CGMB a aprobat noile tarife ale parcărilor

14 iun. 14:45 Miscellanea
V.D.
CGMB a aprobat noile tarife ale parcărilor

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat tarifele de exploatare a parcărilor din Bucureşti, tarife care pot ajunge la 10 lei pe oră, cu TVA, în zona centrală a Bucureştiului. În prezent, parcările publice din Capitală au un tarif de 1,5 lei pe oră.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 31 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi 16 abţineri.

"În PMUD-ul aprobat anul trecut se prevede elaborarea unei strategii pentru zona centrală. Nu a fost implementată strategia, dar modificăm acum tarifele. Am aprobat acum două luni alt proiect cu alte tarife. Ce s-a schimbat? Pe de altă parte, noi creştem foarte mult preţurile de parcare în unele zone, dar nu facem nimic cu maşinile parcate pe trotuar", a atras atenţia consilierul USR Bogdan Stroe.

La rândul lui, consilierul general PNL Ciprian Ciucu a spus că Planul Integrat pentru Calitatea Aerului nu cuprinde norme pentru cazurile în care cetăţenii refuză plata parcării.

În prezent, parcările publice din Capitală au un tarif de 1,5 lei pe oră.

Tariful aplicabil pentru Zona 0 a Capitalei ar putea fi de 10 lei/oră, cu TVA, tarif unic, de luni până duminică, tarif ce permite doar utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare. Parcarea este limitată la o durată de maximum 2 ore, iar după expirare se va aplica o suprataxare cu dublul tarifului iniţial.

Tariful va fi de 10 lei pe oră, plus TVA, 24 de ore din 24, 30 de zile pe lună, pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive. Pentru riverani, tariful ar fi de 120 de lei pe lună, cu TVA.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

LAURA CODRUŢA KOVESI: "Sper ca procurorii să rămână independenţi"
22 iun. V.D.


Curtea Supremă federală irakiană"Dispunem renumărarea manuală a voturilor"
21 iun. Raluca Găină


ActiveWatch şi APADOR-CH:"Solicităm MAI şi Jandarmeriei demararea unei anchete"
21 iun. R.G.


Pagina de Facebook a Jandarmeriei, "săltată" de internauţi1
21 iun. A.B


SUA Prima ţară de solicitare de azil
20 iun. Raluca Găină


Câteva sute de oameni protestează în Piaţa Victoriei
20 iun. V.D.


Jandarmeria: Nu vom tolera astfel de gesturi
20 iun. Raluca Găină


IGPR a primit 100 de maşini noi
20 iun. Raluca Găină


Un nou cutremur în judeţul Buzău
20 iun. M.D.


Băuturile energizante, ţinute la distanţă de minori
20 iun. O.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.