CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 OCTOMBRIE - 10 OCTOMBRIE

Oscilaţii mari de preţ, pentru cele mai rentabile două acţiuni de la BVB 2

Oscilaţii mari de preţ, pentru cele mai rentabile două acţiuni de la BVB

Înregistrând variaţii mari ale preţului acţiunilor în intervalul 3 octombrie - 10 octombrie, titlurile emitenţilor Electroputere (EPT) şi Dafora (DAFR), ce au avut aprecieri de 13,84%, respectiv 12,82%, în raport cu moneda euro, ocupă primele două locuri în topul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.

În cazul EPT, ce are drept obiect de activitate producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice, au fost realizate transferuri cu acţiuni ale companiei în cinci din şase şedinţe de tranzacţionare, în intervalul avut în vedere. În acest context, cea mai mare apreciere a cotaţiei a fost consemnată pe data de 9 septembrie, când preţul acţiunilor a urcat cu 12%, pe fondul unui rulaj de 14.730 de unităţi, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 4.750 de titluri.

La polul opus, pe data de 3 octombrie, cotaţia EPT scădea cu 10,84%, volumul consemnat fiind de 8.983 de titluri. De altel, în afară de 10 octombrie, când preţul acţiunilor producătorului de motoare a stagnat, în contextul unor transferuri de doar 50 de unităţi, variaţiile cotaţiei au fost mari, de +10,81% pe 4 octombrie şi - 8,54% pe 6 octombrie.

În cazul DAFR, cea mai mare apreciere a preţului acţiunilor, de 14,85%, a avut loc pe data de 5 octombrie, când au fost transferate 0,67 milioane de acţiuni, în timp ce pe 9 octombrie, cotaţia s-a depreciat cu 14,81%, pe fondul unui rulaj de 3,44 milioane de unităţi. Cea mai mică variaţie de preţ a titlurilor companiei de foraj a fost înregistrată vineri, 6 octombrie, când acestea au coborât cu 6,9%.

Poziţia a treia în acest clasament este ocupată de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 6,16%, în raport cu moneda euro, în intervalul de timp menţionat.

Spre deosebire de primele două clasate, oscilaţiile cotaţiei TLV au fost mult mai reduse, fiind situate între scăderea de 0,23% din data de 3 octombrie şi aprecierea de 3,35% din 6 octombrie.

De precizat că, în cazul EPT şi DAFR, lichiditatea relativ redusă pe care o au aceşti emitenţi favorizează variaţiile mari de preţ, situaţie ce nu este valabilă pentru societatea bancară care reprezintă emitentul cu cel mai mare rulaj de la BVB.

Ieri, valoarea de piaţă a EPT şi DAFR era de 34,86 milioane de lei, respectiv 20,85 milioane de lei, în timp ce capitalizarea TLV se situa la nivelul de 10,24 miliarde de lei, potrivit datelor afişate pe site-ul bursei.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB s-a apreciat, în perioada 3 octombrie - 10 octombrie, cu 2%, în raport cu moneda euro, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a crescut cu 1,32%, în perioada menţionată.

În ambele cazuri, cea mai bună rentabilitate din componenţa coşurilor de acţiuni a fost obţiunută de titlurile TLV.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 1,37%, reprezentând, din nou, singurul coş de acţiuni care s-a depreciat în intervalul de timp luat în considerare.

Din componenţa acestuia, cea mai bună evoluţie a fost înregistrată de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), a căror creştere a fost de 0,4%, în perioada menţionată.

Marţi, 10 octombrie, cotaţia FP a scăzut cu 0,12%, pe fondul unui rulaj de 3,39 milioane de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare de circa 5,86 milioane de acţiuni.

Clasmentul fondurilor de investiţii, în perioada 2 octombrie-9 octombrie, este condus de titlurile ETF-BET Tradeville, cu o apreciere de 1,57%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat Certinvest BET Index, ce a înregistrat o creştere de 1,55%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile BT Index Romania ROTX, care au urcat cu 1,47%.

Depozitele bancare în lei au avut un randament de 0,33%, în intervalul 3 octombrie - 10 octombrie, în timp ce depozitele în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului a crescut cu 1,08%, iar cursul monedei naţionale în raport cu cea europeană a crescut cu 0,29%, în intervalul de timp precizat.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 9,71%, în perioada 3 octombrie - 10 octombrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 11:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 4.040 euro (aproximativ 18.525 lei, la cursul de schimb de miercuri, de 4,5854 lei, pentru un euro).

În perioada analizată, preţul criptomonedei s-a apropiat de pragul de 5.000 de dolari, atingând, pe data de 10 octombrie, valoarea de 4.910 dolari, conform aceluiaşi indice.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 67,46 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2017, 11:13

Oscilatii mari de pret ,de genul celor la EPT si DAFR,apar la schimbari de trend,fie pe top ,fie la bottom.Nu este exclus sa asistam la acest scenariu acum...

2.   asf nu functioneaza
mesaj trimis de circotasul în data de 12.10.2017, 15:58

in cazul EPT obiectul de activitate si producţia ( locomotive, motoare, generatoare şi transformatoare electrice ) nu mai exista, firma electroputere pastorita de arabi, girati de servicii au schimbat domeniul de activitate in agentie imobiliara, vinzari - inchirieri cladiri terenuri in inima orasului craiova, mai stie cineva la ce pret au cumparat arabi, si ce trebuiau sa produca la craiova?! stie cineva cine a pus umarul la aceasta super privatizare?! si daca tot au schimbat domeniul de activitate ce masuri trebuia sa ia ASF?!

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 OCTOMBRIE - 18 OCTOMBRIECu un avans de 12,56%, "Aerostar" aterizează pe locul al doilea al randamentelor bursei
20 oct. Andrei Iacomi


PLASAMENTE ALTERNATIVECât costă timbrele şi de ce
20 oct. MARIUS TIŢA


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 OCTOMBRIE"MedLife" devine liderul randamentelor din BET, în contextul unei lichidităţi reduse
19 oct. A. I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9 -16 OCTOMBRIE"Oil Terminal" urcă pe podiumul rentabilităţilor de la BVB 1
18 oct. A. I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 OCTOMBRIE - 13 OCTOMBRIEMihai Tone, "Bitcoin România": "Aprecierea criptomonedei se datorează creşterii sale în popularitate"
17 oct. ANDREI IACOMI


DUPĂ CE ÎN CEA DE-A DOUA PARTE A VERII ŞI-A RELUAT TRENDUL ASCENDENT,BET-FI suferă cea mai importantă corecţie de la începutul anului
17 oct. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 OCTOMBRIE - 12 OCTOMBRIEPlus de 7,69% pentru Alro, în contextul anunţării programului de investiţii
16 oct. A.I.


Surprize şi certitudini, la Londra
13 oct. Marius Tiţa


Bitcoin atinge un nou maxim istoric
13 oct. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 OCTOMBRIE - 11 OCTOMBRIETitlurile "Mecanică Fină" urcă pe primul loc în topul rentabilităţilor de la BVB
13 oct. A. I.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.