UPDATE

CEx acceptă demisiile miniştrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc 2

12 oct. 07:43 Politică
ANDREI STAN
Şedinţă de guvern (Sursa foto: gov.ro)
Şedinţă de guvern (Sursa foto: gov.ro)

Actualizare 23:45 Mihai Tudose: "Miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, după ce au fost citate la DNA, m-au anunţat că vor să demisioneze"

Potrivit premierului, miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, după ce au fost citate la DNA au anunţat că vor să demisioneze.

"Cele două colege au ajuns la limita răbdării. Apropo de război, da, am spus că îmi dau demisia dacă mi-o cere partidul sau dacă constat că nu pot duce la îndeplinire programul de guvernare. Nu a fost în relaitate un război, de câştigat trebuie să aibă ţara", a declarat prim-ministrul.

Actualizare 23:40 Liviu Dragnea: "Miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au susţinut că nu mai pot suporta presiunile şi că sunt hotărâte să demisioneze, în ciuda împotrivirii colegilor"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat că miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au susţinut că nu mai pot suporta presiunile la care sunt supuse şi că sunt hotărâte să demisioneze, în ciuda împotrivirii membrilor CEx.

Liviu Dragnea a subliniat după şedinţa CEx: "Au fost discuţii destul de profunde. S-a discutat despre programul de guvernare, despre faptul ca PSD nu acceptă ca instituţii care nu trebuie să aibă influenţă asupra deciziilor privind remanierea guvernamentală. Din această perspectivă, colegii noştrii au susţinut că miniştrii nu trebuie să demisioneze. Toată lumea, în unanimitate au cerut ca miniştrii să nu îşi depună mandatele. După mai multe ore de discuţie cei trei miniştrii au hotărât că vor demisiona."

Actualizare 23:10 Surse: În urma votului acordat de membrii CEx demisiile depuse de către Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc au fost respinse.

În timpul şedinţei preşedintele PSD, Liviu Dragnea, premierul Tudose şi Marcel Ciolacu au părăsit pentru o perioadă şedinţa pentru a discuta separat. Când s-au întors în sală au fost aplaudaţi iar Acaterina Andronescu le-a reproşat că îşi bat joc de partid, transmite Realitatea TV.

Potrivit altor surse, cei mai mulţi dintre membrii CEx care au luat cuvântul în şedinţă s-au pronunţat împotriva demisiilor anunţate de cei trei miniştri, iar până la această oră încă nu a avut loc votul.

Actualizare 22:20

Demisiile înaintate de Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc nu au fost acceptate, deocamdată, de membrii CEx. Premierului Tudose nu i s-a cerut să demisioneze, transmit surse din presă. Potrivit celor mai recente informaţii, doar cei trei şi-au depus demisiile anterior şi s-au pus la dispoziţia CEx.

Actualizare 21:50 Şedinţa CEx al PSD s-a terminat

Şedinţa CEx al PSD s-a terminat, urmând ca premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea să susţină o declaraţie comună.

(G.F.)

--------

Actualizare 21:10 Surse: Ilan Laufer, pe lista miniştrilor demisionari

Illan Laufer este al patrulea ministru care şi-a depus mandatul, transmit surse din presă.

Actualizare 20:08

Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc şi-au înaintat demisiile în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, potrivit unei surse din presă.

(A.C.)

----

Actualizare 18:20 Surse: Raport nefavorabil Guvernului Tudose, livrat strategic înainte de CEx

Presa care îl susţine pe Liviu Dragnea a primit "pe surse" un raport de evaluare a activităţii Cabinetului Tudose în care se precizează că rezultatele guvernării sunt "dezastruoase" la circa trei luni şi jumătate de la instalare.

Intitulat "Raport privind stadiul realizării programului de guvernare" şi datat 12 octombrie 2017, documentul are 18 pagini şi trece în revistă restanţele Guvernului Tudose, informează Digi 24.

