Gala BURSA 2018

COD NOU DE PROCEDURĂ PENALĂ, NĂRAVURI VECHI

Infractorii, mai presus de lege 45

20 iun. Anticorupţie
George Marinescu
<b>Klaus Iohannis: "PSD vrea să amputeze puterile Justiţiei"</b>
În stânga, "Legea", cu degetele retezate; în dreapta, "Justiţia", fără o mână. Cele două statui ornamentează faţada Palatului de Justiţie din Bucureşti şi sunt atribuite sculptorului Carol Storck (1854 - 1926). Unii susţin, însă, că prima este cea care simbolizează "Justiţia", iar că "Legea" este simbolizată de cea de a doua. Din punctul de vedere al sistemului nostru de drept, identitatea statuilor este indiferentă, întrucât, oricum, îl simbolizează corect.
Klaus Iohannis: "PSD vrea să amputeze puterile Justiţiei" În stânga, "Legea", cu degetele retezate; în dreapta, "Justiţia", fără o mână. Cele două statui ornamentează faţada Palatului de Justiţie din Bucureşti şi sunt atribuite sculptorului Carol Storck (1854 - 1926). Unii susţin, însă, că prima este cea care simbolizează "Justiţia", iar că "Legea" este simbolizată de cea de a doua. Din punctul de vedere al sistemului nostru de drept, identitatea statuilor este indiferentă, întrucât, oricum, îl simbolizează corect.

Camera Deputaţillor a dezbătut şi votat, luni, modificările aduse Codului de Procedură Penală. Legea a fost votată săptămâna trecută de Senat, dar Camera Deputaţilor este for decizional.

Măcelărirea actualului Cod de Procedură Penală a debutat în jurul prânzului când proiectul de lege a trecut din nou pe la Comisia Iordache, care a adoptat un raport favorabil cu amendamente. Pentru raport au votat 15 parlamentari, iar alţi şase au votat împotrivă.

Deşi proiectul fusese votat de Senat, deputaţii puterii nu au pierdut prilejul de a introduce pe ultima sută de metri noi amendamente, pe care fie le uitaseră la dezbaterea iniţială, fie le-au fost impuse de conducerea coaliţiei PSD-ALDE.

Astfel, printr-un amendament aprobat s-a stabilit că absenţa nejustificată a avocatului nu poate să atragă consecinţe juridice în privinţa inculpatului.

În ciuda protestelor opoziţiei, majoritatea membrilor comisiei au admis şi un amendament potrivit căruia în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.

Un alt amendament priveşte măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse. Acestea se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau în posesia căruia se află bunurile ce urmează a fi confiscate dacă există probe sau indicii temeinice că bunurile în cauză au fost obţinute din activităţi infracţionale. Măsurile asigurătorii nu pot depăşi o durată rezonabilă şi vor fi revocate dacă această durată este depăşită sau dacă te­meiurile avute în vedere la luarea lor nu mai subzistă.

Comisia Iordache a mai stabilit că la verificarea în cursul judecăţii, dacă se constată că actele sau probele efectuate sau administrate în cursul cercetării penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauză, indiferent de soluţia pronunţată în cursul verificării prealabile.

De asemenea, printr-un alt amendament al PSD admis, care vizează situaţia lui Liviu Dragnea şi aceea a lui Dan Voiculescu, s-a stabilit că recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând.

Discuţiile în cadrul Comisiei Iordache au fost aprinse. Reprezentanţii opoziţiei au dorit să ştie dacă graba cu care modificările la Codul de Procedură Penală au fost supuse votului Camerei Deputaţilor are legătură cu vizita pe care Florin Iordache o va face, vineri, la Comisia de la Veneţia. Deputatul social-democrat a refuzat să răspundă la întrebări, nici nu a precizat ce punct de vedere va prezenta în faţa oficialilor europeni şi nici dacă va vorbi în nume propriu sau în numele comisiei pe care o conduce.

Raport cu finalizare întârziată

Circul a continuat în şedinţa de plen. Deşi deputaţii au fost convocaţi pentru ora 16:00, iar primul subiect de pe ordinea de zi era tocmai proiectul de lege privind noul cod de procedură penală, aceştia au fost nevoiţi să se ocupe de alte "cestiuni arzătoare". 25 de proiecte au fost trecute suplimentar pe ordinea de zi, pentru a le da timp celor din Comisia Iordache să încropească un raport de 311 pagini, care nu era gata la începutul şedinţei de plen, aşa cum cere regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Deputaţilor.

