CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 IANUARIE - 2 FEBRUARIE

Turbomecanica revine în fruntea aprecierilor din indicele BET-XT

06 feb. Investiţii Personale
ANDREI IACOMI
Turbomecanica revine în fruntea aprecierilor din indicele BET-XT

Ultima săptămână a fost nefastă pentru acţiunile cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), doar patru titluri reuşind să obţină creşteri, în perioada 26 ianuarie - 2 februarie.

Dintre acestea, acţiunile Turbomecanica (TBM) s-au situat, din nou, printre titlurile cu cel mai bun comportament în intervalul menţionat, cotaţia TBM urcând cu 1,56%, în raport cu moneda euro, în intervalul menţionat, reprezentând titlurile cu cea mai bună evoluţie din indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursă.

De asemenea, de la începutul anului, creşterea acţiunilor TBM a fost de aproape 12%, situându-se pe locul al doilea în topul rentabilităţilor din indicele BET-XT în 2018, doar acţiunile Conpet (COTE) având un salt mai mare, de circa 18%.

Ioana Sechel, analist financiar în cadrul BRK Financial Group ne-a transmis: "În ceea ce priveşte evoluţia acţiunilor Turbomecanica de la începutul acestui an şi până la închiderea şedinţei din data de 2 februarie, acestea marcau un plus de 11,92%, peste aprecierile medii ale indicilor. În lipsa unei ştiri de impact în ultima perioadă despre activitatea companiei, putem considera că ascensiunea acţiunilor TBM este datorată faptului că acestea au continuat trendul ascendent început în a doua jumătate a anului precedent."

Ieri, în jurul orei 15:00, acţiunile companiei afişau o scădere de 5,33%, la preţul de 0,302 lei/unitate, pe fondul unui volum de aproape 874.000 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 640.900 de acţiuni.

De altfel, până la ora menţionată, toţi indicii bursei afişau scăderi de peste un procent.

În legătură cu acest aspect doamna Sechel ne-a precizat: "Azi (n.r. ieri), piaţa noastră a reacţionat destul de violent la scăderile ce au avut loc pe marile pieţe internaţionale, cu toate că aceste scăderi nu au fost acompaniate de volume foarte mari".

În intervalul 26 ianuarie - 2 februarie, preţul acţiunilor producătorului de componente pentru industria aeronautică a oscilat între o creştere de 2,94%, apărută pe data de 26 ianuarie, în contextul unor schimburi de 455.832 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 835.000 de titluri şi o scădere de 2,05%, consemnată pe 31 ianuarie, volumul înregistrat în acea zi fiind de 489.030 de unităţi.

În primele nouă luni ale lui 2017, TBM bifa un profit de 17,86 milioane de lei, în creştere cu 139% faţă de cel din aceeaşi perioadă din anul 2016, când acesta se situa la 7,48 milioane de lei.

De asemenea, compania a obţinut venituri de 73,53 milioane lei, cu 61,88% mai mult decât în primele nouă luni ale lui 2016, când acestea erau în cuantum de 45,42 milioane de lei.

Ponderea acţiunilor TBM în indicele extins, care a scăzut cu 2% în perioada menţionată, este de doar 0,15%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a coborât cu 1,56%, în intervalul 26 ianuarie - 2 februarie, în raport cu moneda euro.

Cel mai bun comportament din componenţa sa a fost bifat de acţiunile SIF Banat - Crişana (SIF1), al căror avans a fost de 1,29%, în perioada menţionată.

Pe data de 2 februarie, cotaţia SIF1 scădea cu 0,66%, pe fondul unui rulaj de 100.498 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 70.600 de unităţi.

Ponderea titlurilor SIF1 în indicele financiar este de 19,61%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat, în perioada 26 ianuarie - 2 februarie, cu 1,99%, în raport cu moneda euro.

Toţi emitenţii ce compun principalul indice al pieţei de capital autohtone s-au depreciat în intervalul de timp menţionat, cea mai redusă scădere fiind înregistrată de acţiunile Digi Communications NV (DIGI), care au coborât, în perioada 26 ianuarie - 2 februarie, cu 0,26%, în raport cu moneda euro.

Vineri, 2 februarie, cotaţia DIGI a urcat cu 0,54%, în contextul în care au fost tranzacţionate 3.011 titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 6.000 de unităţi.

Ponderea acţiunilor companiei de telecomunicaţii în indicele BET este de 4,27%.

Topul rentabilităţilor de la BVB este condus de acţiunile Conted (CNTE), a căror apreciere a fost de 10,55%, în raport cu moneda euro, în intervalul 26 ianuarie - 2 februarie.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc acţiunile TBM, podiumul randamentelor de la bursa locală fiind completat de titlurile SIF1.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 25 ianuarie - 1 februarie, este condus de titlurile Certinvest Prudent, cu o apreciere de 0,38%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat BRD Simfonia, ce a înregistrat o creştere de 0,37%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile BRD Obligaţiuni, care au urcat cu 0,36%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,86%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat cu 0,28%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 26 ianuarie - 2 februarie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament de 0,32%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 20,35%, în perioada 26 ianuarie - 2 februarie. Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 7.800 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 133,2 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:  

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 - 21 MAIPlus de 0,13% pentru Zentiva
23 mai. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 MAIElectromagnetica urcă pe prima poziţie a rentabilităţilor bursei1
22 mai. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 MAISalt de 16,33% pentru Oltchim 2
21 mai. A.I.


Trăiască 15 mai, ziua internaţională a recordurilor Brâncuşi!
18 mai. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9 - 16 MAIAvans de 1,82% pentru Fondul Proprietatea
18 mai. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 - 15 MAICompa - liderul creşterilor din BET-XT1
17 mai. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 MAINuclearelectrica - printre performerii de la BVB
16 mai. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 MAIArmătura - pe locul secund în topul aprecierilor bursei
15 mai. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 MAISIF Oltenia - liderul creşterilor din BET-FI
14 mai. A.I.


Palatul din inima României
11 mai. Marius Tiţa

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.