La Capitolul 1, "Domeniul Politici macroeconomice. Fiscalitate. Buget" sunt enumerate 45 de măsuri neîndeplinite. Interesant este că unele dintre măsuri sunt considerate "neîndeplinite" şi marcate cu câte un "X" mare de culoare roşie chiar dacă au termen de îndeplinire 1 ianuarie 2018.

Printre acestea:

- Reducerea numărului taxelor, tarifelor şi comisioanelor la maximum 50 (10 pentru persoanele fizice, 40 pentru persoanele juridice) - termen: 1 septembrie pentru prezentarea nomenclatorului taxelor din România.

- Neimpozitarea venitului pentru cel puţin trei tineri/firmă din domeniul agricol, cu vârste mai mici de 40 de ani, în primii 4 ani de la angajare - termen: măsurile trebuie începute din 2017 pentru a fi aplicate de la 1 ianuarie 2018.

- Neimpozitarea venitului pentru medici - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% - termen: 1 ianuarie 2018.

- Eliminarea impozitului pe mijloacele de transport şi utilajele agricole - termen: 1 ianuarie 2018.

- Eliminarea impozitului pe dividende - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reducerea de 4,25 puncte procentuale a contribuţiilor sociale de la 39,25% la 35% - termen: 1 ianuarie 2018.

- Extinderea cotei de 5% de TVA pentru vânzarea de locuinţe cu o suprafaţă mai mică de 120 mp şi pentru inputuri în agricultură - termen: 1 ianuarie 2018.

- Introducerea impozitului pe cifra de afaceri - termen: 1 ianuarie 2018.

- Introducerea contribuţiei de solidaritate - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reintroducerea impozitului pe venitul global la nivelul persoanei fizice - termen: 1 ianuarie 2018.

- Reorganizarea ANAF

- Păstrarea doar a contribuţiilor de sănătate şi de asigurări sociale datorate de către angajat - termen: 1 ianuarie 2018.

- Plata CAS-ului la fondurile de pensii private, fără a mai exista obligaţia de a-l (sic!) plăti la bugetul asigurărilor sociale de stat - termen: 1 ianuarie 2018.

- Corectarea disfuncţiilor din sistemul de pensii în scopul reducerii deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, prin eliminarea inechităţilor şi îmbunătăţirea colectării veniturilor - termen: septembrie 2017.

- Depolitizarea managementului public - termen: 1 ianuarie 2018.

Spre finalul documentului, pe o singură pagină, au fost înghesuite, cu font mic, şapte măsuri care au fost îndeplinite de Guvernul Tudose, printre care creşterea valorii punctului de pensie de la 1 iulie 2017, introducerea Split TVA şi introducerea Programului Rabla destinat achiziţiei de maşini electrice.

(G.F.)

----------

Actualizare : 18:10 Claudiu Manda: "Nu cred că premierul va remania miniştri fără acceptul partidului"

Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat astăzi că nu crede că premierul Mihai Tudose va remania miniştri fără să aibă acceptul partidului.

Demnitarul a precizat la sediul PSD: "Nu cred că premierul Tudose va face remanierea în ciuda votului partidului. Şi premierul a înţeles şi a acceptat că CExN este cel care l-a nominalizat şi pe premier şi pe ceilalţi membri ai Guvernului, motiv pentru care CExN va evalua şi va decide".

El a susţinut că va hotărî ce variantă susţine în CExN, după ce va asculta argumentele premierului, dar şi ale colegilor vizaţi de remaniere.

(G.F.)

------

Actualizare 17:44 La sediul central al PSD a început şedinţa Comitetului Executiv în care va fi decisă lista miniştrilor ce vor fi înlocuiţi.

Participă, alături de conducerea partidului, premierul şi membrii Cabinetului său.

-----

Actualizare 17:34 Premierul Tudose afirmă că va demisiona oricând îi va cere partidul

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose au venit împreună la şedinţa Consiliului Executiv Naţional (CExN) al PSD, şeful Guvernului susţinând că va demisiona oricând partidul îi va cere.