Mai mult, în timp ce deputaţii dis­cutau în plen toate aceste iniţiative legislative, Comisia Iordache mai întocmea un raport cu privire la respingerea cererii de reexaminare pe care pre­şedintele Iohannis a solicitat-o referitor la legea de organizare judiciară.

Reexaminarea în Comisia Iordache s-a făcut în absenţa reprezentanţilor opoziţiei, cărora, conform celor declarate de deputatul Ion Stelian din partea USR, li s-a spus că solicitarea Preşedintelui României nu va fi discutată, dar s-au trezit cu ea, cu tot cu raportul de respingere, la şedinţa de plen.

Fiind vorba despre amendamente şi solicitări noi, deputaţii opoziţiei au considerat că nu este respectat regulamentul Camerei, care prevede ca în acest caz rapoartele să fie înmânate aleşilor cu cinci zile înainte de şedinţa de plen.

Ion Stelian, din partea USR, a precizat că, punând în discuţie în şedinţa de plen proiectul de lege privind Codul de Procedură Penală, fără a avea raportul definitivat, "se comite un abuz împotriva parlamentarismului".

Fără rezultat, însă. Pentru că raportul Comisiei Iordache cu privire la Codul de Procedură Penală, document ce are 311 pagini, a ajuns în plen la ora 18:14. La aproape două ore după începerea şedinţei de plen şi aproape un sfert de oră peste timpul în care trebuia să fie acordat votul final.

Înainte de intrarea în dezbateri, deputatul liberal Raluca Turcan a reluat toate amendamentele pro-Dragnea şi pro-Tăriceanu pe care alianţa PSD-ALDE le-a introdus în Codul de Procedură Penală, referitoare la revizuirea hotărârilor judecătoreşti, la judecarea cauzei în apel fără con­damnarea persoanei achitate la fond etc.

"Conform modificărilor, dacă procurorii nu reuşesc ca în termen de un an să trimită în judecată un suspect, dosarul va fi clasat, indiferent de probele strânse în prezenta cauză şi de persoanele audiate", a mai spus deputatul liberal.

Raluca Turcan a anunţat că PNL va ataca la Curtea Constituţională modificările la legislaţia penală aprobate de coaliţia majoritară.

Ion Stelian, deputat din partea USR, a susţinut că "după adoptarea acestor modificări, ne va fi frică să mai mergem pe stradă".

Deputaţii puterii au susţinut in corpore votarea modificărilor la Codul de Procedură Penală.

Dezbaterea? Un moft pentru social-democraţi

La ora 18:45 s-a intrat în dezbateri, timp de o oră, pe articole şi pe amendamente.

Menţionăm că raportul Comisiei Iordache conţine 327 de amendamente în 311 pagini.

Nemulţumit de timpul scurt alocat dezbaterii, deputatul Claudiu Năsui din partea USR s-a adresat parlamentarilor PSD şi ALDE: "Câţi dintre dumneavoastră aţi citit o carte de 300 de pagini într-o oră? Darmite să analizaţi peste 300 de pagini de modificări la Codul de Procedură penală în 60 de minute?".

Mimarea dezbaterii a continuat în Camera Deputaţilor până la ora 20:00. Apoi timp de 15 minute, subiectul fierbinte a fost procedura de votare.

Dorind să respecte regulamentul, preşedintele de şedinţă Gabriel Vlase a propus să fie votat fiecare articol, după care să aibă loc votul final pe întreaga lege. Nemulţumiţi, liderii coaliţiei majoritare au solicitat vot pe grupuri de articole, iar parlamentarii minorităţilor naţionale au acuzat timpul lung de votare pentru toate articolele, timp care s-ar fi prelungit până după miezul nopţii.

Pentru că deputaţii opoziţiei ameninţau cu părăsirea sălii de plen, Gabriel Vlase a cedat şi s-a respectat regulamentul: vot pentru fiecare dintre cele 327 de articole.

Şi s-a votat pe repede înainte, pentru a spulbera îngrijorările deputaţilor din partea minorităţilor. Astfel că, la ora 22:00, Camera Deputaţilor, for decizional, a aprobat toate modificările la Codul de Procedură Penală. Cu 175 de voturi pentru, 78 de voturi împotrivă şi o abţinere.

