Gala BURSA 2018

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 IUNIE

DIGI rămâne cel mai rentabil emitent de la bursă 2

DIGI rămâne cel mai rentabil emitent de la bursă

Operatorul de telecomunicaţii a demarat programul de răscumpărare de acţiuni 

Cu un avans de 13,1%, în raport cu moneda euro, intervalul 7 - 14 iunie, acţiunile Digi Communications NV (DIGI) se situează, în continuare, pe prima treaptă în topul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), poziţie pe care o ocupă de când societatea anunţat iniţierea unui program de răscumpărare a 3,4 milioane de acţiuni proprii clasa B, reprezentând maximum 10% din capitalul social subscris clasa B, operaţiune ce urmează să se deruleze până la data de 1 mai 2019.

Miercuri, 13 iunie, operatorul de telecomunicaţii a demarat efectiv programul de răscumpărare de acţiuni, achiziţionând 2.376 de titluri, la preţul unitar de 33,5356 de lei, în timp ce pe 14 iunie, DIGI a achiziţionat 4.450 de unităţi, la preţul de 33,6966 lei/acţiune.

Cu toată creşterea avută de acţiunile DIGI în această lună, cotaţia rămâne pe tendinţa descendentă în care s-a înscris încă de la listarea companiei la BVB, în luna mai a anului trecut.

În săptămânalul de analiză tehnică pentru acţiuni listate la BVB, publicat de echipa de la Banca Transilvania pe data de 11 iunie, se notează: "Până la urmă, nivelul nostru de la 27,6 lei/titlu şi-a jucat bine rolul, chiar dacă în analiza de săptămâna trecută (n.r. de acum două săptămâni) ne exprimam anumite rezerve privind capacitatea de suport (n.r. prag de preţ ce acţioneză ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei) a acestui prag".

Potrivit analiştilor, cu toate că preţul acţiunii operatorului de telecomunicaţii a cunoscut o revenire în forţă faţă de minimul înregistrat în ultima zi a lunii mai, în urma anunţului iniţierii programului de răscumpărare, mişcarea nu a scos cotaţia DIGI din parametrii canalului de ansamblu des­cendent, preţurile oprindu-se exact la confluenţa de rezis­tenţe (praguri de preţ ce acţioneză ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) critice din jurul pragului de 35 de lei.

"Astfel, cu toată agresivitatea mişcării, implicaţiile pozitive pe termen lung rămân sub semnul întrebării, atâta vreme cât piaţa evoluează sub rezistenţele din jurul nivelului de 35 de lei", au conchis analiştii.

Joi, 14 iunie, cotaţia DIGI a încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 33,6 lei, în stagnare, pe fondul unui volum de 280.816 unităţi, cel mai mare rulaj înregistrat de acţiunile operatorului de telecomunicaţii din data de 18 mai 2017, până în prezent.

Pentru primele trei luni ale acestui an, DIGI a raportat un profit net de 14,812 milioane de euro, în scădere cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când rezultatul a fost de 15,84 milioane de euro.

DIGI Communications Grup include DIGI Communications, RCS&RDS şi entităţile afiliate.

Cele 100 de milioane de acţiuni DIGI sunt împărţite în aproape 65,76 milioane de acţiuni clasa A, cu o valoare nominală de 0,1 euro şi peste 34,24 milioane de acţiuni clasa B, admise la tranzacţionare la BVB, cu o valoare nominală de 0,01 euro.

La data de 31 decembrie 2017, RCS Management deţinea 57,87 milioane de acţiuni din DIGI clasa A, Zoltan Teszari avea 2,28 milioane de acţiuni, iar aproape 5,61 milioane de acţiuni din aceeaşi categorie erau reprezentate de DIGI - acţiuni de trezorerie.

În ceea ce priveşte acţiunile din categoria B, un număr de aproape 33,25 milioane de acţiuni erau titluri listate la BVB, în timp ce aproape 1 milion de unităţi era reprezentat de DIGI - acţiuni de trezorerie.

Acţionarul beneficiar real al Grupului DIGI este Zoltan Teszari, se arată în raportul anual al operatorului de telecomunicaţii.

Valoarea de piaţă a emitentului la bursă este de 3,36 miliarde de lei (circa 720 milioane de euro).

Pe locul al doilea în topul rentabilităţilor bursei se află acţiunile SIF Moldova (SIF2), care au bifat o apreciere de 12,12%, în raport cu moneda europeană, în intervalul 7 - 14 iunie.

Joi, 14 iunie, preţul titlurilor societăţii de investiţii financiare au scăzut cu 3,36%, pe fondul unui volum de 939.100 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare de 352.232 de unităţi.

Podiumul acestei ierarhii este completat de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO), cu un salt de 11,17%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a scăzut cu 1,64%, în raport cu moneda euro, în intervalul 7 - 14 iunie, în timp ce indicele extins BET-XT, ce înglobează în structura sa cele mai tranzacţionate 25 titluri ale bursei, a coborât cu 0,42%, în aceeaşi perioadă.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost avută de titlurile DIGI.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a marcat un avans de 2,04%, în raport cu moneda euro, în intervalul 7 - 14 iunie, cea mai mare apreciere din structura sa fiind avută de titlurile SIF2.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 6 - 13 iunie, este condus de titlurile Active Dinamic, care au urcat cu 3,93%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află ERSTE Equity Romania, cu o creştere de 3,17%, în timp ce titlurile Raiffeisen Romania, care s-au apreciat cu 2,97%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a urcat cu 0,53%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât, în intervalul 7 - 14 iunie, cu 0,2%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,16%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 12,17%, în intervalul 7 - 14 iunie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 6.600 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 113 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2018, 12:31

ce gluma vrei sa spui ca au luat o mare teapa cei care au subscris pentru actiuni la digi

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2018, 16:43

Exportarea pierderilor.

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 12 NOIEMBRIETMK - Artrom, pe poziţia a treia în topul randamentelor BVB
14 nov. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2- 9 NOIEMBRIESalt de 11,41% pentru IAR Braşov
13 nov. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1 - 8 NOIEMBRIEAlro, cel mai rentabil emitent de la BVB
12 nov. MIHAI GONGOROI


PLASAMENTE ALTERNATIVEFile din istoria pieţei româneşti de artă2
09 nov. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 OCTOMBRIE - 7 NOIEMBRIECemacon - cel mai bun randament de la BVB
09 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 OCTOMBRIE - 6 NOIEMBRIEBET-FI, cel mai performant coş de acţiuni
08 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 OCTOMBRIE - 5 NOIEMBRIECreştere de 2,22% pentru SIF Moldova
07 nov. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 OCTOMBRIE - 2 NOIEMBRIESphera Franchise Group, liderul rentabilităţilor de la BVB
06 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 25 OCTOMBRIE - 1 NOIEMBRIEBT Index Austria ATX, liderul fondurilor de investiţii
05 nov. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 - 31 OCTOMBRIEClasamentul aprecierilor BVB, dominat de emitenţi cu lichiditate redusă
02 nov. Mihai Gongoroi





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.