CONFERINŢA AFACERI ÎN AGRICULTURĂ / MARIUS GAVREA, ING BANK ROMÂNIA:

"Perspectiva ING în finanţarea agriculturii: sprijinul lanţului de furnizare şi digitalizarea fermei"

16 oct. 2019 Companii
Alina Vasiescu
Marius Gavrea
Marius Gavrea

ING Bank România este o "bancă tânără" pe segmentul finanţării agriculturii, instituţia lansând aceste activităţi în 2015, potrivit domnului Marius Gavrea, Business Strategy Lead - Agri în cadrul ING Bank România.

Domnia sa a afirmat că, într-o primă etapă, banca a realizat un studiu privind necesităţile fermierilor, precum şi un ghid în materie, după care a început să finanţeze "de sus în jos", adică jucătorii mari din industrie (fermieri şi alţi actori mari din agribusiness), astfel încât să pună nişte piloni, o fundaţie pe care să poată construi ulterior.

"Am reuşit în 4-5 ani să aducem 165 de milioane de euro în acest sector, ajungând la o cotă de piaţă a finanţărilor rurale de 4,7%", a declarat Marius Gavrea, subliniind că banca a identificat două mari provocări la momentul la care a început să finanţeze agricultura.

"Prima provocare o reprezintă riscurile pe care le implică acest domeniu - cum sunt riscurile legate de vreme, ori cele legislative (care privesc subvenţiile, spre exemplu). A doua provocare o reprezintă costurile de împrumut", a subliniat repezentantul ING, menţionând că aceste cheltuieli sunt generate de faptul că lucrătorul bancar trebuie să se deplaseze în teritoriu ca să cunoască fermierul şi să vadă pentru ce este solicitat creditul. Mai mult, şi alte departamente din bancă sunt foarte prinse în procesul de aprobare. De exemplu, conform domniei sale, în cazul finanţărilor pentru achiziţiile de teren, costurile sunt şi mai ridicate pentru că "un departament juridic poate fi blocat chiar şi timp de o săptămână ca să analizeze actele, deci forţa de muncă este blocată".

În privinţa produselor de creditare, ING a încercat să realizeze fluxuri separate de analiză, în funcţie de valoarea creditului şi de dimensiunea afacerii, iar pentru credite până la două milioane de lei, decizia este una rapidă.

"Sunt clienţi cu nevoi mai reduse, care sunt duşi pe fluxul automat, şi clienţi mai complecşi, precum fermele care fac procesare, pentru care avem fluxuri normale", a spus domnul Gavrea, adăugând: "Se pare că a fost o decizie bună pentru că 80,3% dintre clienţi s-au calificat pe fluxul automat, 10,1% pe cel normal prescurtat şi 9,7% pe cel normal. În funcţie de valoarea creditului, avem 62,6% pe flux normal, 18,1% - pe cel normal prescurtat şi 19,4%- pe cel normal. Acest proces ne-a ajutat să ne concentrăm pe business-urile complexe".

Reprezentantul ING a făcut referire şi la un alt aspect foarte important în dezvoltarea finanţărilor în agricultură, şi anume digitalizarea. "Aceasta a fost cerută în primul rând de clienţii ce doreau o nouă abordare care să răspundă cerinţelor dezvoltării tehnologice. Prin această abordare oferim clientului produse mai personalizate, predictibilitate, transparenţă, flexibilitate", a conchis reprezentantul ING.

Citeşte şi

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ADRIAN DUMITRIU, CFO CHIMCOMPLEX:"Vedem intenţii bune din partea Guvernului, dar nu se întâmplă absolut nimic"
25 sep. Mihai Gongoroi


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ION LUNGU, PREŞEDINTELE AFEER:"Cea mai importantă problemă din sectorul energiei este reglementarea"
25 sep. A.V.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / SEPTIMIU STOICA, MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL BRM:"Avem dificultăţi în liberalizarea comerţului şi serviciilor în zona energiei şi promovarea serviciilor noi"
25 sep. G.M.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ANCA DRAGU, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT E.ON ROMÂNIA:"Ideea relansării reale a investiţiilor trebuie privită cu mare atenţie de către autorităţi"
25 sep. Alina Vasiescu


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / ONDREJ SAFAR, DIRECTORUL EXECUTIV AL CEZ ROMÂNIA:"Viitorul sectorului energetic este verde"
25 sep. V.R.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / SILVIA VLĂSCEANU, DIRECTOR EXECUTIV ACUE:"Sper să nu ratăm Green Deal în stilul tipic românesc"
25 sep. George Marinescu


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / DANIEL BURLAN, PREŞEDINTE DIRECTORAT CE OLTENIA:"Complexul Energetic Oltenia va deveni, la finele anului 2025, o societate viabilă şi profitabilă"
25 sep. G.M.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / FLORIN STANCIU, Head of Financial Strategy & Corporate Treasury TRANSELECTRICA:"Avem proiecte de investiţii de circa 500 milioane de lei anual"
25 sep. Andrei Iacomi


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / DANIEL NAFTALI, FRANKLIN TEMPLETON ROMÂNIA:"Fondul Proprietatea şi întreg mediul investiţional speră la modificarea legii care blochează listarea Hidroelectrica"
25 sep. M.G.


VIDEOCONFERINŢA BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / MIHAI BĂLAN, POLICY OFFICER RWEA:"Ministerul Economiei şi Energiei a început lucrul la un mecanism de contracte pentru diferenţă"
25 sep. Mihai Gongoroi





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.