CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 IANUARIE

Digi Communications, printre performerii de la BVB

15 ian. Investiţii Personale
ANDREI IACOMI
Digi Communications, printre performerii de la BVB

Acţiunile Digi Communications NV (DIGI) au avut o creştere de 3,33%, în raport cu moneda euro, în intervalul 6 - 13 ianuarie, ceea ce plasează titlurile operatorului de telecomunicaţii pe prima treaptă în topul aprecierilor din BET, indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.

Este un avans apărut fără un interes ridicat din partea jucătorilor din piaţă, în condiţiile în care, în cinci din cele şase şedinţe bursiere din intervalul 6 - 13 ianuarie, rulajul s-a situat sub media zilnică a celor 20 de zile anterioare.

Doar în ultima sesiune a perioadei volumul înregistrat, de 19.862 de titluri, s-a situat peste media ultimei luni, de circa 12.970 de unităţi, aceasta fiind şi ziua cu cea mai mare creştere a cotaţiei DIGI din perioada 6 - 13 ianuarie, de 1,82%.

De menţionat că societatea derulează în prezent un program de răscumpărare de acţiuni dar, între 6 şi 10 ianuarie, Digi nu a mai achiziţionat niciun titlu propriu, fapt reflectat de altfel în lichiditatea slabă a acţiunii din ultima perioadă.

Totuşi, pentru şedinţa din 13 ianuarie, când a fost înregistrat cel mai mare rulaj şi cea mai ridicată creştere a cotaţiei DIGI din perioada avută în vedere, compania nu a raportat încă activitatea în piaţă şi este posibil ca operatorul de telecomunicaţii să fi realizat răscumpărări în condiţiile în care, ultimele şedinţe bursiere în care volumul a depăşit media zilnică a lunii precedente au fost marcate de cumpărări de titluri proprii.

Achiziţiile fac parte din programul ce a demarat în data de 21 mai 2019, ce presupune răscumpărarea unui număr de cel mult 3,54 milioane de acţiuni DIGI clasa B, echivalentul a maximum 10% din capitalul social subscris de clasă B, operaţiune ce se va derula până la data 30 aprilie 2020.

Răscumpărările se realizează la preţul pieţei din momentul achiziţiei, dar care nu poate depăşi 40 de lei/titlu, adică preţul la care s-a închis acum mai bine de doi ani şi jumătate oferta publică pentru 25,6% din societate.

Din punct de vedere tehnic, cotaţia DIGI se află pe termen scurt şi mediu pe un trend ascendent, în timp ce pe termen lung preţul acţiunii operatorului de telecomunicaţii se găseşte pe o traiectorie descendentă ce a demarat încă de la listarea din mai 2017.

După primele nouă luni ale anului trecut, Digi Communications a realizat venituri de 4,137 miliarde de lei (folosind un curs mediu euro/leu de 4,73 lei), cu 17,6% peste cele din perioada ianuarie - septembrie 2018, de 3,517 miliarde de lei (curs mediu euro/leu de 4,65 lei), în timp ce profitul net a urcat cu 16,5%, la 113,4 milioane de lei, conform datelor prezentate de echipa societăţii de brokeraj Prime Transaction, într-un raport publicat în a doua parte a lunii noiembrie a anului trecut.

În data de 21 februarie, Digi Communications, compania mamă a RCS & RDS, se va prezenta în faţa investitorilor cu rezultatele financiare preliminare pentru 2020.

Luni, 13 ianuarie, acţiunea DIGI a încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 33,6 lei, ceea ce conferea operatorului de telecomunicaţii o valoare de piaţă de 3,36 miliarde de lei.

Ponderea titlurilor Digi Communications în indicele BET, a cărui cotaţie s-a apreciat cu 1,54%, în perioada 6 - 13 ianuarie, este de 3,24%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP) s-a apreciat cu 3,83%, în intervalul 6 - 13 ianuarie, în timp ce indicele BET-XT, ce cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 1,8%, pentru acelaşi interval de raportare.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost bifată de titlurile SIF Oltenia (SIF5), a căror cotaţie a crescut cu 5,91%, în perioada menţionată.

Ponderea acţiunilor societăţii de investiţii cu sediul în Craiova în indicele BET-FI este de 17,42%, în timp ce în cazul indicelui BET-XT, importanţa SIF5 este de numai 3,59%.

Clasamentul randamentelor de la BVB, în intervalul 6 - 13 ianuarie, este condus tot de acţiunile SIF5, poziţia a doua fiind ocupată de titlurile Aerostar (ARS), a căror cotaţie a urcat cu 4,61%, în raport cu moneda, în perioada avută în vedere.

Cu un avans de 4,38%, acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) completează podiumul celor mai rentabile titluri de la BVB, în intervalul 6 - 13 ianuarie.

Topul fondurilor de investiţii, din perioada 3 - 10 ianuarie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, ce au raportat o creştere de 1,36%.

Unităţile fondului OTP Global Mix au avut un plus de 1,12%, podiumul acestui clasament fiind completat de titlurile BRD Global Clasa A, care au bifat un randament de 0,88%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 0,95%, în perioda 6 - 13 decembrie, în timp ce cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât cu 0,06%, în acelaşi interval de raportare.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a urcat cu 4,93%, în intervalul 6 - 13 ianuarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, la ora 14:40, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 8.500 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 154,4 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

PLASAMENTE ALTERNATIVEArta omoară toţi viruşii1
28 feb. Marius Tiţa


PLASAMENTE ALTERNATIVEŞi totuşi, Brâncuşi
21 feb. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 FEBRUARIETeraPlast - printre performerii de la BVB
20 feb. ANDREI IACOMI


PLASAMENTE ALTERNATIVEPatrimoniu şi comerţul de artă
14 feb. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 FEBRUARIECreştere de 0,79% pentru BET-FI, cea mai mare dintre indicii analizaţi
13 feb. Andrei Iacomi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 IANUARIE - 7 FEBRUARIEMedLife - printre performerii de la BVB
11 feb. Andrei Iacomi


PLASAMENTE ALTERNATIVEPacea fie cu cumpărătorii de artă!
07 feb. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 28 IANUARIE - 4 FEBRUARIETopul randamentelor de la BVB, ocupat de emitenţi cu lichiditate redusă
06 feb. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 IANUARIE - 3 FEBRUARIEVrancart - printre performerii de la BVB
05 feb. ANDREI IACOMI


PLASAMENTE ALTERNATIVECu istoria la gunoi
31 ian. Marius Tiţa





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.