CONFERINŢA AFACERI ÎN AGRICULTURĂ/ GHEORGHE LĂPĂDAT, FNGCIMM:

"Să fim cât mai aproape de economia rurală - obiectivul major al FNGCIMM"

16 oct. 2019 Companii
VLAD DOBREA
Gheorghe Lăpădat, FNGCIMM
Gheorghe Lăpădat, FNGCIMM

Obiectivul major al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) este apropierea de economia rurală, după cum a declarat Gheorghe Lăpădat, director general al Fondului.

Domnia sa a precizat: "Un obiectiv major al FNGCIMM este să fim cât mai aproape de economia rurală, dar şi de antreprenorii care îşi desfăşoară activitatea în zona rurală. În acest sens, am creat produse dedicate care susţin accesul la finanţare pentru unităţile administrativ teritoriale, cum ar fi asociaţiile de dezvoltare comunitară şi grupurile de acţiune locală. De asemenea, şi fermierii care doresc să acceseze linii de finaţare pot apela la aceste entităţi".

Directorul FNGCIMM a menţionat că, pentru capitalul de lucru, se garantează un procent maxim de 80% din finanţare pe care beneficiarul o accesează de la instituţiile de credit, dar şi din sursele în administrare pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale le pune la dispoziţie.

Gheorghr Lăpădat a declarat: "În ceea ce priveşte proiectele derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, beneficiarilor le garantăm un procent de 100% atât pe componenta de avans, cât şi pe componenta de credit bancar. Astfel, la nivel naţional, s-au implementat 3900 de proiecte cu o garanţie financiară totală de cinci miliarde de lei. Aici discutăm despre poroiecte în infrastructura rutieră, socială, educaţională, alimentare cu apă, canalizare".

Reprezentantul FNGCIMM susţine că, pentru a veni în sprijinul fermierului român, s-a creat o garanţie dedicată achiziţiilor de terenuri agricole şi, astfel, se garantează în limita maximă de 2,4 milioane de euro, finanţări cu o valoare maximă de 3 milioane de euro pentru fermierii care doresc să îşi extindă exploataţiile până la suprafaţa de 750 de hectare.

Gheorghe Lăpădat a conchis: "De asemenea, susţinem finanţările destinate implementării proiectelor beneficiarilor privaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional de Pescuit. Venim în întâmpinarea fermierilor care beneficiază de subvenţii de la APIA putând garanta în baza adeverinţelor pe care APIA le emite până la 80% din finanţările pe care băncile le acordă. Pentru a fi cât mai operativi pentru zona rurală am creat un produs denumit OPTIM, valoarea maximă a finanţării este de 250.000 de lei, iar garanţia noastră este de 80%, respectiv 200.000 de lei, în completare, beneficiarul nemai fiind obligat să vină cu garanţii personale sau reale. În acest sens, avem convenţii de colaborare cu nouă bănci".

Citeşte şi

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

16 asociaţii critică Apple pentru noua politică pop-up de urmărire a utilizatorilor 1
04 iul. A.P.


Impact Developer & Contractor a finalizat programul de rascumparare demarat în 2019
03 iul. M.G.


SIF Transilvania vrea înlocuirea conducerii de la THR Marea Neagră şi modificarea formei de administrare
03 iul. M.G.


Daimler va prelua 3% din producătorul chinez de baterii Farasis Energy
03 iul. G.U.


Google este investigată de UE din cauza unei achiziţii de 1,87 miliarde euro
03 iul. G.U.


Boeing nu va mai produce modelul 747 Jumbo Jet
03 iul. S.B.


Grupul GFG analizează în continuare posibile achiziţii
03 iul. G.U.


Mark Zuckerberg nu cedează în faţa boicotului2
03 iul. S.B.


Apple lansează un site pentru Apple Card
03 iul. S.B.


Facebook va încuraja purtarea măştilor în aplicaţiile sale1
03 iul. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.