Întrebat cum va arăta guvernarea după şedinţa de joi, Liviu Dragnea a afirmat că se înregistrează o creştere economică de 6,1%.

"Am văzut că e 6,1% creştere economică, va fi mai mare", a spus Dragnea.

Chestionat dacă îşi mai păstrează intenţia de a demisiona din funcţie, Tudose a replicat: "Oricând îmi cere partidul, demisionez".

(A.C.)

----

Actualizare 17:31 Social democraţii nu au început încă şedinţa, aceştia stau pe holuri şi discută

Actualizare 17:24 Ecaterina Andronescu, despre situaţia din PSD: "Era de evitat să ajungem aici"

"PSD trebuia să aibă o singură grijă - aceea a guvernării", a declarat la sediul central al PSD, vicepreşedintele partidului Ecaterina Andronescu.

Senatorul a declarat înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD: "Eu vreau să aflu întâi de ce am ajuns aici şi de ce n-am avut o singură grijă - aceea a guvernării. Şi după aceea, sigur, să vedem ce e de făcut".

Întrebată dacă va crea instabilitate demisia premierului Mihai Tudose, Ecaterina Andronescu a spus: "Era de evitat să ajungem aici. Era clar".

"A făcut mai multe greşeli", a adăugat aceasta, întrebată dacă PSD a greşit atunci când l-a susţinut pe Mihai Tudose în funcţia de prim-ministru.

Laufer, despre o decizie privind remanierea Cabinetului: "O să vedem la CExN al PSD"

Decizia referitoare la o remaniere a Cabinetului va aparţine Comitetul Executiv Naţional al PSD, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, care a lăsat să se înţeleagă că, dacă acest for îi va cere, el îşi va da demisia din funcţie.

"O să vedem la CExN", a declarat Laufer, înaintea reuniunii, întrebat dacă premierul Mihai Tudose este mulţumit de activitatea sa.

Întrebat dacă a venit pregătit cu dosare, documente, el a spus: "Cu toate, cu absolut tot, cu programul de guvernare".

"O să vedem la CExN al PSD care este decizia. Dacă CExN va cere acest lucru... (demisia - n.r.)", a adăugat Ilan Laufer.

(A.C.)

-----

Actualizare 17:17 Dumitru Buzatu, PSD Vaslui: "Premierul Tudose nu a căzut din pom, a fost suţinut de o majoritate a PSD, ALDE, independenţi"

Deputatul Dumitru Buzatu a declarat, înainte de a intra la reuniune, că "nimeni nu poate fi independent dacă depinde de ceva" iar dacă premierul Mihai Tudose "depinde de această majoritate trebuie să asculte de această majoritate".

În opinia sa, "chestiunea cu penalii e discutabilă, cam ştim despre ce e vorba" şi încercările de "demantelare" ale guvernului PSD.

(A.C.)

------

Actualizare 17:15 La sediu au venit mare parte din miniştrii şi din liderii PSD.

----

Actualizare 16:47 Firea, despre declaraţiile lui Tudose: "Nu este o abordare onestă ca un coleg să anunţe la televizor ce intenţionează să facă"

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, primar al Capitalei, consideră că nu este o abordare corectă ca atunci când un membru al formaţiunii are ceva de spus să o facă la televizor, şi nu în interiorul partidului.

"Refuz să răspund unor speculaţii", a spus Gabriela Firea, joi, la sediul central al PSD, întrebată cum comentează eventualitatea unei demisii a premierului.

