Cocteil exploziv: Rusia, fotbal, boicot şi geopolitică

13 mar. Sport
D.N.
Cocteil exploziv: Rusia, fotbal, boicot şi geopolitică

Boicotarea Campionatului Mondial de Fotbal, care se va desfăşura în această vară în Rusia, a fost repusă pe tapet. De aceas­tă dată, discuţia nu a mai plecat nici de la corupţia care şi-a făcut cuib la sediul FIFA, nici de la agresivitatea suproterilor ruşi, care au creat mari neplăceri în Franţa la Campionatul European, ci de la o chestiune care nu are nicio legătură cu sportul, ci mai degrabă cu filmele cu Bond, James Bond. Este tot mai evident că această competiţie sportivă a devenit un mijloc de presiune împotriva Rusiei.

Politicianul britanic Boris Johnson, secretar de stat pentru Afaceri Externe, consideră inoportună prezenţa naţionalei Angliei la Campionatul Mondial din Rusia, după tentativa de asasinat asupra lui Sergei Skripal, fost spion britanic în Rusia. Sergei Skripal, un fost angajat MI6 - serviciul secret al Marii Britanii - a fost otrăvit cu o substanţă misteriosă şi se află internat în stare foarte gravă. De asemenea, şi fiica acestuia - Yulia Skripal (33 de ani) - a fost contaminată cu aceeaşi substanţă şi este în stare critic, în spital fiind şi poliţistul care a intrat în casa acestora. Imediat, britanicii au acuzat Rusia că se află în spatele acestei acţiuni odioase. Dacă suspiciunile se confirmă, Johnson crede că va fi greu de crezut că Anglia mai poate participa la o competiţie sportivă desfăşurată pe teritoriul Rusiei.

Boicotarea Mondialului găzduit de Rusia a devenit o temă de discuţie tot mai prezentă în lumea politico-fotbalis­tică. Prima dată, această idee a fost avansată în 2014, pe fondul conflictului din Ucraina, când mai mulţi politicieni din SUA, în frunte cu fostul candidat la preşedinţie John McCain, i-au cerut şefului FIFA de la vremea respectivă, Sepp Blatter, să retragă dreptul Rusiei să organizeze Campionatul Mondial din 2018, atunci vorbindu-se şi de un eventual boicot. Un alt moment tensionat a avut loc în mai 2015, după ce au început investigaţiile procurorilor americani la sediul FIFA. Preşedintele rus Vladimir Putin a fost primul politician care s-a implicat în acest scandal, încercând să-l apere pe Blatter cu câteva zile înaintea alegerilor pentru şefia FIFA. La scurt timp, Barack Obama (preşedintele SUA din acel moment) a făcut câteva declaraţii în sprijinul anchetei. Atribuirea organizării Campionatului Mondial din 2018 Rusiei a stârnit şi ea nenumărate controverse, existând inclusiv acuzaţii de corupţie, punându-se în discuţie chiar retragerea dreptului de organizare atât pentru Rusia cât şi pentru Qatar, gazda Mondialului din 2022. Michael Garcia, fost procuror federal american, a redactat un raport detaliat privind condiţiile de atribuire a turneelor finale ale Cupei Mondiale din 2018 şi 2022, care conţine numeroase elemente explozive, inclusiv mărturii legate de modul în care s-a făcut trafic de voturi contra-cost ale unor şefi de federaţie din Africa. Raportul lui Garcia, a fost prezentat în septembrie 2014 Comisiei de Etică a FIFA, dar nu a fost publicat, în ciuda solicitărilor autorului acestuia. În cele din urmă, FIFA a scos din culpă Rusia şi Qatarul, viitoarele gazde ale CM, considerând că atribuirea organizării competiţiei acestor ţări nu poate fi contestată, în ciuda unor elemente discutabile. Deranjat de această decizie, Garcia a demisionat din funcţia de preşedinte al camerei de anchetă din cadrul Comisiei de Etică a FIFA, fiind evident pentru toată lumea că la mijloc sunt lucruri necurate. Conducerea FIFA a făcut tot posibilul să îngroape acest scandal şi în bună măsură a şi reuşit.

Comportamentul suporterilor ruşi la Campionatul European din Franţa a reprezentat un alt episod în care s-a vorbit de suspendarea dreptului de organizare şi boicot. Violenţa de neînţeles a fanilor echipei Rusiei, manifestată în special înainte de meciul cu Anglia (trebuie să spunem că nu doar ruşii au creat dezordine în Franţa, dar doar spre ei s-a îndreptat degetul acuzator), i-a determinat pe mulţi oameni de fotbal să se întrebe dacă la viitoarea Cupă Mondială echipele vor mai fi însoţite de vreun suporter, având în vedere riscurile la care s-ar supune. Imediat s-a pus în discuţie şi mutarea mondialului din Rusia într-o altă ţară, dar ulterior lucrurile s-au calmat. De asemenea, necalificarea repr­ezentativei SUA la turneul final a fost pusă pe seama unui "boicot sportiv".

Rusia a obţinut în 2010 organizarea Campionatului Mondial de fotbal, care se va desfăşura între 14 iunie şi 15 iulie 2018, în unsprezece oraşe din partea occidentală a ţării. Bugetul iniţial alocat de către Moscova pentru această competiţie a fost de 14,5 miliarde de dolari, dar acesta a fost depăşit cu mult, aproape s-a dublat.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Sport

FOTBAL ŞI BANIStrategia pentru alegerile UEFA, stabilită la Bucureşti
24 sep. O.D.


Handbalul nostru intră în era criptomonedelor
20 sep. C.P.


LIGA CAMPIONILOR"Joaca" bogaţilor debutează astăzi
18 sep. O.D.


Sport, imagine şi bani
14 sep. D.N.


FOTBAL ŞI BANIBucurie prost gestionată
12 sep. D.N.


Predăm lecţii de "sport, sănătate şi bani" în exterior!
10 sep. D.N.


ROMÂNIA - MUNTENEGRUTricolorii debutează în Liga Naţiunilor1
07 sep. D.N.


LIGA NAŢIUNILORFără spectatori, dar cu iarbă proaspătă
04 sep. D.N.


FOTBAL ŞI BANIPe culmile penibilului!
03 sep. Dan Nicolaie


FOTBAL ŞI BANIEchipa naţională are echipamentul asigurat până în 20222
31 aug. D.N.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.