CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 DECEMBRIE - 14 DECEMBRIE

Salt de 4,21% pentru acţiunile "Alumil"

18 dec. 2017 Investiţii Personale
ANDREI IACOMI
Salt de 4,21% pentru acţiunile "Alumil"

Titlurile Sphera Franchise Group îşi continuă creşterea 

Rentabilitatea de 4,21% din ultima săptămână (intervalul 7 decembrie - 14 decembrie), în raport cu moneda euro, poziţionează acţiunile Alumil Rom Industry (ALU) pe locul al doilea al creşterilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în contextul în care doar opt titluri tranzacţionate la bursa locală au marcat aprecieri, în perioada menţionată.

Pe data de 13 decembrie, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, producătorul de profile de aluminiu anunţa că, în data de 11 decembrie a acestui an, în baza hotărârii AGEA din 14 decembrie 2016 şi a Hotărârii Consiliului de Administraţie din data de 23 octombrie 2017, societatea vindea către FINROM BDC SRL, două terenuri situate în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 22.000 de metri pătraţi.

"Preţul de vânzare agreat este de 4 milioane de euro, cu aplicarea măsurilor de simplificare privind plata TVA, din care s-a încasat suma de 100.000 de euro, diferenţa urmând să fie achitată integral până cel târziu la data de 30 aprilie 2018", se arată în comunicatul remis de companie către bursă.

Piaţa a reacţionat în ziua următoare, pe 14 decembrie, când cotaţia ALU a urcat cu 5,68%, fiind transferate 129.938 de acţiuni, de circa cinci ori mai mult faţă de media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 25.900 de unităţi.

Pe data de 9 noiembrie a acestui an, Simion Tihon, broker în cadrul Prime Transaction, declara pentru Ziarul BURSA, că titlurile ALU au început să crească după ce compania a anunţat că intenţionează să vândă imobile în valoare de 4 milioane de euro.

"În condiţiile în care la momentul anunţului, capitalizarea societăţii era de doar 4,4 milioane de euro, se poate anticipa un rezultat bun pentru anul acesta, iar de aici un dividend cu randament ridicat la anul", explica atunci analistul.

În restul şedinţelor de tranzacţionare din intervalul avut în vedere, preţul acţiunilor ALU a oscilat între o scădere de 2,22% pe data de 13 decembrie, când au fost tranzacţionate 31.765 de acţiuni şi o creştere de 1,12%, cu o zi în urmă, pe 12 decembrie, în contextul unui volum de 14.251 de unităţi.

La începutul lunii octombrie 2017, compania anunţa vânzarea unui teren în Braşov de 1.632 de metri pătraţi, pe care este construit un depozit, către societatea Mobistar SRL, pentru suma de 300.000 de euro plus TVA.

În luna septembrie a acestui an, Alumil a înstrăinat către Madex SRL două terenuri cu suprafaţa de 8.195 de metri pătraţi şi o construcţie în localitatea Giroda din judeţul Timiş, preţul fiind de 470.000 de euro plus TVA.

În primele nouă luni din 2017, compania a realizat un profit net de peste 3,6 milioane lei, în creştere cu 153,8% comparativ cu perioada similară din 2016.

Vineri, 15 decembrie, societatea avea o capitalizare de 29,06 milioane de lei (circa 6,27 milioane de euro).

La data de 30 iunie 2017, acţionarul majoritar al companiei, cu o deţinere de 55,9% din societate, era Alumil Aluminium Industry din Grecia, în timp ce Michail Sotiriou, avea 23,95% din capitalul social al producătorului de profile de aluminiu, potrivit datelor publicate pe site-ul BVB.

Titlurile Sphera Franchise Group (SFG) îşi continuă creşterea, situându-se, cu un avans de 9,15%, pe primul loc în topul acţiunilor listate la BVB, în intervalul 7 decembrie - 14 decembrie.

Joi, 14 decembrie, preţul acţiunilor SFG a urcat cu 5,61%, în contextul unui volum de 21.427 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 10.200 de unităţi.

Locul al treilea în clasamentul aprecierilor de la bursă este ocupat de acţiunile Cemacon (CEON), ce au urcat cu 2,26%, în raport cu moneda euro, în perioada menţionată.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 0,6%, în perioada avută în vedere.

Din cadrul său, cea mai bună evoluţie a fost bifată, în intervalul 7 decembrie - 14 decembrie, de acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), a căror cotaţie a urcat cu 0,56%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 14 decembrie, preţul titlurilor SIF1 urca cu 1,33%, pe fondul unui volum 141.007 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 40.150 de unităţi.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB, a coborât, în perioada 7 decembrie - 14 decembrie, cu 1,11%, în raport cu moneda euro.

Singurul emitent din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei care a marcat creştere în intervalul luat în considerare este OMV Petrom (SNP), a cărui cotaţie a urcat cu 0,17%, în raport cu moneda euro.

Joi, 14 decembrie, cotaţia SNP s-a apreciat cu 0,71%, în contextul unui volum de 4,48 milioane de acţiuni, sub media celor 20 de zile, de circa 7,13 milioane de unităţi.

Ponderea companiei în indicele BET este de 14,59%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 1,16%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

Ca şi în cazul BET-FI, cel mai bun comportament din cadrul indicelui extins a fost avut de acţiunile SIF1.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 6 decembrie - 13 decembrie, este condus de titlurile YOU INVEST Solid RON, cu o apreciere de 0,85%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat OTP GLOBAL Mix, ce a înregistrat o creştere de 0,69%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile YOU INVEST Active EUR, care au urcat cu 0,41%.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,32%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a coborât cu 0,01%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul 7 decembrie - 14 decembrie, în timp ce rentabilitatea depozitelor în lei a fost de 0,03%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 1,87%, în perioada 7 decembrie - 14 decembrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), vineri, în jurul orei 13:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 17.670 de dolari.

Tot vineri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 300,8 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:  

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12 - 19 OCTOMBRIEFondul Proprietatea, cel mai rentabil emitent din BET-FI
23 oct. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 OCTOMBRIEETF - BET Tradeville, pe prima poziţie în topul fondurilor de investiţii
22 oct. MIHAI GONGOROI


PLASAMENTE ALTERNATIVEPictura lui Ghenie şi tocătorul lui Banksy2
19 oct. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 OCTOMBRIEOMV Petrom, printre performerii bursei
19 oct. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9 - 16 OCTOMBRIEAurul - pe radarul investitorilor
18 oct. MIHAI GONGOROI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 - 15 OCTOMBRIETopul rentabilităţilor bursei, dominat de emitenţi cu o lichiditate scăzută
17 oct. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 - 12 OCTOMBRIECreştere de 8,55% pentru Condmag
16 oct. Mihai Gongoroi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 OCTOMBRIEPatria Bank - pe poziţia secundă, în topul randamentelor bursei
15 oct. MIHAI GONGOROI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 OCTOMBRIESIF Oltenia - cel mai bun randament din BET-FI
12 oct. MIHAI GONGOROI


PLASAMENTE ALTERNATIVERomânia, pe harta Jules Pascin a lumii
12 oct. Marius Tiţa





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.