China legalizează centrele de reeducare din Xinjiang

11 oct. 2018 Internaţional
T.T.
Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Autorităţile din regiunea Xinjiang, China, au legalizat centrele de reeducare pentru persoanele acuzate de extremism religios, la mai puţin de o lună după ce au negat că acestea există, scrie CNN.

Guvernul din Xinjiang a modificat, marţi, o lege locală pentru a încuraja "o educaţie împotriva ideologiilor extremiste".

Noua lege stipulează că "instituţiile precum centrele de educare a competenţelor vocaţionale trebuie să coordoneze şi o instruire privind limba naţională, legile şi regulile, competenţele vocaţionale şi să coordoneze o educaţie împotriva ideologiilor extremiste şi să promoveze o transformare a cursanţilor pentru a-i ajuta să se întoarcă în societate şi la familiile lor", potrivit News.ro.

Organizaţiile pentru drepturile omului au susţinut că guvernul chinez a reţinut sute de mii de uiguri - o minoritate musulmană - în astfel de centre, pentru a încerca să le impună patriotismul şi loialitatea faţă de Beijing.

Într-un raport din 29 august, Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Rasiale al ONU, s-a arătat îngrijorat de informaţiile conform cărora cei din minoritatea uigurilor şi alţi musulmani, sunt reţinuţi pentru perioade lungi de timp, fără să fie puşi sub acuzare sau să aibă parte de un proces "sub pretextul luptei anti-terorism şi împotriva extremismului religios".

Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a formulat o acuzaţie similară într-un discurs de săptămâna trecută de la Institutul Hudson: "Supravieţuitorii acestor centre au descris experienţele lor ca fiind o încercare a Beijingului de a strangula cultura uigurilor şi de a călca peste credinţa musulmană".

Guvernul chinez a afirmat, în repetate rânduri, că aceste informaţii sunt false şi că "nu există reţineri arbitrare sau o privare de libertate a religiei".

Maya Wang, o cercetătoare de la Human Rights Watch, a menţionat că guvernul regional din Xinjiang nu are autoritatea, din punct de vedere constituţional, de a legaliza astfel de detenţii.

"Fără un proces corect, centrele de educare politică din Xinjiang rămân arbitrare şi abuzive şi nicio schimbare în legile naţionale şi regionale nu poate schimba acest lucru", spune Wang.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Wall Street a închis în teritoriu negativ
24 mai. A.A.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Bursele asiatice erau în scădere
24 mai. I.M.


Democraţii amână perspectiva unei destituiri a lui Trump
24 mai. M.I.


HASSAN ROHANI:"Iranul nu va ceda"
24 mai. I.M.


The Times: Theresa May, aşteptată să demisioneze
24 mai.


Bosch, amendată cu 90 milioane euro în scandalul Dieselgate
24 mai.


Huawei a mai pierdut un partener de afaceri
24 mai.


BURSELE DIN LUMETensiuni pe bursele europene
24 mai. A.V.


Botswana a ridicat embargoul privind vânătoarea de elefanţi
23 mai. I.M.


Două nave americane de război traversează Strâmtoarea Taiwan
23 mai. M.I.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.