CORINA VINŢAN:

Marea corupţie nu se face prin consultanţi, ci prin clientela politică 7

17 dec. 2013 Companii-Afaceri
A consemnat ANCUŢA STANCIU
Marea corupţie nu se face prin consultanţi, ci prin clientela politică

"Există, în continuare, o complicitate regretabilă între jurnalişti şi patronii care urmăresc interese exclusiv politice şi economice" 

Corina Vinţan conduce de peste şase ani Links Associates, specializată în Public Affairs (PA) şi Public Relations (PR), iar în perioada 2005 - 2007 a fost purtător de cuvânt în Ministerul Afacerilor Externe.

Corina Vinţan este unul dintre cei mai influenţi specialişti în domeniul comunicării, în special Public Affairs, relaţii cu mass-media, branding şi comunicare corporate. Roşia Montană Gold Corporation este unul din clienţii Links Associates.

Conceptul de Public Affairs (lobby) aduce faţă în faţă mediul de afaceri şi factorii de decizie la nivel politic sau ai unei comunităţi pentru realizarea unui obiectiv de interes public.

În interviul pe care ni l-a acordat, Corina Vinţan ne-a povestit despre dezvoltarea conceptului de Public Affairs pe piaţa autohtonă, dar şi despre firma pe care o conduce.

Reporter: Cum caracterizaţi conceptul de lobby sau Afaceri Publice pe piaţa autohonă, comparativ cu străinătatea?

Corina Vinţan: În primul rând, aş spune că este o activitate pe care mulţi încă nu o înţeleg, iar alţii sunt de-a dreptul suspicioşi şi temători în faţa ei. Activitatea de Public Affairs face parte din jocul democratic şi contribuie la deschiderea politicilor publice formulate de către instituţiile statului către adevăraţii beneficiari: companii şi cetăţeni. Nu este nimic suspect în dorinţa unui actor economic de a face parte dintr-un proces de consultare cu privire la o politică publică care îl afectează în mod direct. Uităm de multe ori că, în spatele unei astfel de companii care doreşte să influenţeze decizia publică, se află în fapt un interes particular generalizabil. O companie precum Ford, Dacia sau Petrom are interese care privesc în mod direct cetăţeanul de rând. Dacă tu ca stat creşti fiscalitatea pentru aceste companii, decizia se va răsfrânge în final asupra cetăţeanului obişnuit.

Apoi, există la noi un heirupism al reglementării acestui domeniu de activitate, tocmai din dorinţa unor persoane de a băga adevărata mizerie sub preş. Legislatorii noştri cred că dacă reglementează foarte strict lobby-ul elimină corupţia. Însă marea corupţie nu se face prin aceste companii de consultanţă care declară în mod transparent obiectul de activitate, ci se face prin reţelele clientelare dintre politicieni şi finanţatorii lor. Deci legea lobby-ului, aşa cum a fost ea votată de curând, nu va produce niciun fel de efect asupra dimensiunii corupţiei din România. Ba din contră, va avea un efect pervers de discriminare a companiilor de consultanţă în raport cu mulţi alţi actori care vor desfăşura aceeaşi activitate în afara oricărei reglementări, întrucât aceştia nu sunt consideraţi lobişti. Şi mă refer aici la companii de avocatură, la patronate, la sindicate, la asociaţii profesionale, la ONG-uri.

Reporter: Cum caracterizaţi relaţia cu autorităţile?

Corina Vinţan: Noi avem o relaţie corectă cu autorităţile şi reuşim de cele mai multe ori să legăm punţi de comunicare. Pentru noi este uşor pentru că avem expertiză şi o cunoaştere foarte bună a instituţiilor statului. Ne descurcăm bine în hăţişul nostru instituţional. Până la urmă asta ne este meseria.

Nu aceeaşi apreciere o au însă şi clienţii noştri care au o imensă frustrare în raport cu instituţiile statului român. Marea lor frustrare vine din trei surse:

- absenţa reflexului de consultare al autorităţilor cu actorii economici vizaţi în mod direct de schimbările legislative;

- lipsa de coordonare a autorităţilor în elaborarea de politici publice. Stânga nu ştie ce face dreapta. Ministerul Economiei nu ştie ce fac Finanţele, Finanţele nu ştiu ce fac Sănătatea sau Agricultura, şi tot aşa. Ca lobişti, a trebuit nu o dată să creăm noi înşine mecanisme de consultare ad-hoc între instituţii care nu aveau în mod natural reflexul acesta;

- existenţa încă a unei mentalităţi de tip feudal, în care multe din politicile publice sunt cu dedicaţie.

Reporter: Credeţi că segmentul PA va creşte mai mult în detrimentul PR-ului?

