Comisia Europeană a rambursat României peste 454 milioane euro

29 dec. 2017 Fonduri Europene
G.F.
Comisia Europeană a rambursat României peste 454 milioane euro

Comisia Europeană (CE) a transferat ieri României suma de 454,1 milioane euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin cererile de plată intermediare transmise de Autorităţile de Management aflate în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, potrivit unui comunicat remis Redacţiei.

Rambursarea de fonduri a fost transmisă după cum urmează: pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), din Fondul de Coeziune (FC): 338.029.952,33 euro, iar din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR): 101.651.644,48 euro; pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR): 12.065.088,60 euro; pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), din Fondul Social European (FSE): 2.314.570,57 euro.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Fonduri Europene

BNR: "Absorbţia anemică a fondurilor UE - risc la adresa creşterii PIB"
16 ian. E.O.


Preşedintele Comisiei Europene respinge tăierea de fonduri europene pentru Polonia
09 ian. D.I


COMISIA EUROPEANĂ:România a cheltuit 2% din banii europeni alocaţi programării 2014-2020
23 dec. 2017 A.C.


MINISTERUL DEZVOLTĂRII:Condiţionalitatea cu privire la transporturi a fost ridicată
19 dec. 2017 G.F.


Peste 69 de milioane de euro, folosiţi la modernizarea drumurilor din judeţul Vâlcea
19 dec. 2017 G.F.


MINISTERUL TRANSPORTURILOR:"Riscul de suspendare a finanţării europene din fonduri structurale a fost eliminat"
19 dec. 2017 Andreea Cuzub


MDRAPFE:Noi condiţii contractuale pentru lucrări de infrastructură
17 dec. 2017 Andreea Cuzub


PETRE DAEA:"Absorbţie de 1,55 miliarde de euro prin PNDR, în acest an"
10 dec. 2017 Andrei Stan


Ţara noastră a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocaţi programării 2014-20201
10 dec. 2017 Andrei Stan


Aproape 90 de milioane lei, alocaţi pentru modernizarea unui drum judeţean din Gorj
09 dec. 2017 G.F.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.