La finalul şedinţei de plen, reprezentanţii PNL şi USR au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională modificările făcute Codului de Procedură Penală de coaliţia majoritară.

"De astăzi pedofilii, criminalii filmaţi cu telefonul mobil vor scăpa dacă nu vor fi alte probe! De astăzi Româ­nia este un rai al infractorilor!", a spus Dan Barna, deputat din partea USR.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre articolele care schimbă politica penală în România şi introduce în centrul ei protejarea infractorului, şi nu protejarea victimei infracţiunii.

1. Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută în cazul în care soluţionarea cauzei nu este semnată sau redactată de către judecătorul care a participat la proces. Amendamentul este favorabil liderului PSD Liviu Dragnea, în dosarul Referendumul, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare dar cu suspendarea executării pedepsei.

2. Instanţa de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în primă instanţă decât dacă apar probe noi.

3. Termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărâ­rilor pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă de la data intrării sale în vigoare.

4. Pentru arestarea preventivă vor fi necesare probe sau indicii temeinice. Parlamentarii puterii au eliminat noţiunea de "suspiciune rezonabilă".

5. Dezvăluirile în timpul urmăririi penale referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii sunt interzise, cu excepţia cazului în care se justifică interesul public "prevăzut de lege" sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării ade­vărului în cauză.

6. Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală. De acest amendament poate profita Liviu Dragnea, în dosarul TELDRUM.

7. Probelele referitoare la alte infracţiuni decât aceea pentru care s-a emis mandatul nu vor avea nicio valoare, deoarece nu vor putea fi folosite în instanţă. Amendament favorabil lui Liviu Dragnea, în acelaşi dosar TELDRUM, precum şi în cazul Belina.

8. Durata urmăririi penale este redusă la un an. Dacă procurorii nu reuşesc în decurs de un an să trimită în judecată persoana în cauză, atunci dosarul se clasează automat.

9. Denunţurile vor aduce reduceri de pedeapsă doar dacă sunt făcute în maximum 6 luni de la faptă.

10. Eliberarea condiţionată poate fi cerută din 6 în 6 luni, faţă de intervalul minim de un an, cât trebuie să treacă acum între solicitări.

Ar mai fi de menţionat că nu orice imagine video va mai putea constitui probă în procesul penal - vezi cazurile poliţistului pedofil şi a crimei de la metrou, că victima infracţiunii va fi audiată de faţă cu suspectul - de exemplu un pedofil va asista la audierea copilului de care a abuzat, că rudele inculpatului nu vor mai putea fi audiate în procesul penal.

Toată această paletă de modificări votate de senatorii şi deputaţii puterii în cârdăşie cu cei ai UDMR schimbă politica penală din România. Ţelul noului Cod de Procedură Penală este să apere suspectul, să îl protejeze pe infractor şi să timoreze victimele infracţiunii.

Statul de drept se transformă încet, dar sigur, în stat nedrept.

Cine poate opri această nebunie?

Şi alţi lideri politici şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modificările făcute la legislaţia penală.

Fostul prim-ministru Dacian Cioloş, preşedintele Miş­cării România Împreună a declarat: "Majoritatea PSD-ALDE a abuzat de drepturile oferite de democraţie. Vor să ne convingă că tâlhăria şi fărădelegea sunt parte a vieţii noastre, pentru că ei au ales să fie parte a vieţii lor (...). Prin votul de azi, PSD şi ALDE fac din fărădelege un plan de ţară".

Fostul ministru al justiţiei, liberalul Cătălin Predoiu, a declarat pentru Realitatea TV: "Am stat de vorbă cu un număr de membri PSD despre stricăciunile grave produse legislaţiei penale (...) mai toţi mi-au spus că înţeleg şi ei că s-a mers prea departe, dar că nu au ce face, "nimeni nu mişcă în front", ordinele "şefului" sunt literă de lege. Oamenii cu care am vorbit erau mai degrabă terorizaţi de "ordinele şefului" (n.r. - Liviu Dragnea), decât de statul paralel, protocoale şi coduri penale".


Opinia cititorului: 45
1.   V-ați fript, băieți?
mesaj trimis de Sika în data de 20.06.2018, 00:28

Absolut tot ceea ce e introdus în legi ține de drepturile omului,[Fragment eliminat conform regulamentului].