Edilul Capitalei a continuat: "Suntem într-un punct critic, cred că nu este corect şi nu este o abordare onestă ca unul dintre colegii noştri să anunţe la televizor ceea ce intenţionează să facă. Vorbesc acum despre nişte principii, nu despre votul meu în CExN. Mi-aş dori din partea noastră, a tuturor mai multă responsabilitate, o concentrare mult mai adecvată faţă de nevoile românilor şi toate aceste nemulţumiri, posibile frustrări trebuie să fie întâi anunţate în forurile de conducere, şi nu în spaţiul public pentru că până la urmă nu fac altceva decât să întărească poziţia, să dea apă la moară criticilor noştri şi să slăbească partidul ceea ce noi nu ne dorim. Pentru că am ajuns la guvernare cu un program foarte bun, pe care românii doresc să-şi vadă pus în aplicare. Cum am putea noi să ne ocupăm de programul de guvernare, dacă suntem mai atenţi la sondajele de opinie şi la alte aspecte pe care eu le consider derizorii?".

Întrebată dacă remanierea e dreptul premierului, Gabriela Firea a spus: "În tot ceea ce ţine de activitatea Parlamentului, Guvernului şi a celorlalte structuri administrative, conducătorul respectivei entităţi cu siguranţă are un punct de vedere, dar atunci când este vorba despre funcţii care sunt obţinute cu susţinerea partidului care a câştigat alegerile, este foarte importantă opinia partidului, oricât de mult am crede noi că am ajuns în acele posturi doar datorită charismei personale sau a calităţilor pe care le-am dobândit între timp".

Potrivit acestuia, PSD a câştigat alegerile şi este normal să continue guvernarea.

Gabriela Firea a adăugat: "Cred că toate acţiunile noastre trebuie să fie îndreptate către români. Să nu uităm că cetăţenii acestei ţări au mare încredere în noi şi ne-au votat, ne-au ales pentru a munci atât în administraţia publică locală, cât şi centrală. Orice coleg care are o nemulţumire sau o supărare cred că trebuie să o afirme întâi în cadrul forurilor de conducere ale partidului, şi nu la emisiuni televizate. Şi eu am nemulţumiri şi le-am spus de fiecare dată în forurile statutare şi nu m-am dus la emisiuni să spun ce am de afirmat şi ce trebuie să fie reglat şi corectat în interiorul partidului".

(A.C.)

-----

Actualizare 16:40 Rovana Plumb: "Imi voi spune poziţia în şedinţa PSD"

Rovana Plumb, pe care premierul Tudose o doreşte remaniată, dacă pornim de la declaratia acestuia privind miniştrii cu "probleme penale" care ar trebui să plece din Guvern, a declarat la sosire că este "un om de partid" şi că funcţia de ministru i-a fost "incredinţată de partid în forul statutar".

"Poziţia mea va fi exprimată azi în Comitetul Executiv al partidului", a spus ea.

Întrebată dacă va demisiona, Plumb a repetat acest raspuns.

Rovana Plumb a precizat că nu are cunoştinţă de probleme care ar fi apărut la Bruxelles din cauza miniştrilor vizaţi de DNA.

"Toate demersurile făcute la Bruxelles au avut succes", a susţinut ea.

Mihai Fifor, ministrul Apărării, a precizat că este un "om de partid" şi va respecta deciziile care vor fi luate.

"Nu doreşte nimeni o criză" de guvernare, a mai spus acesta.

(A.C.)

-----

Actualizare 15:54 Tăriceanu: "Menţinem sprijinul politic ministrului Viorel Ilie"

Şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că partidul pe care îl conduce menţine sprijinul politic pentru ministrul Viorel Ilie, după ce premierul Mihai Tudose a vorbit despre necesitatea remanierii miniştrilor cu "probleme penale".

Tăriceanu a menţionat că este dreptul "fiecărui prim-ministru de a cere remaniera", dar că speră ca Mihai Tudose să ţină cont de argumentele sale.

