Clătinată în acvariul BVB, meduza crede că Bursa duduie 13

Clătinată în acvariul BVB, meduza crede că Bursa duduie

Lucian Anghel: "Dacă bursa ar fi un barometru pentru economie, chiar putem spune că economia românească a duduit în 2017" 

Am depăşit momentul când ne întrebam dacă Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, nu se pricepe la activitatea Bursei sau doar minte.

Este foarte clar că are şi probleme de caracter şi că nici nu este competent în piaţa de capital.

El afirmă că "dacă bursa ar fi un barometru pentru economie, chiar putem spune că economia românească a duduit în 2017".

Sigur că se scarpină cu mâna dreaptă la urechea stângă, dar îi putem urmări gândurile.

În primul rând, Lucian Anghel conduce BVB, din poziţia de preşedinte, de şase ani, aşa că el ar fi primul care ar trebui să ştie de ce BVB nu este un barometru al economiei.

Lucian Anghel a lăudat, ieri, performanţele BVB din 2017, dorind să demonstreze că Bursa a "duduit" şi că, dacă ea ar fi un barometru, atunci acest lucru s-ar reflecta în economie.

Problema este că, la noi, BVB nu este reprezentativă pentru economie şi, deci, Anghel nu poate să tragă o concluzie din evoluţia pieţei de capital. Mai mult, argumentele folosite de el nu demonstrează nimic legat de economie.

Preşedintele BVB a spus, ieri, că persoanele care au investit în principalele acţiuni listate la bursa locală şi care sunt incluse în indicele BET au obţinut un randament total în jur de 19%.

Potrivit acestuia, creşterea indicelui BET-TR (n.r. care include randamentul dividendului), din anul 2017, de 19,09%, dată atât de aprecierea de capital cât şi din cea de dividend, este peste media anuală din ultimii cinci ani care a fost de 15,5%.

Deci, investiţia în acţiuni listate la bursă se pare că a fost foarte performantă, evident cu riscurile aferente, pentru că investiţia la bursă nu este un depozit bancar, a precizat Lucian Anghel, adăugând: "Dacă ne uităm la indicele BET-XT-TR, incluzând şi dividendele acordate, vedem aproape 24% (n.r. creştere) în 2017. Din acest punct de vedere a fost un an excepţional".

Dar Anghel se raportează la randamentele acţiunilor cu tot cu dividende, în condiţiile în care, anul trecut, statul a solicitat companiilor la care este acţionar să distribuie 90% din profituri, dar şi dividende speciale din rezervele acumulate. Astfel, randamentele extraordinare văzute la unele dintre companiile listate au fost impuse cu forţa, şi nu o expresie a performanţei acestora.

Deci, nu emitenţii şi Bursa au "duduit", cum vrea Anghel să se înţeleagă, ci a "tunat" statul, ca să colecteze bani la buget.

Fără includerea dividendelor, indicele BET a avut un avans de 9,44%, încheind 2017 cu 7.753,74 de puncte, a doua jumătate a anului aducând scăderi pentru principalele acţiuni, Bursa noastră decorelându-se de pieţele internaţionale care au raportat creşteri după creşteri.

De asemenea, Lucian Anghel a mai spus, ieri, că anul 2017 a fost, pentru anumite segmente ale pieţei de capital, foarte bun, explicând: "Avem patru oferte publice (n.r. DIGI, Transilvania Broker, AAGES şi Sphera Franchise Group), deci noi companii care au ajuns la bursă. (...) Discutăm de patru oferte publice cu o sumă consistentă (n.r. 272,2 milioane de euro). DIGI este cea mai mare ofertă publică a unei companii private din istorie, ceea ce este un lucru extraordinar şi ne dă încredere că în 2018 ofertele publice vor continua".

IPO-urile sunt un semn al faptului că economia merge bine, pentru că înseamnă că există planuri de dezvoltare şi nevoie de finanţare a acestora.

Însă analistul Lucian Anghel se opreşte la aspectul formal, căci ofertele de la BVB nu au fost folosite pentru proiecte de dezvoltare, ci pentru exit-ul unor acţionari.

Potrivit preşedintelui BVB, rulajul mediu zilnic a ajuns la 12 milioane de euro pe toate instrumentele. Pe segmentul de acţiuni, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor a fost de 10,45 milioane de euro, în 2017, în creştere cu 28,9% faţă de 2016, dar încă sub maximul de 16,6 milioane de euro, din 2007.

Însă, aceste performanţe cu care se laudă Anghel nu au fost apreciate, anul trecut, de agenţiile de rating, căci BVB nu a fost promovată la statutul de piaţă emergentă de către agenţia FTSE Russell, care o pusese pe lista de monitorizare, în urmă cu doi ani. Conform FTSE, BVB mai are încă restanţe la capitolul lichiditate.


