CJ Braşov a găsit soluţii să elibereze terenul aeroportului de un pârâu care stătea în calea proiectului

30 aug. 2017 Companii-Afaceri
OVIDIU VRÂNCEANU
CJ Braşov a găsit soluţii să elibereze terenul aeroportului de un pârâu care stătea în calea proiectului

Consiliul Judeţean Braşov a găsit o soluţie în vederea colectării apelor pluviale de la viitorul aeroport care se construieşte la Ghimbav, ţinând cont că proiectul iniţial care urma să se deruleze prin intermediul Apelor Române bate pasul pe loc.

În vederea amenajării celorlalte suprafeţe de mişcare de la Aeroportul Internaţional Ghimbav, fără de care obiectivul nu poate deveni funcţional, este necesară în primul rând construcţia unui sistem de captare a apelor pluviale. Iniţial, proiectul prevedea îndiguirea unui pârâiaş din zonă, proiect care să fie derulat prin intermediul Apelor Române, numai că acesta nu a avansat deloc, deşi instituţia a derulat licitaţia pentru contractarea lucrărilor încă de acum doi ani. Tocmai pentru a clarifica această problemă, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov Adrian Veştea, instituţie care gestionează proiectul aeroportului, a avut recent o întrevedere cu ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană. "În conformitate cu varianta iniţială, apele pluviale de pe perimetrul aeroportului, ar fi urmat să se deverse în acest pârâu aflat în exteriorul obiectivului şi care ar fi urmat să fie îndiguit printr-un proiect realizat de Apele Române. Pentru realizarea acestui proiect sunt însă necesare exproprieri, pe care Ministerul Apelor ar vrea să le facem noi, însă noi ca autoritate judeţeană nu le putem face, atâta timp cât nu suntem de fapt beneficiari. Astfel, pentru a nu mai depinde de alţii şi a întârzia întregul proiect al aeroportului, am găsit o soluţie, respectiv amenajarea unui colector care să preia sistemele de canalizare pluvială din perimetrul aeroportului şi care să se deverseze direct în Pârâul Bârsa. Lucrarea ar urma să fie executată odată cu celelalte lucrări la suprafeţele de mişcare", a subliniat Adrian Veştea.

Elaborarea proiectului tehnic pentru celelalte suprafeţe de mişcare de la Aeroportul Ghimbav este în prezent la faza obţinerii avizelor, după ce pe 11 august a fost obţinut certificatul de urbanism pentru această etapă din cadrul investiţiei. Astăzi, oficialii CJ Braşov şi ai proiectantului au avut o discuţie cu o serie dintre instituţiile care trebuie să emită aceste avize pentru a avea ultimele clarificări cu privire la conturarea proiectului în sine pentru aceste suprafeţe de mişcare, astfel ca să nu existe riscul apariţiei unor neconcordanţe. "Nu se poate lucra la proiectul tehnic fără obţinerea acestor avize. De exemplu, dacă cei de la Mediu spun că este nevoie de amenajarea unor separatoare pentru grăsimi, se modifică întreg proiectul. Proiectul se face pe baza avizelor, nu după ureche", a subliniat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

Astfel, este de aşteptat o amânare a proiectului. "Va fi o prelungire de aproximativ 2 - 3 săptămâni, maximum, deoarece trebuie completate studiile topografice şi geotehnice. După ce vom obţine toate avizele, vom definitiva şi proiectul tehnic, iar ultimul pas înainte de obţinerea autorizaţiei de construcţie este obţinerea avizului de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Estimăm că până la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, putem depune documentaţia la Autoritatea Aeronautică", a precizat ing. Alexandru Bărbuceanu, reprezentantul firmei Search Corporation, proiectantul lucrării.

În momentul de faţă, la Aeroportul Internaţional Ghimbav este amenajată doar pista, care nu poate fi însă utilizată fără a se construi şi celelalte suprafeţe de mişcare şi sistemul de canalizare.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

ANCOM propune scăderea tarifelor plătite între operatori pentru portarea numerelor
23 ian. C.P.


Nicolae Demetriade candidează pentru funcţia de Preşedinte ANAT
23 ian. Adelina Toader


Directorul Losan România vrea să construiască un hotel în Centrul Civic al Braşovului
23 ian. O.VRÂNCEANU


Sanofi plăteşte 11,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Bioverativ
23 ian.


Americanii de la JD Norman Industries au achiziţionat REGE Automotive
23 ian. Ovidiu VRÂNCEANU


GARANŢII BANCARE DE 23 MILIOANE DE DOLARI Hidroconstrucţia va executa lucrări de construcţii în Iordania, de peste 115 milioane de dolari
23 ian. A.S.


EY: "Vehiculele electrice vor deveni o opţiune de transport de bază până în 2025, în toate pieţele"
23 ian. C.P.


Tel Drum şi-a cerut insolvenţa, "falimentul" fiind materia care face obiectul cererii
22 ian. D.I


Piatraonline încheie anul 2017 cu o cifră de afaceri de 24 milioane lei
22 ian. A.C


Bogdan Oşlobeanu va prelua funcţia de Director General al Impact Developer & Contractor
22 ian. A.C

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.