Tăriceanu a afirmat la finalul şedinţei ALDE, care a durat aproape două ore: "Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul României, asa cum îi convine. Prin urmare, am decis acum două săptămâni ca ALDE să menţină sprijinul pentru Viorel Ilie. Nu suntem de acord să ia în consideraţie un act de demisie. În plus, în Senat a avut loc un vot de respingere a solicitării DNA de urmarăre penală a lui Viorel Ilie, deci nu există niciun fel de argument. În plus, în cazul celor două membre ale Guvernului (Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb - n.r.) premierul a invocat că ele lucrează cu fonduri UE si se creează deranj la Bruxelles. (...) Si în cazul lor am îndoieli. (...) În cazul ministrului Viorel Ilie, nici acest argument nu poate sta în picoare. Prin urmare, ne menţinem poziţia şi i-o voi comunica premierului şi rămâne să vedem ce facem mai departe".

Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că indiferent de alegerea lui Tudose, ALDE va respecta contractul coaliţiei şi va menţine sprijinul pentru Executivul actual.

(A.C.)

------

Actualizare 14:52 Şerban Nicolae: "Nu trebuie să formăm Guvernul după ce spune Bruxellesul"

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, nu crede că prezenţa Rovanei Plumb şi a lui Sevil Shhaideh în Guvern afectează în vreun fel imaginea ţării noastre, aşa cum a afirmat ieri premierul.

Echipa guvernamentală nu trebuie făcută în funcţie de ce spune Bruxelles-ul, a adăugat liderul senatorilor PSD.

Şerban Nicolae a afirmat, potrivit Digi 24: "Premierul are deplină libertate în a propune structurii de conducere orice fel de modificări în echipa guvernamentală pentru că e conducătorul echipei guvernamentale. Cazurile se discută individual, se analizează separat prestaţia fiecărui ministru.(...) Nu cred că ar trebui să formăm echipa guvernamentală în România, nici pe vremea PSD, nici pe vremea altor partide de guvernare, după ce spune Bruxellesul".

(S.A.)

-------------

Actualizare 12:42 Iohannis: "Cred că premierul e de bună-credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă"

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că premierul Mihai Tudose este de bună-credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă.

"Eu am discutat cu premierul şi mi-a prezentat opţiunile domniei sale, dar aceste lucruri nu le voi anunţa eu, este treaba altora să facă aceste anunţuri. (...) Eu cred că premierul e de bună-credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă", a declarat Iohannis, astăzi, după o vizită efectuată la fabrica "Ford" din Craiova, întrebat dacă este nevoie de o remaniere guvernamentală, potrivit Agerpres.

Şeful statului a precizat că atât el, cât şi cetăţenii din ţara noastră doresc ca PSD "să vină cu nişte rezultate tangibile".

"Dacă e nevoie de o remaniere pentru a obţine aşa ceva, atunci remaniere să fie", a spus Iohannis.

El a subliniat că aşteaptă cu "mare interes" rezultatele Guvernului.

Preşedintele a adăugat: "Orice criză politică are consecinţe, în primul rând, negative. Se vede foarte limpede că în economie a apărut o nelinişte profundă, au fost anunţate într-un ritm ameţitor de la începutul anului şi până acum noi şi noi măsuri în domeniul fiscal, este cazul să se liniştească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitate, de stabilitate, pentru a permite şi mediului economic să performeze. Avem o creştere economică. Ea se datorează în bună măsură consumului care la rândul lui este posibil şi datorită creşterilor salariale, până aici toate bune, însă dacă vrem să avem în continuare o economie în creştere trebuie să trecem la măsuri care sunt predictibile, care aduc sustenabilitate, care aduc dezvoltare pe termen mai lung, altfel tot ce am câştigat se pierde".

(S.A.)

-------------

Decizia privind schimbările din Guvernul Tudose va fi luată astăzi, în şedinţa Comitetului Executiv (CEx) al PSD. Remanierea îi vizează pe cei trei miniştri cu probleme penale - Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Viorel Ilie -, dar şi pe cel puţin alţi doi membri ai Cabinetului, numele vehiculate fiind cele ale ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, şi ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, scrie News.ro.

