Conducerea PSD s-a reunit în Comitetului Executiv Naţional PSD

16 apr. 2018 Politică
M.D.
Viorica Dăncilă (sursă foto: Facebook)
Viorica Dăncilă (sursă foto: Facebook)

Conducerea PSD s-a reunit, astăzi, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) PSD, aceasta fiind prima întâlnire după Congresul extraordinar din luna martie. Înainte de şedinţă, premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Liviu Dragnea în biroul acestuia din Parlament. În şedinţa CExN ar urma să fie făcut un bilanţ al activităţii Guvernului Dăncilă, al treilea de la preluarea guvernării de către PSD-ALDE, la sfârşitul anului 2016.

Înaintea şedinţei CExN, premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Liviu Dragnea în biroul acestuia din Camera Deputaţilor, iar discuţiile au durat mai bine de o oră.

Premierul şi liderul PSD au venit împreună la şedinţă, în jurul orei 11.15, însoţiţi de secretarul general al PSD, Marian Neacşu, de primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi de ministrul Educaţiei, Valentin Popa.

La intrarea în sedinţa CExN, întrebat dacă se pregăteşte o Ordonanţă de urgenţă privind Codurile penale, Liviu Dragnea s-a închinat şi le-a reproşat jurnaliştilor că inventează subiecte.

Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional premierul va face un "mini bilanţ" la 100 de zile de la guvernare.

Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar urma remanieri în cadrul Guvernului, liderul PSD a spus: "Păi normal. Sunt nişte prieteni de-ai noştri care în fiecare săptămână trebuie să inventeze ceva, dar nu există (discuţii despre remaniere - n.r.). Probabil că în următorii 10 ani vor fi nişte remanieri, dar din câte ştiu eu, în perioada imediat următoare, nu".

Întrebat dacă este mulţumit de activitatea tuturor miniştrilor, liderul PSD a spus că e mulţumit de activitatea prim-ministrului şi că se implementează programul de guvernare.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă declara că nu s-a vorbit despre nicio remaniere guvernamentală, dar că, într-adevăr, unii miniştri "merg cu viteza întâi, alţii cu a doua". De asemenea, ea spunea că fiecare ministru are o fişă cu programul de guvernare, iar nerespectarea acestuia ar fi motivul care ar putea duce la remaniere.

"Fiecare ministru are o fişă cu programul de guvenare (...) o foaie de parcurs, cu luna în care trebuie să termine un obiectiv, trebuie să se încadreze în acea foaie de parcurs", a declarat premierul, la Antena 3.

Dăncilă a spus că nu s-a vorbit până acum despre o remaniere, fiind prematură o astfel de discuţie, dar că, într-adevăr, unii miniştri "merg cu viteza întâi, alţii cu viteza a doua": "Nu, nu s-a vorbit despre o remaniere. Este adevărat că unii (miniştri - n.r.) merg cu viteza întâi, alţii cu a doua. Eu sper că vor recupera din distanţă şi se vor încadra în foaia de parcurs. Este totuşi devreme să vorbim despre acest lucru (remaniere - n.r.). Avem două luni de când suntem la guvernare. Programul de guvernare este cel care poate să ducă la remaniere".

Ea a mai spus că atunci când a avut nemulţumiri legate de un ministru a discutat cu acesta şi i-a transmis observaţiile pe care le are. "Trebuie să încercăm să cooperăm foarte bine, ministrul trebuie să vină şi cu soluţia problemelor şi dacă nu le pot depăşi, să intrervină premierul sau alţi miniştri în ajutor", a adăugat Dăncilă.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Politică

Liviu Dragnea, din nou în spital1
24 mar. T.I.


TEODOROVICI: "Ordonanţa 114 va fi modificată săptămâna viitoare"2
24 mar. T.T.


TUDOSE, DESPRE CODRIN ŞTEFĂNESCU: "Pe unii care trăiesc în lumea lor e bine să nu-i contrazici"1
24 mar. T.L.


CRISTIAN GHINEA: "AEP a controlat la sânge finanţele USR"
24 mar. T.S.


IOHANNIS: Întreaga guvernare PSD - asalt asupra statului de drept
24 mar. M.C.


TEODOROVICI: "Este multă minciună, astăzi, în spaţiul public"1
24 mar. I.T.


CODRIN ŞTEFĂNESCU, SECRETAR GENERAL PSD, LA UN MITING AL PARTIDULUI ÎN BRAŞOV: "PSD este singurul partid românesc, format din oameni normali"5
24 mar. T.T.


OPREA, DESPRE INTENŢIA PREŞEDINTELUI DE A ORGANIZA UN REFERENDUM ÎN 26 MAI:"Dacă Iohannis face acest referendum, ne prezentăm la vot"2
24 mar. V.T.


TĂRICEANU: "Vreau o Europă a solidarităţii, nu una cu mai multe viteze"4
24 mar. L.T.


ORBAN:Filialele PNL, dacă ar fi conduse de liderii TNL, ar funcţiona mai bine1
24 mar. I.L.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.