1.1.   Esti diliu nene (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Melc Roman în data de 20.06.2018, 00:46

In ce tara din lumea asta victima unui abuz sau a unei violente e audiata de fata cu inculpatul? Adica o femeie violata e fortata sa dea declaratii de fata cu cei 4 sau 7 violatori (vezi cazurile din Suceava). Adica un copil abuzat sau violat sa fie audiat in aceeasi incapere cu cel care a comis fapta? Ti se pare normal asta? Inseamna ca esti dus cu capul baiete. Adica sa furi sa minti sa faci abuz in serviciu stiind ca fapta se prescrie dupa 1 an de zile daca procurorul nu reuseste din diferite chichite avocatesti sa puna dosarul in miscare? Nu mi se pare normal. Adica procurorul sa nu poata face recurs daca e nemultumit de pedeapsa mica luata de infractor? Nici asta nu mi se pare normal. Democratia presupune incompatibilitate cu hotia si cu coruptia prietene.

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 00:34

in cardasie cu udmr? pe cuvant?? marinescule crezi ca daca scoti din context anumite teze si-l atasezi pe ciolos (cu cunostinte juridice nici la genunchiul broastei!) pacalesti pe cineva?

2.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 06:35

Daca nu-i in cardasie cu UDMR, atunci in ce e cu UDMR? Este intr-o alianta onorabila pentru favorizarea infractorului?

Scuze, asta se cheama cardasie!  

Si este cu UDMR. 

Adica, in cardasie cu UDMR.

Altceva?! 

3.   fără titlu
mesaj trimis de marius în data de 20.06.2018, 02:04

Merita sa mai recuonastem efectele unor astfel de legi si sa ne supunem lor?

Merita sa mai sustinem cu impozite infractori care isi fac legi pentru anularea pedepselor si care nu isi pot justifica averile? 

3.1.   Sigur că DA? (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 05:17

Prea mare pentru a falimenta?

3.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 12:10

ASA...deci recunoasteti ca sunteti infractori, dar va credeti prea mari sa se poate atinge cineva se Voi...

3.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 14:40

În regimul celălalt dacă te plângeai la partid erai lăsat în pace (așa am înțeles din ce a spus Zegrean ieri), oare s-a schimbat ceva de atunci?

3.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de anonim în data de 21.06.2018, 20:15

Corect!

4.   HOȚUL vs PROBA
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 05:38

Proba ,, mama " justiției . Unde-s experții digitalo - sofisticați cu ADEVĂRUL ???

5.   Mesaj eliminat conform regulamentului
mesaj trimis de Redacţia în data de 20.06.2018, 06:25

...

5.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 20:56

Va deranjeaza adevarul? Acesta este ultimul mesaj pe care il scriu pe site ul dumneavoastra. Succes!

6.   In ce moment ne aflam?
mesaj trimis de Dan Coe în data de 20.06.2018, 06:47

Hai sa ne uitam putin inapoi si sa vedem ce se intampla prin occident la 30 de ani de la revolutiile capialiste si ce legi functionau la acel moment. Sa nu uitam ca mafia si fascismul sunt si ele tot "emanatii" capitaliste, iar fara colonialism, care a fost mama genocidurilor, revoluia industriala capitalista n-ar fi fost posibila.

6.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 07:10

Bravo, bravo sau punctul pe i.

7.   fără titlu
mesaj trimis de Om în data de 20.06.2018, 09:51

Va fi greu sa cresti un copil in tara lui Dragnea. Cel mai probabil vor ramane in tara mafiotii (care sa-si dea la gioale intre ei) si bineinteles manifestantii de la " mitingul" Psd. Bine asa!

8.   Ce faci cu un Caine turbat ?
mesaj trimis de Pixi în data de 20.06.2018, 10:10

Sunt in greva fiscala, pentru ce sa mai platesc taxe ? Sa se duca dracnea in Elvetia cu concubina sa ii ia ceas de 70000 de euro ? Sa plateasca laudatorii si sa ii aduca in bucuresti pe banii mei ? Bah voi sunteti nebuni ? Pana nu publica statul, primariile pe ce ne cheltuie banii si cum, de la A la Z, sunt in greva fiscala, punct Votez cu banu de acum ca sa Ii usture !