Corina Vinţan: Nu, însă cred că cele mai avantajate companii vor fi acelea care vor fi capabile să ofere ambele tipuri de servicii. Piaţa noastră de PA este foarte mică şi aici mă refer în speţă la companiile de consultanţă, pentru că restul entităţilor care fac lobby sunt greu de cuantificat şi nu sunt competitorii noştri direcţi.

Mai cred apoi că toate disciplinele comunicării - PR, advertising, PA, comunicare digitală, comunicare strategică - au evoluat faţă de cum le ştiam noi în urmă cu câţiva ani. Pentru un comunicator este esenţial să poată transmite către public nu doar imaginea unei companii care vinde sau face ceva pentru profit, ci şi imaginea unei companii cu o activitate în beneficiul public. Din această perspectivă, aş spune că întregul domeniu al comunicării a evoluat către ceva mai sofisticat, care presupune angajarea companiilor în societate. Asta este şi cheia pentru a contrabalansa valul de atitudini anti-corporatiste şi este cheia pentru succesul oricărei companii de comunicare.

"Lucrăm pentru foarte multe proiecte în regim de «blitz krieg»"

Reporter: Ce ne puteţi spune despre activitatea "Links Associates" în această perioadă "tulbure" atât pe plan intern, dar şi pe plan internaţional?

Corina Vinţan: Ne-am menţinut o mare parte dintre clienţi, la care am adăugat mulţi clienţi mai mici şi care au în special nevoi punctuale.

Marele nostru merit este că, încă de la înfiinţare, avem încă prima garnitură de clienţi, ceea ce este un lucru extraordinar, dată fiind competitivitatea din piaţa de PR şi PA (Public Affairs), dar şi bugetele din ce în ce mai mici ale clienţilor pentru astfel de activităţi. Avantajul nostru este că facem o sinteză perfectă între serviciile de PR şi cele de PA, iar marele nostru atu este acela de «issue management».

Aş spune că această perioadă tulbure a obligat agenţiile să fie din ce în ce mai sofisticate în instrumente şi în creativitate, iar clienţii au devenit din ce în ce mai exigenţi, văzând în serviciile de PR o valoare adăugată campaniilor de advertising. Noi suntem o agenţie independentă, nefiind afiliată niciunui grup. În consecinţă, rezultatele pe care le prezentăm sunt transparente. Anul trecut, cifra de afaceri a fost peste 5 milioane de lei.

Reporter: Aţi operat modificări în strategia de dezvoltare a companiei în ultimii ani?

Corina Vinţan: Încă de la început, Links Associates a lucrat pentru proiecte de impact în economia şi societatea românească, pentru acele proiecte care făceau şi încă fac agenda publică în România. Diferit faţă de această strategie iniţială este faptul că, în acest moment, pe lângă aceste proiecte cu greutate, lucrăm pentru foarte multe proiecte care au nevoie de rezolvarea unor probleme punctuale şi care necesită un mix de tactici PR&PA, însă în regim de «blitz krieg».

În ultimii ani, am simţit o scădere de interes pentru România, având în vedere schimbările politice, precum şi presa internaţională defavorabilă la adresa României.

Legitimarea actualului guvern a durat destul de mult, conflictele interne politice, dezbătute pe larg de mass-media, au fost percepute ca ameninţări la adresa statului de drept din România.

Toate acestea au diminuat apetitul investitorilor străini pentru ţara noastră şi, în afară de ceea ce am spus până acum, există în general o ezitare din partea investitorilor străini vizavi de ciclurile electorale din România, care, în afară de faptul că sunt prea dese, produc o stare de încetinire a tuturor proceselor în administraţia publică.

Avem impresia că, de la o guvernare la alta, se pierde memoria instituţională şi este grav că nu avem o continuitate a politicilor publice.

Te trezeşti că eşti în mijlocul unui proiect şi, când are loc o schimbare politică, o iei de la capăt. Ceea ce este extrem de dezamăgitor pentru investitorii pe care îi reprezentăm.

Pe de altă parte, am ales, anul trecut, să ne extindem în regiunea Balcanilor, mai precis să ne deschidem şi un birou în Serbia. Pentru acest lucru, am investit foarte mult timp şi resurse pentru a ne dezvolta un network acolo. Suntem pe deplin convinşi că Serbia va juca în scurt timp un rol cheie în regiune, iar consultanţa noastră acolo va fi în special pentru probleme care ţin de etapa de preaderare.

La Bruxelles, avem un reprezentant care lucrează pentru noi în relaţia cu instituţiile europene.

Reporter: Puteţi să-mi daţi un exemplu de campanie de "Public Affairs" de succes?

