Conducerea Poştei Române şi sindicaliştii au agreat schema de majorare salarială

01 nov. 2016 Companii-Afaceri
Conducerea Poştei Române şi sindicaliştii au agreat schema de majorare salarială

S-a stabilit acordarea unei creşteri salariale de 80 de lei brut/angajat  

Peste 100 de poştaşi i-au cerut lui Cioloş demiterea conducerii Poştei

Conducerea Poştei Române şi reprezentanţii SLPR au agreat, luni, schema de majorare a salariilor poştaşilor, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017, potrivit unui comunicat de presă. În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, faţă de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creşteri salariale de 80 de lei brut/angajat.

Această schemă de majorare a urmărit principiile echităţii sociale, vizând angajaţii cu cele mai mici venituri, arată reprezentanţii Poştei, care adaugă: "Ea a fost agreată în contextul continuării planului de optimizare a personalului, care va duce la o structură mai eficientă în zona administrativă. Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poştei Române şi partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poştală va reveni la normal". Peste o sută de poştaşi l-au aşteptat luni pe Dacian Cioloş la ieşirea din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, ca să îi ceară demiterea conducerii Poştei, premierul declarând că, în funcţie de rezultatul negocierilor, "dacă e nevoie se va implica şi Guvernul".

Poştaşii erau însoţiţi de către preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Cluj, Carol Şinka.

"Vă rugăm pe această cale şi vă atragem atenţia asupra companiei şi vă cerem să demiteţi conducerea şi Consiliul de Administraţie pentru a dezamorsa situaţia actuală din Poşta Română", i-a spus Carol Şinka premierului, potrivit news.ro.

Premierul le-a spus poştaşilor că a discutat cu ministrul Comunicaţiilor, Delia Popescu, despre situaţia angajţilor din Poşta Română, dar că, din informaţiile lui, negocierile sunt în derulare.

"Am vorbit cu doamna ministru şi ea spunea că negocierile continuă şi că s-au făcut până acum trei propuneri. Vedem care este rezultatul şi dacă e nevoie se va implica şi Guvernul. Acolo există un Consiliu de Administraţie care are contract cu statul. Din păcate situaţia e aşa şi în alte companii. Nu i-am pus noi. Pe măsură ce consiliile de administraţie îşi termină mandatele, intră noua legislaţie şi va fi mult mai transparentă. Când mă întorc la Bucureşti, voi discua cu doamna ministru", a declarat Cioloş în faţa poştaşilor.

După plecarea premierului, liderul sindical a declarat că Cioloş nu le-a dat "un mesaj concret" referitor la dorinţele lor.

Angajaţii Poştei din mai multe judeţe au întrerupt miercuri activitatea pe termen nedeterminat, unii dintre ei oprind protestele vineri. Ulterior, luni, după o nouă rundă de negocieri care a avut loc la sfârşitul săptămânii, mai mulţi poştaşi au reluat protestele.

Compania de stat Poşta Română a anunţat vineri că a pierdut în doar câteva ore de proteste spontane 4,5 milioane de lei (echivalent cu 1 milion euro) şi a propus, pentru a detensiona situaţia, majorarea salariilor mici din companie cu o sumă cuprinsă între 60 şi 200 de lei.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Compania Google, amendată cu 4,34 de miliarde de euro
18 iul. V.D.


Swatch a înregistrat vânzări record în primul semestru
18 iul. V.D.


Dotări noi pentru Ministerul de Interne
18 iul. G.M.


ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUIVola.ro a înregistrat o cifră de afaceri de 4,2 milioane de euro
18 iul.


Legume din apă, seră hidroponică de 700.000 de euro2
18 iul. O.D.


EY România: Eliminarea creditului fiscal din Legea offshore pune piedici în continuarea investiţiilor
18 iul.


REPORTAJCu trenul se poate rata chiar şi întâlnirea cu... moartea!12
18 iul. Dan Nicolaie


ROPEPCA:"Cea mai bună soluţie pentru gazele autohtone, Guvernul să motiveze industria să investească în prelucrare"
18 iul.


RAPORT IEA PENTRU 2017:Investiţiile în electricitate le-au depăşit pe cele în petrol şi gaze pentru al doilea an consecutiv
18 iul.


Varta, buget de 150 de milioane euro pentru extinderea producţiei
18 iul. Ovidiu VRÂNCEANU





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.