Opinia cititorului: 13
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2018, 03:41

chiar putem spune ca omul acesta traieste pe o alta lume. pt comparatie ii voi spune doar ca bursele din pietele emergente au crescut cu 39% in 2017

1.1.   Anghel e un mister (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Dan în data de 10.01.2018, 04:37

Anghel e un mister total,sa nu fie un alt "Sebastian Ghita"!

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2018, 05:53

Esti ridicol.

Anghel incearca sa si laude marfa, cum e si firesc. El nu e broker . Asemenea critici ar trebui aduse intermediarilor din bursa care asteapta numai pomeni de la stat. Bursa este extrem de critica cu Anghel dar n am vazut niciodata asemenea analize la adresa asociatiilor profesionale. Intermediarii tb sa asigure produse noi in piata si sa creasca lichiditatea. Brokerii pot veni cu o propunere de strategie de dezvoltare sa fie pusa pe masa boardului. Ce sa faca Anghel singur?  

1.3.   Esti ridicol (răspuns la opinia nr. 1.2)
mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2018, 06:20

Ce sa faca Anghel singur?

Nimic mai mult decat ii cere functia de presedinte, de exemplu sa faca o propunere de strategie si sa nu mai minta prosteste. 

Anghel nu incearca sa laude marfa, ci Anghel incearca sa ascunda dezastrul facut de Sobolewski, pe care l-a sustinut, platindu-i nemunca si incompetenta cu 2 milioane de euro, despre care nu stim daca i-au impartit intre ei sau i-a luat polonezul singur.

Anghel nu incearca sa-si laude marfa, Anghel minte ca sa-si acopere vinovatia. In mod normal ar trebui cercetat penal, iar tu, impreuna cu toti acolitii lui Anghel si Sobolewski ar trebui sa dati cu subsemnatul. 

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2018, 04:37

SP500 a crescut cu vreo 19% in 2017,fara dividende.Deci bvb,o piata mult mai riscanta,a crescut cu vreo 9% iar cu dividende ,ajunge la 19%.Un investitor cu capul pe umeri,dupa ce se uita la risc,se duce la SP500 sau DJIA sau alte burse mature,stabile,unde,dupa ce ca randamentul e cel putin dublu,riscul mult mai redus...Cu un asa economist in fruntea bvb-ului,piata noastra are toate sansele sa nu se dezvolte!

3.   fără titlu
mesaj trimis de rogue trader în data de 10.01.2018, 07:40

Alt Tariceanu.

4.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2018, 07:48

Iertati-l! Nu intelege nimic ...

5.   fără titlu
mesaj trimis de robin hood în data de 10.01.2018, 09:20

Tipul asta e din alt film.

6.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2018, 10:03

Urat mi-e individual asta!

6.1.   Este un baiatul destept (răspuns la opinia nr. 6)
mesaj trimis de The Brute în data de 10.01.2018, 10:32

Insa la fel ca domnul Manea in privinta suveranitatii, Nu a inteligentei, este subordonat Domnului Treichl

7.   chiar seamana
mesaj trimis de tomitza în data de 10.01.2018, 10:56

Anghel seamana foarte bine cu un personaj de comedie, la fel de lame ca si el - Stuart din “Big Bang Theory”

8.   ftw
mesaj trimis de Stan Patitu în data de 10.01.2018, 16:14

Baga comision fix de 1 leu pe tranzactie chiar daca ordinul se executa partial si se mira ca n-au lichiditate. Strategie FTW!

9.   bursa
mesaj trimis de nicu - agnita în data de 10.01.2018, 19:43

lasati omul in pace. nu este vinovat cu nimic.vinovati sunt cei care l-au numit.trebuie dus la casa de nebuni impreuna cu toata gasca care il sustine.

Articole din aceeaşi secţiune

Piaţa de Capital

Indicii BVB au închis în teritoriu negativ
18 iul. R.G.


Daniela Vasile (Certinvest):"Succesul programului 'Tezaur' a fost unul limitat"3
18 iul. V.D.


Indicii BVB au deschis în creştere
18 iul. V.D.


SURSE:"Plafonarea preţului gazelor ar distorsiona piaţa" 4
18 iul.


OPINIIDe ce n-are cârlig la investitori IPO-ul Alro4
18 iul. CRISTIAN DOGARU


BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE Rulaj de doar 26 milioane de lei
18 iul. A.I.


Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv
17 iul. R.G.


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Lichiditate de 4,12 milioane de euro pe BVB
17 iul. R.G.


Indicii BVB au deschis în creştere
17 iul. A.M.


SIF TRANSILVANIA - RAPORT CURENT
17 iul.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.