CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 12 IUNIE

Avans de 0,39% pentru BET

Avans de 0,39% pentru BET

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 0,39%, în perioada 5 - 12 iunie, în raport cu moneda euro, la polul opus situându-se indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), care s-a depreciat 2,26%, în aceeaşi perioadă de timp.

Cea mai bună evoluţie din cadrul BET a fost marcată, în intervalul menţionat, de titlurile DIGI Communications NV (DIGI), a căror creştere a fost de 16,96%, în raport cu moneda euro.

Cel mai mare avans al preţului acţiunilor emitentului în perioada menţionată, de 8,12%, a apărut pe data de 8 iunie, când operatorului de telecomunicaţii a anunţat demararea unui program de răscumpărare de acţiuni clasa B, urmând ca, până pe data de 1 mai 2019, să achiziţioneze cel mult 3,4 milioane de titluri, reprezentând maximum 10% din capitalul social subscris clasa B.

Pe poziţia doua a aprecierilor din BET se află acţiunile Transgaz (TGN), care s-au apreciat cu de 7,71%, în intervalul menţionat, în raport cu moneda euro.

Pe data 7 iunie, cotaţia TGN a a urcat cu 2,05%, pe fondul celui mai mare volum înregistrat de acţiunile emitentului de la jumătatea lunii februarie a acestui an şi până în prezent.

Aprecierea a apărut ca urmare a faptului că acţionarii companiei au aprobat, în acea zi, repartizarea unui dividend brut de 45,38 lei/titlu, ceea ce, raportat la preţul de închidere de la bursă a titlurilor TGN din data de 6 iunie, de 390 lei/acţiune, oferea un randament brut al dividendului de 11,63%, printre cele mai mari de la BVB.

Pe poziţia a treia în topul randamentelor indicelui BET se găsesc acţiunile BVB, cu un avans de 6,23%, în raport cu moneda euro, în perioada 5 - 12 iunie.

Cea mai bună evoluţie a acţiunilor BVB, în intervalul menţionat, a fost consemnată pe data de 8 iunie, când cotaţia emitentului a urcat cu 2,92%, pe fondul unui unui rulaj de 6.109 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 5.000 de unităţi.

În ceea ce priveşte indicele BET-FI, singurele două titluri din componenţa sa care s-au apreciat, în perioada avută în vedere, sunt cele ale SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Moldova (SIF2), a căror creştere a fost de 0,71%, respectiv 0,52%, în raport cu moneda euro.

De menţionat că ambii indici au fost influenţaţi negativ de evoluţia titlurilor FP, care au coborât cu 6,36%, în raport cu moneda euro, în intervalul 5 - 12 iunie.

Deprecierea cotaţiei emitentului din perioada menţionată a fost cauzată de corecţia de 6,25%, consemnată pe 8 iunie, care urmare a apariţiei datei ex-dividend (prima zi în care cei care cumpără acţiuni nu mai beneficiază de dividende, efectul fiind resimţit, în general, printr-o scădere a preţului în piaţă).

Totuşi, dacă în cazul indicelui BET deprecierea titlurilor FP a fost compensată de creşterile altor acţiuni cu ponderi semnificative în cosul de acţiuni, cum ar fi Transelectrica (TEL), BRD - Groupe Societe Generale (BRD) sau Banca Transilvania (TLV), în cazul indicelui BET-FI, efectul deprecierii cotaţiei FP s-a simţit mult mai puternic, ţinând cont şi de faptul că emitentul are cea mai mare pondere în indicele financiar, de 33,24%.

De altfel, şi de la începutul anului, evoluţia principalului coş de acţiuni al pieţei a net superioară celui financiar, BET marcând un avans de 4,42%, în raport cu moneda europenă, în perioada 3 ianuarie 2018 - 12 iunie 2018, în timp ce BET-FI a suferit o pierdere de 9,95%, în acelaşi interval de timp.

Analiştii activi în piaţa de capital consultaţi de Ziarul BURSA au indicat drept principale motive pentru diferenţa de performanţă dintre cele două coşuri de acţiuni de la începutul anului, randamentele superioare ale dividendelor oferite de majoritatea emitenţilor componenţi ai indicelui BET, faţă de cele oferite de BET-FI, precum şi marcarea profiturilor obţinute de către investitori în cazul SIF-urilor, care au avut parte de creşteri importante în 2017.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a urcat cu 0,52%, în raport cu moneda euro, în perioada 5 - 12 iunie, cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui extins fiind avută de acţiunile DIGI.

Tot titlurile operatorului de telecomunicaţii se găsesc pe prima poziţie a clasamentului rentabilităţilor de la BVB, în intervalul analizat, poziţia a doua fiind ocupată de acţiunile Biofarm (BIO), al căror avans a fost de 13,37%, în raport cu moneda europeană.

Podiumul acestei ierarhii este completat de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO), cu un avans a fost de 8,48%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 4 - 11 iunie, este condus de titlurile ETF - BET Tradeville, care au urcat cu 3,83%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află BT Index Romania ROTX, cu o creştere de 3,22%, în timp ce titlurile ERSTE Equity Romania, care s-au apreciat cu 3,19%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,34%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât, în intervalul 5 - 12 iunie, cu 0,12%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,08%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 14,33%, în intervalul 5 - 12 iunie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 6.570 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 112,7 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 - 20 IUNIEAlro - cel mai bun randament din BET-XT
22 iun. A.I.


Duplex de 900 de mii de euro
22 iun. MARIUS TIŢA


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12 - 19 IUNIESIF Banat-Crişana, printre performerii bursei
21 iun. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 IUNIESIF Moldova - liderul rentabilităţilor bursei3
20 iun. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 - 15 IUNIESalt de 8,28% pentru MedLife, săptămâna trecută
19 iun. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 IUNIEDIGI rămâne cel mai rentabil emitent de la bursă2
18 iun. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 IUNIEBET- FI, cel mai rentabil dintre indicii analizaţi
15 iun. A.I.


Români pe scena licitaţiilor internaţionale2
15 iun. MARIUS TIŢA


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 IUNIEBiofarm - printre performerii bursei
13 iun. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 MAI - 8 IUNIEAvans de 10,05% pentru Digi Communications2
12 iun. A.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.