta ,pozitiva pe MACD weekly reprezinta floarea ,cu care cred ca nu e ,inca ,primavara ...

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2018, 14:55

Sa-i spuna cineva aluia de la Tradeville ca astazi clientii lui nu mai apreciaza ceea ce spunea el ca apreciau vineri.

Top intermediari BVB ora 14:16 arata Tradeville pe primul loc chiar si dupa criteriul valoric.Si apoi IFB,BT etc.Swiss si Wood nu sunt nici in top 12 valoric!

In loc de atata dat cu parerea,mai util ar fi ca brokerii guralivi din presa sa-si consilieze clientii sa tranzactioneze mai asezat,fara smucituri.Dar se pare ca lor le convine ca sa se faca rulaj,indiferent cat de afectate vor fi randamentele.Si de aia tot citim opinii marca Tradeville! 

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 FEBRUARIE - 21 FEBRUARIEPlus de 12,78% pentru Alumil
23 feb. A.I.


De la Brâncuşi citire
23 feb. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 FEBRUARIE - 20 FEBRUARIETitlurile UAMT urcă cu 24,22%
22 feb. A. I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12 FEBRUARIE - 19 FEBRUARIEFarmaceutica Remedia revine pe podiumul creşterilor de la bursă
21 feb. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9 FEBRUARIE - 16 FEBRUARIECu un plus de 10,8%, Impact devine cel mai rentabil titlu din BET-XT
20 feb. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 FEBRUARIE - 15 FEBRUARIERomgaz - printre cele mai performante titluri ale bursei locale
19 feb. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 FEBRUARIE - 14 FEBRUARIECreştere de 8,22% pentru Alumil, înaintea publicării rezultatelor pentru 2017
16 feb. A.I.


De toate, aproape pentru toţi
16 feb. Marius Tita


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 FEBRUARIE - 13 FEBRUARIEBET urcă cu 1,31%
15 feb. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 FEBRUARIE - 12 FEBRUARIEAlro devine liderul aprecierilor pieţei locale de acţiuni
14 feb. A.I.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.