CONFERINŢA "CODUL INSOLVENŢEI" - EDIŢIA A III-A/ SIMONA MILOŞ, PREŞEDINTE INPPI:

"Insolvenţa - un eşec ce lasă întotdeauna în urmă creditori nemulţumiţi şi sacrificaţi" 5

19 feb. 2016 Companii-Afaceri
PETRE BARAC
"Insolvenţa - un eşec ce lasă întotdeauna în urmă creditori nemulţumiţi şi sacrificaţi"

Insolvenţa este un tărâm al sacrificiului şi, oricât am încerca să îi dăm un aspect pozitiv, ea reprezintă un eşec, iar un plan de reorganizare chiar de succes, va lăsa întotdeauna în urmă creditori nemulţumiţi şi sacrificaţi, a declarat, ieri, Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI).

"Ne aflăm într-o direcţie greşită, ANAF ar trebui să ştie că opinia noastră - a celor care activăm în această zonă - este că propunerile Fiscului pentru modificarea legii insolvenţei nu sunt o soluţie, indiferent de raţiunea din spatele lor", a spus doamna Miloş, subliniind: "De unde această aversiune împotriva debitorilor şi împotriva procedurilor de insolvenţă? Dacă facem o analiză sociologică vom observa că, încă din cele mai vechi timpuri, fenomenul falimentului a stârnit multă emoţie în jurul său, astfel încât, pe vremea Imperiului Roman, falitul era "bun de pus la fiert",supus oprobiului public, legat de stâlp şi omorât cu pietre. (...) Istoria ne arată că aceste porniri radicaliste s-au accentuat în perioadele de criză financiară, pe fondul problemelor economice, dar ne-a mai arătat un lucru, faptul că nu şi-au atins scopul urmărit şi că, în final, creditorii au rămas cu prejudiciul chiar dacă îşi doreau dispariţia debitorilor".

Potrivit sursei citate, dispariţia debitorilor nu rezolva problema creditorilor, iar legislaţiile în materia falimentului au oscilat între ideea de pedepsire a debitorilor şi cea de încercare de prioritizare a creditorilor, pentru a salva ce se mai poate din averea debitorilor.

Domnia sa a declarat că singura soluţie în acest sector este ca teritoriul insolvenţei să asigure reguli uniforme pentru toţi participanţii.

"Planul de reorganizare reprezintă balanţa între ceea ce primeşte societatea prin menţinerea debitorului în viaţă şi ceea ce primeşte ea prin eliminarea acestuia. Singura soluţie este ca teritoriul insolvenţei să asigure un sistem de reguli unitare pentru toţi participanţii, o lege care să oblige toţi jucătorii să se ghideze după aceleaşi reguli, fără să fie posibilă favorizarea sau prioritizarea unor creditori, decât în cazuri foarte bine reglementate şi în concordanţă cu principiile Codului Civil", a explicat Simona Miloş.

Domnia sa a mai declarat: "Un mit al insolvenţei a fost legat de inducerea ideii că procentul ridicat de falimente (aproximativ 95%) faţă de cele 5% reprezentate de reorganizări ar face derizorie încercarea de a le salva pe cele 5%. Deşi procentele sunt reale, concluzia este greşită, dacă ne gândim la câteva aspecte. În primul rând, consider că ar trebui eliminate din start, din această statistică, societăţile care nu au niciun fel de active care ar putea fi valorificate. Statisticile Buletinului Procedurilor de Insolvenţă (BPI) ne arată că 84% dintre societăţile în insolvenţă nu au niciun fel de bunuri. (...) Dacă ne uităm ce înseamnă la cele 5% din reorganizări, o să vedem că vorbim despre cele mai mari societăţi ale economiei româneşti, cu cifre de afaceri imense, iar acolo miza reorganizării este una uriaşă".

