CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 MAI

Nuclearelectrica - printre performerii de la BVB

Nuclearelectrica - printre performerii de la BVB

Marcând un avans de 4,64%, în raport cu moneda europeană, în intervalul 7 - 14 mai, acţiunile Nuclearelectrica (SNN) devin unele dintre cele mai rentabile titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ocupând primul loc în topul aprecierilor din componenţa indicilor BET şi BET-XT.

Vineri, 11 mai, înainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare, producătorul de energie nucleară îşi publica rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui an, compania raportând un profit net de 189,997 milioane de lei, în creştere cu 51,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit companiei, rezultatul obţinut se datorează, în principal, creşterii veniturilor din exploatare cu 15%, ce au fost influenţate de majorarea cu 11,8% a veniturilor din vânzarea energiei electrice.

Piaţa a reacţionat, în acea zi cotaţia SNN la bursă urcând cu 1,57%, pe fondul unui rulaj de 430.792 de unităţi, cel mai ridicat volum înregistrat de acţiunile producătorului de energie din luna ianuarie a acestui an şi până în prezent, aceasta fiind, totodată, şi cea mai bună evoluţie a acţiunii emitentului din punctul de vedere al preţului, în intervalul 7 - 14 mai.

Pentru restul şedinţelor de tranzacţionare din perioada menţionată, cotaţia SNN a oscilat între o scădere de 0,25%, apărută pe data de 7 mai, în contextul unui volum de 23.201 de unităţi şi o creştere de 1,22%, consemnată pe data de 9 mai, pe fondul unor transferuri de 39.138 de titluri.

Din punct de vedere tehnic, cotaţia SNN se tranzacţionează într-o consolidare delimitată de suportul (nivel al cotaţiei ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii acesteia) de la 8 lei/unitate şi de rezistenţa (nivel al cotaţiei ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii acesteia) de la 8,5 lei/acţiune, ce a început să se contureze din a doua parte a lunii februarie a acestui an.

Pe data de 14 mai, cotaţia emitentului a stagnat, la preţul de 8,43 de lei/unitate, în contextul unui volum de 142.456 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 57.130 de titluri.

În acest an, producătorul de energie va distribui, sub formă de dividende, suma de 271,36 milioane de lei, reprezentând circa 90% din profitul anului 2017, de 303,87 milioane de lei, valoarea dividendului brut pe titlu fiind de 0,9 lei.

Raportat la preţul de închidere al acţiunii din data de 14 mai, randamentul brut al dividendului este de 10,68%.

Ultima dată la care se pot cumpăra acţiuni SNN pentru a beneficia de dividende este 6 iunie 2018, data plăţii fiind 28 iunie 2018.

Nuclearelectrica este controlată de Statul Român care, prin Ministerul Energiei, deţine circa 82,5% din companie.

Capitalizarea producătorului de energie nucleară este de 2,54 miliarde de lei, potrivit datelor afişate pe site-ul bursei.

Ponderea companiei în indicele BET, care a coborât cu 0,52%, în perioada 7 - 14 mai, este de 1,39%, în timp ce importanţa sa în indicele extins BET--XT, care s-a depreciat cu 0,61%, în acelaşi interval, este de 1,25%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,48%, în raport cu moneda euro, în perioada 7 - 14 mai.

Din componenţa sa, cea mai bună evoluţie a fost marcată de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), a căror cotaţie a urcat, în intervalul menţionat, cu 1,7%.

Luni, 14 mai, cotaţia FP scădea cu 0,1%, pe fondul unui volum de numai 0,98 milioane de titluri, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de 4,49 milioane de unităţi.

Ponderea acţiunilor FP în indicele financiar este de 33,72%.

Clasamentul rentabilităţilor de la BVB este condus de acţiunile Oltchim (OLT), cu un avans de 27,62%, în raport cu moneda euro.

Pe locul al doilea al acestui top se găsesc titlurile Romcarbon (ROCE), care au urcat cu 9,46%, în perioada 7 - 14 mai, podiumul acestui top fiind completat de acţiunile Condmag (COMI), cu un avans de 7,25%.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 4 - 11 mai, este condus de titlurile Active Dinamic, care au urcat cu 3,06%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află FDI Omninvest, cu o creştere de 2,16%, în timp ce titlurile BT Index Austria ATX, care s-au apreciat cu 1,72%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a urcat cu 0,06%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a crescut, în intervalul 7 - 14 mai, cu 0,55%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,59%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 6,87%, în intervalul 7 - 14 mai.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 11:00, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 8.750 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 148,9 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

British Museum, odă colecţionarului2
17 aug. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 AUGUSTCemacon - cel mai rentabil titlu de la BVB
13 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1 - 8 AUGUSTRomgaz - liderul creşterilor din BET şi BET-XT
10 aug. A.I.


Relaţia caldă dintre vară şi piaţa de artă
10 aug. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 IULIE - 7 AUGUSTSalt de 6,29% pentru Transelectrica
09 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 IULIE - 6 AUGUSTCreştere de 6,76% pentru Ropharma
08 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 IULIE - 3 AUGUSTElectrica - printre performerii bursei
07 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 IULIE - 2 AUGUSTBT Index Austria ATX - pe podiumul fondurilor de investiţii
06 aug. A.I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 25 IULIE - 1 AUGUSTTranselectrica - liderul creşterilor din BET
03 aug. A.I.


Portobello, în rolul principal1
03 aug. Marius Tiţa





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.