CONFERINŢA BURSA "ANTREPRENORIATUL FEMININ" / MONICA VUŞCAN, FARMEC:

"Farmec se inspiră, de aproape 130 de ani, din valorile naţionale"

16 mai. Companii-Afaceri
Adelina Toader
Monica Vuşcan, Farmec
Monica Vuşcan, Farmec

Producătorul român de cosmetice Farmec se inspiră, de aproape 130 de ani, din valorile naţionale şi din frumuseţea autentică a româncelor, potrivit doamnei Monica Vuşcan, director tehnic al companiei.

Domnia sa a declarat că întreaga istorie a companiei, evoluţia şi dezvoltarea actuală se datorează unor personalităţi marcante: unei femei puternice care a făcut cunoscut numele României în toată lumea, doamna profesor doctor Ana Aslan, şi Liviu Turdean, părintele companiei.

Pentru 2018, a fost stabilit un program investiţional de peste 11 milioane lei (2,4 milioane de euro), mare parte din aceasta fiind alocată proceselor de retehnologizare şi modernizare a producţiei, dar şi dezvoltării reţelei, potrivit reprezentantei companiei.

Monica Vuşcan a mai precizat că Farmec realizează aproximativ 27 milioane de produse pe an, fabrica având o capacitate de 4 milioane de produse pe lună şi este în continuă dezvoltare.

Potrivit domniei sale, în ultimii 10 ani, au fost investiţi în jur de 4 milioane de euro pentru tehnologizare. În prezent, 75% din toate operaţiunile de producţie sunt automatizate, iar două linii de producţie sunt robotizate în totalitate.

Monica Vuşcan a mai precizat că anual compania are ca strategie crearea câtorva produse noi care folosesc cele mai noi cercetări la nivel mondial. În portofoliul companiei se regăsesc peste 600 de produse, cele mai cunos­cute fiind Gerovital, Farmec, Doina, Aslavital, Nufăr şi Triumf.

Directorul tehnic al companiei Farmec a mai declarat: "98% din colectivul tehnic sunt femei, este o provocare, dar fabricând produse de acest tip (n.r. cosmetice) implicarea lor este mai mare, pentru că îşi doresc să bucure doamnele".

Domnia sa a mai adăugat că, în timpul studenţiei, mulţi dintre colegii străini pe care îi avea, majoritatea din Grecia, cumpărau produse Gerovital pentru a le duce acasă. Gerovital era şi continuă să fie un brand naţional foarte cunoscut, şi chiar mai cunoscut în afară, a mai menţionat Monica Vuşcan.

Reprezentantul companiei a mai adăugat că Farmec exportă în peste 30 de ţări - SUA, Canada, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Italia, Spania fiind câteva exemple.

Monica Vuşcan a ţinut să aminteas­că şi de campania socială pe care Farmec o desfăşoară - "Unirea la feminin", prin care femeile sunt impulsionate şi motivate să se ajute reciproc, să se îndrume, să empatizeze. Astfel, prin achiziţionarea de produse, o parte din valoare acestora se transformă în produse de îngrijire personală care vor ajunge direct la femeile defavorizate.

Citeşte şi

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

CITR deschide primul birou în afara ţării
18 oct. A.T.


Gazprom şi-a majorat producţia cu 6,8%
18 oct. T.V.


Primăria Capitalei va achiziţiona 100 de troleibuze autonome
18 oct. I.V.


Şcoala informală de IT anunţă lansarea unei francize
18 oct. I.T.


Consiliul Concurenţei a amendat Westgate România
18 oct. T.T.


ÎN DOMENIUL ACHIZIŢIILOR:KMG International primeşte acreditarea şi calificarea internaţională CIPS
18 oct. T.T.


ALERT - MASA ROTUNDĂ BURSA "ROMÂNIA ŞI RUSIA/INIUSHKIN IGOR, MINISTRU CONSILIER LA AMBASADA RUSĂ:"Perspectivele extinderii legăturilor comerciale România-Rusia sunt destul de bune"1
18 oct.


UPDATEMasa rotundă "România şi Rusia" - înregistrare video
18 oct.


ALEX MILCEV, EY ROMÂNIA: "România, posibil să ratifice Convenţia multilaterală de evitare a dublei impuneri"
18 oct. Ramona Radu


SHIMON GALON, REAL-SOL:Întârzierea autorizaţiilor şi lipsa forţei de muncă, marile probleme din construcţii
18 oct. Alina Vasiescu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.