În contextul prezentat, preşedintele INPPI spune că şi performanţa practicianului ar putea fi percepută ca una slabă, dar că acesta este un alt mit. "În mod paradoxal, meseria de practician în insolvenţă este foarte bine apreciată în România. (...) Un raport BERD arată că analiza performanţei unui practician în insolvenţă trebuie să ţină seama de condiţiile complete în care acesta activează. Aşa că, dacă 84% dintre societăţi nu au niciun fel de bun, ce performanţă ar putea să facă acel practician în insolvenţă pe acele societăţi? Poate doar dacă ar avea superputeri", a continuat Simona Miloş. Potrivit domniei sale, o propunere de lege ferenda (n.r. care urmează să fie elaborată) ar fi aceea de eliminare de la procedura de reorganizare a societăţilor care nu au niciun fel de active, acele societăţi-coajă care nu au nicio şansă de reorganizare. Simona Miloş a făcut referire şi la una dintre propunerile ANAF, prin care se solicită accelerarea trecerii la faliment în prezenţa unei creanţe curente.

"Grăbirea falimentului face să anihileze orice şansă a creditorului să-şi mai recupereze creanţa şi ne tăiem oarecum creanga de sub picioare", ne-a spus doamna Miloş precizând că, "deşi cu toţii suntem de acord că debitorul trebuie să fie capabil să îşi plătească datoriile curente", trebuie să ne asigurăm că sunt respectate drepturile tuturor participanţilor, atât creditori, cât şi debitori.


Opinia cititorului: 5
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2016, 09:31

De ce e discordanta intre titlu si text?

Credeati ca nimeni nu citeste articolul? 

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Petre Barac în data de 19.02.2016, 10:00

Buna ziua! Va rog sa imi spuneti unde este discordanta dintre titlu si text. Ideea din titlu este transmisa chiar din prima propozitie:

"Insolvenţa este un tărâm al sacrificiului şi, oricât am încerca să îi dăm un aspect pozitiv, ea reprezintă un eşec, iar un plan de reorganizare chiar de succes, va lăsa întotdeauna în urmă debitori nemulţumiţi şi creditori sacrificaţi, a declarat, ieri, Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI)".  

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2016, 10:32

Creditori nemultumiti si debitori sacrificati (din titlu) = debitori nemulţumiţi şi creditori sacrificaţi (din text) ????

Chiar nu inteleg ce se vrea sa se spuna!!!!! 

1.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
mesaj trimis de Petre Barac în data de 19.02.2016, 12:45

Varianta corectă este cea din titlu. Va mulțumim pentru sesizare!

1.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Redactia în data de 19.02.2016, 19:00

Intr-adevar, in urma unei proceduri de insolventa, nemultumirea cea mai mare se resimte in randul creditorilor. Am rectificat. Va multumim!

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

CLAUDIU GEORGESCU, APMCR:"Reducerea drastică a investiţiilor guvernamentale trage în jos piaţa construcţiilor"
16 oct. R.R.


Aliat surpriză pentru ţările care comit atacuri cibernetice
16 oct.


CBRE: "59% din stocul modern de spaţii de retail, reprezentat de centrele comerciale"
16 oct. R.R.


Căşti care asigură traducerea în timp real
16 oct. O.D.


Subvenţii în avans pentru fermieri
16 oct. D.N.


AOAR:Dezbaterile pe legea offshore se concentrează excesiv pe nivelul redevenţelor
16 oct. Gheorghe Iorgoveanu


CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR "CARTEL ALFA":"Lucrătorii independenţi - prestatorii cu cele mai puţine drepturi"
16 oct. I.Ghe.


LANSEAZĂ "ACŢIUNEA MOLDOVA"Asociaţiile "Împreună pentru A8" şi "Moldova vrea autostradă" strâng semnături pentru A8 şi A7
16 oct. Alina Vasiescu


Hub energetic în Portul Constanţa
16 oct.


ADRIAN RUS, EY ROMÂNIA:"Riscurile preţurilor de transfer - critice pentru contribuabilii români"
16 oct. R.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.