CONSILIUL CONCURENŢEI:

"Refinanţarea creditelor la o altă bancă - benefică pentru clienţi şi pentru piaţă" 1

09 nov. 2018 Bănci-Asigurări
E.O.
"Refinanţarea creditelor la o altă bancă - benefică pentru clienţi şi pentru piaţă"

Consiliul Concurenţei: "Pentru partea de garanţie rămasă neacoperită să se implice statul,  

prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare"

Consiliul Concurenţei: "Pentru partea de garanţie rămasă neacoperită să se implice statul,  

prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare"

Refinanţarea creditelor la o altă bancă decât cea care a acordat creditul aduce beneficii clienţilor şi stimulează concurenţa între bănci, consideră Consiliul Concurenţei. Ancheta sectorială pe piaţa serviciilor bancare de retail, derulată de Consiliul Concurenţei, arată că persoanele care vor să îşi refinanţeze creditele la alte bănci pentru a avea costuri mai mici întâmpină greutăţi, mai ales în cazul creditelor ipotecare, în condiţiile în care valoarea actuală a ipotecii a scăzut sub valoarea iniţială, subliniază instituţia citată, într-un comunicat de presă. Autoritatea propune ca, pentru partea de garanţie rămasă neacoperită, să se implice statul, prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare.

Consiliul Concurenţei propune iniţierea unor discuţii între toţi actorii implicaţi (bănci, asociaţii ale băncilor, Ministerul Finanţelor Publice, Fonduri de Garantare, Banca Naţională a României), astfel încât persoanele fizice care nu au restanţe la plată să îşi poată refinanţa creditul la o altă bancă.

"Concurenţa pe piaţa serviciilor de plăţi se va intensifica odată cu transpunerea Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piaţa către noi actori (de ex: fintech-uri), dar aceasta nu a fost încă preluată în legislaţia naţională, deşi termenul de implementare era ianuarie 2018", subliniază sursa citată, menţionând: "În urma transpunerii acestei directive, se va modifica fundamental modul de realizare a operaţiunilor de plată şi de accesare a informaţiilor cu privire la conturi, iar clienţii vor putea alege furnizori mai mici de servicii pentru toate nevoile lor financiare, ceea ce va genera o schimbare a preferinţelor şi a aşteptărilor consumatorilor. Principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi scăderea comisioanelor".

API-urile pot fi folosite pe computere şi smartphone-uri pentru a disemina, într-un mediu sigur, informaţii (precum preţuri şi termeni/condiţii ale produselor bancare), dar şi istoricul tranzacţiilor (cu acordul clientului), pentru a permite accesul la comparaţii personalizate în ceea ce priveşte contul curent şi alte servicii.

Consiliul Concurenţei este de părere că adoptarea unui API comun va simplifica intrarea pe piaţă a prestatorilor/furnizorilor de servicii, ceea ce va contribui la intensificarea concurenţei. De asemenea, un API comun va conduce la o autentificare mai eficientă a instituţiilor de plată care pot iniţia operaţiuni de plată (PISP)/prestatorilor care pot accesa conturile bancare şi extrage informaţii cu privire la conturi (AISP), va facilita comunicarea atât cu prestatorii de servicii de plată, cât şi cu băncile, şi va reduce riscul de fragmentare la nivel european.

Din perspectiva clienţilor, un API comun ar oferi o uşurinţă în utilizare şi o calitate superioară a serviciilor (accesibilitate, răspunsuri mai rapide din partea băncii către prestatorii terţei părţi).

În acest context, Autoritatea de Concurenţă recomandă adoptarea unei aplicaţii software - API (Application Programming Interface) - comune pentru sistemul bancar din România pentru a facilita implementarea rapidă şi fără dificultăţi a directivei, mai arată comunicatul citat.

Analiza Autorităţii de Concurenţă a mai evidenţiat că mobilitatea scăzută a clienţilor afectează concurenţa în sectorul bancar. Consiliul Concurenţei a derulat, în perioada iunie - septembrie 2018, un sondaj privind percepţia consumatorilor asupra serviciilor bancare de retail. Conform acestui sondaj, 56% dintre persoanele fizice, 74% PFA-urile şi 61% dintre IMM-urile participante nu au schimbat niciodată banca principală. De asemenea, aproape jumătate dintre respondenţi (persoane fizice, PFA şi IMM-uri) consideră că toate ofertele băncilor sunt la fel. Sondajul a vizat trei categorii de clienţi: persoane fizice (900 respondenţi), persoane fizice autorizate (901 respondenţi) şi IMM-uri (902 respondenţi) atât din mediul urban, cât şi mediul rural.