8.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
mesaj trimis de anonim în data de 21.06.2018, 20:17

Pai, mai inalta bordurile. Un pic.

9.   Pecine mai reprezinta parlamentul Romaniei
mesaj trimis de romanul în data de 20.06.2018, 12:09

Cu aceste "infractiuni votate", Parlamentul Romaniei nu mia are legitimitate, NU mai reprezinta "majoritatea poporului Roman, mai reprezinta doar o minoritate care doreste "legalizarea infractionalitatii de orice natura". Daca nu mai reprezinta LEGITIM poporul roman, ce este de facut ?, pentruca, o solutie trebuie sa exista pentru "nu desfiintarea lui ci pentru demiterea actualului parlament !!!!!!".

9.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 12:14

De acord.

9.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
mesaj trimis de emil în data de 20.06.2018, 13:02

Parlamentul acestei tari a reprezentat dintotdeauna, oricare din insii ce ii marcau componenta, uriasa banda de idioti-nativ, criminala clica securista! Nu se poate schimba nimic, sunt cam douasprezece milioane de insi OAMENII NOI creati de partid si securitate!

10.   fără titlu
mesaj trimis de Tata Omidul :) în data de 20.06.2018, 12:16

In 6-9 luni politicieni sunt ucisi pe strada si li se da foc. ;)

Parol! Pe onoarea mea virtuala! :))  

10.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
mesaj trimis de Tata Omidul :) în data de 20.06.2018, 12:19

... si mesajul de mai sus nu e un indemn, ci o constatare cu privire la viitor! Rog moderatorii sa inteleaga diferentele conceptuale si sa nu actioneze ca ciobanii pe deal dpdv conceptual!

10.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 15:16

la cum se fura din pozitii inalte in stat, ar fi o mare pierdere pt societate?

10.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 10.2)
mesaj trimis de Tata Omidul :) în data de 20.06.2018, 18:26

nu, o sa fie chiar distractiv :)

11.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 12:33

De ce nu se dau citate din proiectul de lege ci ni se traduce ceea ce se intelege? Sintem siguri ca modificarile sunt ewxact cele mentionate in articol?

Ma uit la mesajele transmise si constat ca sunt pline de ura doar pe baza unor clisee. Orice emana de la putere e rau dar nimeni nu isi pune intrebarea si nu verifica daca ceea ce emana de la cei care critica e corect sau adevarat. Manipularea e mare si e produsa de ambele tabere. Textele de lege trebuie citite, nu ascultate in interpretarea unora sau altora ! 

11.1.   Vand biftec de politician! (răspuns la opinia nr. 11)
mesaj trimis de Tata Omidul :) în data de 20.06.2018, 12:41

Repet ce am postat mai sus: politicienii scapa de parnaie , dar in 6-9 luni dau de coliva! DE PROPRIA COLIVA, EI SI RUDELE LOR ! Ce de-a sange o sa fiiiieeee!... mama mama! Si nimeni nu o sa caute pe nimeni la carnetul de partid sa il intrebe de unde este! Zapaceala mare o sa fie! :)))

11.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 11)
mesaj trimis de emil în data de 20.06.2018, 13:06

Nu le-au citit nici cei care au votat in acel scurt timp!

11.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.1)
mesaj trimis de anonim în data de 21.06.2018, 20:21

Pai daca ei ne indatoreaza pe noi, cu sume imense-si noi poporul acceptam sa ne imprumute acesti hoti_sa ne vanda viitorul- nu dam noi de coliva?

12.   fără titlu
mesaj trimis de Mihai D în data de 20.06.2018, 13:37

Pun pariu ca daca Make semna articolul de fata, pana acum erau 100 de replici din care 96 il injurau PE EL, iar 4 il felicitau. De ce zic asta ? Pentru ca lasand postacii de-o parte, oamenii obisnuiti tind sa injure pe cineva, ORICINE este la indemana, atunci cand nu-i pot injura pe cei care merita (parlamentari in speta de fata).

13.   Concluzie pripită
mesaj trimis de Svejk în data de 20.06.2018, 15:41

Articolul NU justifică concluzia, astfel:(potriivit numerotării din articol)

1. Decizie CEDO obligatorie ptr. UE. 

2. Există în numeroase legislații europene și americane. Nemulțumirea procurorului față de sentință NU justifică continuarea procesului.  