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte de la ora 17.00, urmând să decidă şi să valideze lista miniştrilor care vor fi înlocuiţi, iar înaintea acestei şedinţa urmează să aibă loc şi o şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE, în condiţiile în care unul dintre miniştrii vizaţi este Viorel Ilie.

Anunţul privind remanierea guvernamentală a fost făcut de premierul Mihai Tudose luni seară. El spunea că sunt vizaţi cei trei miniştri cu probleme penale, dar şi alţi membri ai Cabinetului, şi că vor fi "nişte decizii dure, dar necesare".

Premierul afirma: "Dacă tot facem un reset la partea de imagine şi de efecte ale guvernării, vă spun că mai sunt încă cel puţin doi miniştri pe care am să-i rog să părăsească Cabinetul. (...) O miniremaniere. (...) Sunt trei (miniştri - n.r.) cu probleme, care, într-adevăr, creează probleme şi la nivel de percepţie publică, şi la nivel de Comisie Europeană".

A doua zi de la anunţul premierului, marţi, PSD s-a întrunit într-o şedinţă informală, la finalul căreia premierul Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunţat că decizia finală privind remanierile din Guvern va fi luată în şedinţa de joi a Comitetului Executiv al PSD. Premierul a mai anunţat că în şedinţa informală a PSD au fost stabilite "zona de remaniere şi persoanele remaniabile".

Ieri, premierul Tudose a revenit cu explicaţii în ceea ce le priveşte pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb, spunând că a cerut demisia din Guvern a acestora întrucât sunt în relaţie directă cu Bruxelles-ul, iar percepţia acolo este cu totul alta decât realitatea de la Bucureşti.

Mihai Tudose a precizat: "Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un elemenet important în acest program este atragerea de fonduri europene şi cele două colege, ştiţi foarte bine, avem o realitate şi o percepţie. Realitatea este că este prezumţia de nevinovăţie. Au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau oricum schimbate total. Dar avem şi o percepţie, şi percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici".

Tot ieri, vicepremierul Sevil Shhaideh a spus, întrebată despre demisie, că cel care a pus-o în funcţia de ministru este Comitetul Executiv al PSD, unde îşi va face cunoscută decizia în legătură cu poziţia ei în Guvern, decizie care este luată. "Eu cred că sunt acelaşi om, am respectat întotdeauna partidul şi cel care m-a pus în funcţia de ministru este CEx, iar decizia mea, care este luată, o voi transmite maine (astăzi, n.r.) în CEx", spunea Sevil Shhaideh la ieşirea de la DNA, unde a fost chemată în dosarul "Belina", în care este suspectată de abuz în serviciu.

La rândul său, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a declarat ieri, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că este dispus să renunţe la mandatul de membru al Guvernului, precizând că urmează ca ALDE să ia o decizie în privinţa sa.

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian declara, însă, după o şedinţă a conducerii partidului desfăşurată în absenţa liderului Călin Popescu-Tăriceanu, că ALDE nu îşi retrage din Executiv ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Pe lângă cei trei miştri cu probleme penale, presa scrie că sunt vizaţi de remaniere Răzvan Cuc, Ilan Laufer şi Florian Bodog.

Ministrul Viorel Ilie este suspectat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale. Potrivit procurorilor DNA, ministrul este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de "aranjarea" unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora. În 25 august, DNA a solicitat procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a lui Viorel Ilie, solicitarea fiind însă avizată negativ de Senat.

În 22 septembrie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală a actualului vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale Publice Sevil Shhaideh, suspectată de abuz în serviciu, infracţiune săvârşită în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care a iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea "Apelor Române" în cea a Consiliului Judeţean Teleorman. Procurorii DNA spun că, în condiţiile în care Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului, "nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege".

Trei zile mai târziu, PSD s-a întrunit în Biroul Politic Naţional, concluzia fiind că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb nu au motive să demisioneze. Rovana Plumb declara, la acel moment: "Nu sunt vinovată, întotdeauna am respectat legea şi întotdeauna o voi respecta. Întotdeauna am acţionat cu bună credinţă în interesul cetăţeanului şi cu maximă responsabilitate. (...) Nu consider că trebuie să demisionez atât timp cât întotdeauna m-am gândit la România. Nu sunt vinovată, nu am făcut nimic greşit".