Deşi anul trecut a intrat în vigoare legea care transpune Directiva europeană ce permite mutarea conturilor de plăţi de la o bancă la alta pentru persoane fizice, foarte puţini clienţi au apelat la această facilitate/procedură, întrucât avantajele sale pentru consumator nu au fost suficient promovate, subliniază autoritatea de concurenţă. Aceasta recomandă elaborarea şi implementarea unei proceduri similare de mobilitate şi pentru persoane fizice autorizate şi IMM-uri.

Consiliul Concurenţei consideră că site-urile de comparare a ofertelor bancare pot conduce la stimularea concurenţei între bănci/instituţii financiare nebancare. Ca urmare, instituţia recomandă stabilirea de către bănci/IFN-uri şi site-urile de comparare a unui format de raportare a informaţiilor referitoare la cele mai utilizate tipuri de produse şi servicii bancare, care să permită preluarea automată a datelor şi o informare corectă, precisă, şi în timp real, a consumatorilor. De asemenea, este important să fie pus la punct un mecanism prin care site-urile de comparare să fie notificate cu privire la actualizarea ofertelor băncilor/IFN-urilor, astfel încât informaţiile să fie preluate rapid şi afişate prompt de site-urile de comparare în beneficiul consumatorilor.

Consiliul Concurenţei consideră că promovarea site-urilor de comparare a ofertelor poate fi realizată şi cu sprijinul asociaţiilor/organizaţiilor de protecţie a consumatorilor prin diverse forme (de ex: publicarea unui link care să direcţioneze consumatorul către aceste site-uri pe site-ul acestor asociaţii).

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) are obligaţia, conform prevederilor legale, de a pune la dispoziţia consumatorilor un site internet cu acces gratuit unde sunt comparate comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată, mai arată Consiliul, menţionând că, până în prezent, acest site nu este funcţional.

Autoritatea de Concurenţă are în derulare două investigaţii pe piaţa serviciilor financiare, declanşate în anul 2017, când au fost derulate inspecţii inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind cea mai amplă investigaţie a instituţiei.

Opinia cititorului: 1
1.   Să sperăm ca au dreptate :-)
mesaj trimis de Florin în data de 09.11.2018, 10:23

Pentru prima dată (după știința mea) Consiliul Concurentei face niște previziuni, deci nu analizează activități trecute ! ;-)

Să sperăm că au dreptate :-)

"În urma transpunerii acestei directive, se va modifica fundamental modul de realizare a operaţiunilor de plată şi de accesare a informaţiilor cu privire la conturi, iar clienţii vor putea alege furnizori mai mici de servicii pentru toate nevoile lor financiare, ceea ce va genera o schimbare a preferinţelor şi a aşteptărilor consumatorilor. Principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi scăderea comisioanelor". ! ;-) 

Articole din aceeaşi secţiune

Bănci-Asigurări

Depozitarul Central a înregistrat fuziunea dintre Bancpost şi Banca Transilvania2
23 ian. I.M.


Euro atinge un nou nivel maxim istoric9
23 ian. E.A.


ROBOR la trei luni a crescut la 3,03%3
23 ian. E.A.


PIPEREA REACŢIONEAZĂ LA AFIRMAŢIILE LUI SUCIU:"ROBOR există în contractele de retail încă din 2005"5
23 ian. V.D.


PENTRU CĂ A ÎMPIEDICAT LIBERA CONCURENŢĂMastercard, amendată cu 570 milioane euro de Comisia Europeană
23 ian.


PIAŢA VALUTARĂEuro s-a apreciat la 4,7142 lei, leul atingând un nou minim istoric
23 ian. Mihai Iscusitu


PIAŢA MONETARĂDobânzile la depozitele overnight au scăzut la 1,75%
23 ian. Mihai Iscusitu


BNR REACŢIONEAZĂ DIN NOU ÎN SCANDALUL ROBOR:"Zamfir şi Piperea atacă reputaţia BNR, prin acuzaţii fără fundament"15
23 ian. Emilia Olescu


PIPEREA, DESPRE REORGANIZAREA AUTORITĂŢII PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR:"ANPC îşi riscă imaginea dacă îi înlătură pe comisarii care au controlat băncile"2
23 ian. Emilia Olescu


Dan Suciu, în legătură cu acuzaţiile aduse BNR4
22 ian. I.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.