3. Este absolut firesc. 

4. Privarea de libertate fără a fi constatată vinovăția este o măsură extremă și este normal să fie justificată prin mai mult decît o bănuială a procurorului: trebuie să existe o probă sau un indiciu.  

5. Conf. Constituției Rom. și legislației UE de protecție a prezumției de nevinovăție. 

6. Conform dreptului de protecție a imaginii personale.  

7.Trebuia citat textul, interpretarea autorului este subiectivă. De altfel, procurorul nu are altceva de făcut decât să elimine aceste elemente din probele prezentate, păstrându-le pentru un alt dosar  

8. Absolut normal: urmărirea in rem poate dura oricât. Urmărirea penală a lui X începe odată cu inculparea sa, când deja există probe pentru inculpare. De ce să dureze restul mai mult de 1 an de zile? 

9. Pentru că a știut vreme de ani de zile că s-a comis un delict și nu l-a ros conștința. 

10. Ambele termene sunt stabilite arbitrar. Poate fi la fel de bine și lunar și odată la 5 ani.  

Nu văd cum justifică aceste modificări concluzia gravă a autorului: schimbarea politicii. Schimbarea politicii penale se face prin schimbarea codului penal, nu a codului de procedură penală.  

În informez pe autor pe această cale că statul de drept este statul care respectă legea și nu statul care face dreptate. Regele Solomon făcea dreptate. Justiția contemporană NU face dreptate, ci APLICĂ LEGEA, cea care există și așa cum există. "Statul nedrept", adică statul care face nedreptate se opune "statului dreptății", dar nu statului de drept. Îi recomand să mai citească.

Regret că ziarul Bursa a intrat în etapa în care a început să publice manifeste politice. Eram obișnuit cu o oarecare neutralitate, specifică publicațiilor financiare. Poate ar fi fost utilă o specificație a Redacției care să anunțe că concluziile aparțin autorului și nu o angajează.  

13.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 16:23

In sfarsit o explicatie mai pertinenta si mai civilizata! Vrem respect, vrem sat de drept, vrem" o tara ca afara". In ce tara de afara mai vedem manifestarea urii la cote atat de ridicate. Dezbaterile trebuie sa aiba loc - dar civilizat si prin argumente si prin dialog real . Ce vedem acum in spatiul public si in parlament reprezinta un haos, o lipsa totala de educatie si de democratie. O degradare din ce in ce mai mare a clasei politice. Si da, cei tineri nou intrati sunt nu numai lipsiti de experienta dar si extrem de agresivi. Chiar daca nu-mi plac cei care conduc acum nu as vota niciodata asemenea personaje care fac circ in parlament, care injura, fac gesturi obscene si se imbraca ca pentru un meci de fotbal. Asta este tinuta unui parlamentar care doreste sa inlocuiasca actuala putere, considerata corupta?

13.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13)
mesaj trimis de Mihai D în data de 20.06.2018, 16:46

Reduci viata la cuvinte....cum adica justitia contemporana nu face dreptate ci aplica legea asa cum este ? Dar care este scopul legii, asa cum este ? Nu este sa faca dreptate ? Nu ma intereseaza filozofia juridica, marturisesc, asa ca daca schimbi niste cuvinte cu alte cuvinte doar ca sa ti le justifici pe primele, nu ma las impresionat. Sunt de acord ca adevarul nu-l gasesti pe raft la supermarket si ca el trebuie cautat, in sens socratic. Dar sa spui ce spui tu, sunt cuvinte golite de sens. Chiar si daca ai citat din vreun guru intr-ale juridicului.

13.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.2)
mesaj trimis de MAKE în data de 20.06.2018, 17:49

Nu, Schwein este el insusi un guru de PSD, care sub masca unei oarecare neutralitati, se straduieste din rasputeri sa faca imagine proasta ziarului BURSA, ca asta-i e sarcina de lefegiu in ale politicii BNR si PSD.

De altfel, il poti recunoaste ca pe Tudorel Toader, dupa nerusinare, astfel ca nu are nevoie de specificatie care să anunțe că concluziile NU aparțin autorului și nu il angajează. 

13.4.   P.S. (răspuns la opinia nr. 13.3)
mesaj trimis de MAKE în data de 20.06.2018, 17:52

Iti da mincare buna Dragnea?

De baut, de la Isarescu? 