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat afirmând că vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb ar fi trebuit să demisioneze, iar varianta a doua era ca PSD să le retragă sprijinul politic pentru că persoanele urmărite penal, trimise în judecată sau condamnate nu trebuie să facă parte din conducerea statului. El spunea că "este păcat că PSD nu a înţeles nimic" din repetatele sale apeluri pentru întărirea statului de drept şi avertiza că "această cale nu este cea bună".

Citeşte şi

Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2017, 18:27

Print 

YM 

E-mail 

Mai mare|Mai mic 

Comentarii 

Guvernul majoreaza salariile specialistilor romani implicati in proiecte de cercetare pe baza de contracte de finantare din fonduri publice 

de CP HotNews.ro 

Miercuri, 11 octombrie 2017, 19:48 Economie | Companii 

Guvernul a aprobat miercuri majorarea plafoanelor in baza carora se calculeaza costurile salariale directe la contractele de finantare incheiate din fonduri publice pentru activitatea de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica. Actul normativ modifica anexa la HG 327 din 20 martie 2003, la propunerea Ministerului Cercetarii si Inovarii. 

Nivelul maxim al acestor plafoane: 

50 euro/ora pentru activitati care presupun nivel inalt al creativitatii si/sau experienta si abilitati de conducere/management. Se acorda pentru functiile/gradele profesionale de cercetator stiintific gradele I si II (CS si II), inginer de dezvoltare tehnologica gradele I si II (IDT I si II), profesor universitar, conferentiar universitar, director, membru in echipa de management pe functiile definite in cererea de finantare; 

35 euro/ora pentru activitati care presupun cunoasterea aprofundata a metodelor de analiza si sinteza, precum si abilitati de utilizare a acestora. Se acorda pentru functiile/gradele profesionale de CS III, CS, IDT III, IDT, lector universitar, asistent universitar, sef program/proiect, responsabil juridic/tehnic/achizitii/finan ciar proiect;

25 euro/ora pentru activitati-suport. Se acorda pentru functiile/gradele profesionale de tehnician treptele I, II, III si stagiar (TI, II, III, TS), student etc. 

2.   Cum sa furi cu limuzina BMW 745 !?!
mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2017, 21:00

Model Psd in zilele noastre?

Cu Dacie de 5000 de euro nu se pot misca? 

Cine il recunoaste pe Tudose in piata?

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

Adrian Sârbu, chemat la audieri la Comisia SRI
20 oct. ALEXANDRA CISMARU


UDREA, DUPĂ AUDIEREA LA COMISIA SRI:"Am dat nume de persoane care îmi spuneau să mă potolesc că voi fi arestată"
20 oct. A.G.


Consultare privind coordonarea strategică a fondurilor europene
19 oct. A.C.


Premierul Tudose a discutat cu reprezentanţii BEI despre posibilităţile de stimulare a investiţiilor
19 oct. A.C.


Iohannis: "Liderii UE se vor reuni la Sibiu în 9 mai 2019, de Ziua Europei"
19 oct. Mina Irina


Ministrul Transporturilor a discutat cu leaderii sindicatelor situaţia companiilor feroviare
19 oct. George Forcos


Patru foşti miniştri ai justiţiei vor fi chemaţi la comisia de anchetă SIPA
19 oct. George Forcos


Elena Udrea urmează să fie audiată astăzi în Comisia parlamentară de control al SRI
19 oct. Andrei Stan


MANDA: "Vom cere date în legătură cu prezenţa lui Kovesi la sediile SRI în afara programului, în 2014"
19 oct. Andrei Stan


Preşedintele Iohannis participă, astăzi şi mâine, la Consiliul European
19 oct. Andrei Stan

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.