Clinică medicală din Bucureşti, închisă după ce 6 angajaţi au fost confirmaţi cu COVID-19 1

29 sep. 18:39 Miscellanea
S.B.
Clinică medicală din Bucureşti, închisă după ce 6 angajaţi au fost confirmaţi cu COVID-19

Activitatea Clinicii Provita Alexandrina din Bucureşti a fost sistată în această dimineaţă, după ce, la o testare de rutină, 6 asistente medicale generaliste au fost confirmate azi-noapte cu COVID-19, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conducerea clinicii nu a mai deschis centrul azi, iar toate programările pentru următoarele două zile au fost anulate. Echipa activă a centrului a fost testată în această dimineaţă, iar personalul auxiliar a efectuat dezinfecţia la prima oră, conform regulamentului, cu ajutorul nebulizatoarelor şi a lămpilor UV.

"Am contactat imediat DSP-ul şi aşteptăm vizita inspectorilor pentru a dispune toate măsurile care se impun pentru a preveni apariţia altor cazuri. Pe lângă igienizarea făcută intern în această dimineaţă, am solicitat şi o firmă specializată, agreată de Direcţia de Sănătate Publică, pentru a dezinfecta întreaga suprafaţă a centrului. Angajaţii depistaţi nu au manifestat niciun simptom în clinică, iar în timpul consultaţiilor au purtat echipamentul prevăzut de metodologie. Din fericire, starea lor de sănătate este bună şi sunt izolaţi la domiciliu. Aşteptăm definitivarea anchetei epidemiologice pentru a stabili paşii următori", a declarat Dr. Ovidiu Palea, fondator Provita.


Opinia cititorului: 1
1.   standarde duble
mesaj trimis de anonim în data de 29.09.2020, 22:28

De ce o clinica privata din Bucuresti este inchisa cand 6 salariati au COVID, iar spitalul judetean din Alba ramane operational desi are 29 salariati diagnosticati COVID?

De ce putem sa lovim in privati, dar la stat merge si asa? 

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Certificarea şi standardizarea în Cybersecurity, oportunitate sau nevoie?
26 oct. F.A.


SIBIUCriza de Remdesivir şi Tocilizumab, motiv de îngrijorare pentru medicii
26 oct. A.P.


IMMOFINANZ:Contracte semnate pentru peste 41.000 mp în primele 9 luni ale anului
26 oct. S.B.


Şoferii de camioane, nevoiţi să aştepte cel puţin o oră la vama Nădlac II
26 oct. A.P.


NĂSUI:În ultimele 4 luni s-au dus peste 3 miliarde de lei, în plină pandemie, pe pensiile speciale, în timp ce noi aşteptăm verdictul CCR3
26 oct. J.P.


CONSTANŢA:Cinci persoane, evacuate dintr-o casă afectată de viitură
26 oct. A.P.


Şcoala nu a influenţat rata covid în rândul populaţiei 0-19 ani
26 oct. A.P.


ANISIE:Subiectul la limba română pentru Evaluarea Naţională 2021 va fi mai simplu
26 oct. J.P.


Pacienţii cu covid sunt intubaţi la Spitalul Judeţean Sibiu şi la Urgenţă
26 oct. A.P.


26 OCTOMBRIE, ÎN ROMÂNIA:Rată de 32,65% de teste pozitive din totalul efectuat - 2844 noi cazuri
26 oct. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.