13.5.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.4)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 20:20

De ce insultați?

13.6.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.5)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 20:51

Ăsta-i nivelul. În plus, Securitatea se scufundă.

13.7.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.4)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 20:58

Logica ta divină te orbește. :)

Seoua și-a luat mână de pe întârziatul statului, la pachet cu anticorupta care trebuie plasată la CCR pentru imunitate. 

13.8.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.5)
mesaj trimis de MAKE în data de 20.06.2018, 21:42

Nu am insultat.

Sveik vine de la nemtescul Schweinchen, care este diminutivul lui Schwein. 

13.9.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.8)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 22:34

Ba insultati. Este de la Schweik, soldatul operei lui Hasek.

13.10.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.9)
mesaj trimis de MAKE în data de 20.06.2018, 22:48

Ba nu insult. Ia interesează-te care este etimologia numelui soldatului. Nu-ți vine a crede ca știu ceea ce crezi ca nu știu, ba chiar ca știu ceea ce nu-ti imaginezi ca exista...

13.11.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.1)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 22:50

Dacă vrei o tara ca afara atunci ieși afara.

13.12.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.11)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 23:02

Mai bine iesi tu si gasca de hoti din parlament, primarii si partide politice si ramanem noi aici. Promit.

14.   miscare schimbare
mesaj trimis de chirila mihai în data de 20.06.2018, 19:29

foarte frumos sa schimbe tot nu unii care au meseria de magistrat sa se imbogateasca cu magarii mai inainte el trebuie sa raspunda in fata legiii totii trebuie sa aiba drepturi egale nu magistratii sint inamovibili sint vorbiti intre ei au cumetrii neamuri de bani si altele vor so puna tot timpul foarte bine ca sa schimbat codul penal si cineva poate sa gindi sa schimbe si codul civil cu privire la cind sint ridicate exceptiile nu trebuie sa se treaca de acestea fara probe concrete nu trucate si interpretate la voia judecatorului ..... ok

15.   sintem in era cripto monedelor
mesaj trimis de chirila mihai în data de 20.06.2018, 20:04

tot trebuie schimbat si modul de a face afaceri si codul pena ..civil etc.daca am o afacere nu stau la mina unui politai sau unuia de laanaf vine simi impusca o amenda de nu am pe unde sami scot camasa golani ce sinteti nu el vine controleaza prima data si nu deranjeaza pur si simplu pune niste note la cea ce el considera ca ar trebui sa puna si la ce vede bun si la ce vede rau si pleaca a doua oara la fel i iar dupa aceia in functie de bani poate sa propuna anumite rezolvarii .. etc etc ...nu amenda ca nu se mai dau amenzi in occident se pune note asa se controleaza luati exemplu de afara si mai reduceti di politie jandarmerie etc jandarmul niciodata nu poate sa propuna o amenda daramite sa o mai si dea el este pur si simplu un paznic cum era inainte pe timpulm cap paznicii din sat care aveau grija de tarlaleke de griu porumb etc .. sa nu fie furate sa se schimbe tot cit mai rapid si cu forta daca nu se poate altfel nu mai avem timp sintem o natie mancata terminata daca nu se fac rapid aceste schimbari ... ok revin cind mai am timp ...

15.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 15)
mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2018, 21:44

Nu te deranja, ne ajunge.

Articole din aceeaşi secţiune

Anticorupţie

DNA:Firma Aedificia Carpaţi, trimisă în judecată
14 nov. V.D.


Plângere penală pentru cuplul Dragnea-Iordache
13 nov. Gheorghe Iorgoveanu


Primarul Timişoarei Nicolae Robu, la DNA
12 nov. V.D.


DNA:Şpagă pentru Tăriceanu în contractul Microsoft19
09 nov. George Marinescu


Dosarul demolărilor ilegale din zona Berzei-Buzeşti, trimis la DNA
08 nov. V.D.


ACUZAŢII DNA:Tăriceanu, mită de aproape 800.000 de dolari3
08 nov. V.D.


Doi avocaţi, trimişi în judecată pentru trafic de influenţă
07 nov. A.P.


Elena Udrea rămâne în arest în Costa Rica
03 nov. T.T.


Cristi Borcea suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani
02 nov. E.M.


DOSARUL MICROSOFT:Valerian Vreme, achitat pentru abuz în serviciu
02 nov. E.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.