Chinezii de la Huawei s-au reorientat către piaţa internă

31 oct. 2019 Companii
Chinezii de la Huawei s-au reorientat către piaţa internă

Vestea rea a sancţiunilor SUA este urmată de una bună, legată de comerţul intern pentru Huawei Technologies, care şi-a majorat cota de piaţă în China pe segmentul telefoanelor mobile inteligente, ajungând la nivelul record de 42%, în urma majorării livrărilor cu două treimi în trimestrul trei din 2019. Creşterea este o consecinţă a deciziei consumatorilor interni de a sprijini compania afectată pe plan internaţional de sancţiunile SUA.

Huawei şi-a întărit astfel dominaţia pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume, chiar dacă, pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul, preşedintele american Donald Trump a interzis grupurilor americane să desfăşoare comerţ în telecomunicaţii cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea naţională, o măsură ce vizează în special Huawei, gigantul chinez de telecomunicaţii, considerat "oaie neagră" de către Washington. Chiar dacă piaţa telefoanelor mobile inteligente din China s-a contractat cu 3% în trimestrul trei din 2019, livrările Huawei au reprezentat 41,5 milioane din cele 97,8 milioane de smartphone-uri livrate în perioada iulie-septembrie 2019, arată datele firmei Canalys. Potrivit Agerpres, succesul Huawei a venit pe fondul scăderii livrărilor companiilor Oppo, Vivo, Xiaomi şi Apple, care împreună au avut în trimestrul trei din 2019 o cotă de piaţă de 50% în China, faţă de 64% în perioada iulie-septembrie 2018. Pentru grupul american Apple a fost cel mai slab trimestru pe piaţa chineză din ultimii cinci ani. Săptămâna trecută, Huawei a anunţat că de la începutul anului şi până în prezent a vândut peste 200 milioane de smartphone-uri. Directorul diviziei de telefoane mobile de la Huawei, He Gang, a precizat că în 2019 grupul a atins pragul de 200 milioane de telefoane inteligente, cu 64 de zile mai repede decât în anul 2018. Comparativ, în urmă cu doi ani, Huawei sărbătorea faptul că a vândut 100 milioane de smartphone-uri în primele nouă luni în timp ce în 2015 a atins acelaşi prag abia la finele lunii decembrie. Gigantul chinez a raportat anul trecut venituri de 721,2 miliarde de yuani (104,16 miliarde de dolari), în creştere cu 19,5% faţă de 2017. Şeful Huawei estimează că o redresare a afacerilor va avea loc în 2021. Huawei este cel mai mare producător mondial de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri în funcţie de volum.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

Compania energetică MVM ţinteşte România pentru extinderea activităţii
02 iul. G.U.


ÎN CADRUL CAMPANIEI #STOPHATEFORPROFIT:Coca-Cola şi alte 400 de branduri şi-au scos reclamele de pe Facebook
02 iul. A.P.


Fabrica Ford din Craiova a renunţat la o parte dintre angajaţi
02 iul. A.P.


ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI COVID-19Prime Kapital a lansat FlexAssist Solidarity, program destinat achiziţiei de locuinţe
02 iul. A.I.


ANDREEA STRUGARU, KADRA:"Uşile automate, singura variantă de trafic în condiţii de igienă sporită"
02 iul. A consemnat ADELINA TOADER


Raiffeisen Bank a lansat serviciul cash-back în benzinăriile Rompetrol1
01 iul. S.B.


Green Weee, amendată după incendiul de la depozitul de material reciclabile
01 iul. Ana Felea


Consiliul Concurenţei pune în dezbatere ,, Ghidul privind înţelegerile verticale''
01 iul. G.U.


Google cumpără producătorul de ochelari North
01 iul. G.U.


Airbus va desfiinţa 15.000 de locuri de muncă
01 iul. G.U.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.