Corina Vinţan: Sunt multe exemple, însă campania care îmi vine în minte şi care a avut consecinţe importante asupra unui grup foarte mare de persoane este cea legată de suspendarea ordinului 615/2010 prin care Casa Naţională de Sănătate dorea recalcularea preţului de referinţă pentru medicamentele originale, care ar fi afectat întreaga industrie a producătorilor de medicamente originale, dar şi aproape 5 milioane de pacienţi cu boli cronice care nu şi-ar mai fi permis tratamentele în curs. Noi am gândit o campanie pe două planuri, care îşi propunea atât mobilizarea şi informarea cât mai multor grupuri cu privire la acest ordin şi a consecinţelor lui, cât şi dezbaterea la nivelul mass media al acestui subiect. În urma acestei campanii agregate de PR şi PA, am reuşit anularea acelui ordin care efectiv ar fi pus în pericol viaţa pacienţilor cu boli cronice.

Reporter: În ce proporţie acoperă "Links Associates" partea de Public Affairs şi Public Relations?

Corina Vinţan: În egală măsură. Suntem una din puţinele companii din piaţă care au servicii integrate de PR şi PA. Pentru cei mai mulţi dintre clienţii noştri aplicăm un mix de tactici care ţin de ambele componente. Avem însă şi clienţi pentru care oferim exclusiv servicii de PR.

"Links Associates" are experţi în PA, lobişti profesionişti, care lucrează pe partea de politici publice. Avem şi o echipă puternică de public relations.

Modelul de business nu s-a schimbat foarte mult de acum şase ani, însă ne-am modificat atitudinea. Când am lansat agenţia, clienţii veneau singuri să apeleze la serviciile noastre. Acum am devenit noi proactivi în căutarea businesului nou.

Avem o divizie care face business intelligence, specialiştii noştri trebuind să înţeleagă şi să deceleze toate domeniile cu impact major în politicile publice, tocmai pentru a fi pregătiţi pentru potenţialii beneficiari.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre competiţia dintre publicitatea convenţională şi public relations?

Corina Vinţan: Opinia mea este că, de mult timp, clienţii au renunţat la publicitatea convenţională şi utilizează un model mai creativ de comunicare. În mod cert, PR-ul a "muşcat" din partea publicităţii convenţionale.

Trendurile internaţionale în comunicare arată că PR-ul câştigă teren în faţa publicităţii convenţionale.

Pe de altă parte însă, publicitatea convenţională trebuie aleasă de un client care vrea să câştige notorietate.

În ultima perioadă, am văzut că există moda competiţiilor pentru campaniile de PR. Noi nu am intrat niciodată în astfel de concursuri, poate şi pentru că proiectele pe care le derulăm sunt sensibile şi clienţii noştri nu au un apetit prea mare să fie premiaţi la concursuri specifice industriei.

Ceea ce pot să spun sigur este că, pentru mine, acele campanii sunt cvasi-necunoscute, pentru că nu au reuşit să ajungă la nivelul de notorietate la care eu, ca profesionist, să le pot urmări. Şi atunci nu înţeleg de ce câştigă premii astfel de campanii care nu reprezintă subiect de televiziune, care nu se află pe agenda publică mai la vârf. Poate doar pentru creativitate şi atât. Nu ştiu care este efectul pentru client.

Reporter: Cine sunt cei mai importanţi clienţi? Dar competitori?

Corina Vinţan: Avem clienţi din telecom, industrie, real-estate, retail, agricultură. Competitorii noştri direcţi sunt McGuire Woods, Musneci Point Public Affairs şi Grayling.

Reporter: Se va intensifica activitatea "Links Associates" în perioada electorală?

Corina Vinţan: Nu. Noi nu avem clienţi politici, nu facem comunicare politică.

Reporter: Cum apreciaţi piaţa locală de consultanţă în comunicare - perpective de creştere?

Corina Vinţan: Nu cred că vor fi schimbări majore atâta vreme cât companiile nu vor ieşi din această fază de contracţie a bugetelor.

Reporter: Mai sunteţi reprezentantul exclusiv pentru România al CNN Global Network?

Corina Vinţan: Da.

Reporter: Aveţi în vedere deschiderea şi a altor birouri de reprezentare în străinătate?

Corina Vinţan: Deocamdată vrem să ne concentrăm pe birourile de la Bucureşti şi Belgrad, să le întărim şi poate în viitorul apropiat să obţinem o afiliere la o reţea internă sau internaţională. Căutăm complementaritate cu un partener care va aprecia tot ce am realizat noi în şase ani şi în acelaşi timp să ne completeze acolo unde avem noi nevoie. Expertiza noastră este de nişă, dar piaţa va cere un model de comunicare capabil permanent de autodepăşire.

"Nu cred că presa scrisă va muri, însă cred că ea va deveni mai rară şi mai «quality» decât este acum"

Reporter: Ce preferaţi - informaţiile din presa scrisă sau informaţiile din internet? Credeţi că presa scrisă va muri?

Corina Vinţan: Cu siguranţă vă pot spune că nu mai putem vorbi de o singură presă. Avem acum media tradiţionalistă, media online şi canalele de social media. În toată această schemă, media tradiţionalistă - presa scrisă, TV şi radio - începe să aibă o competitie redutabilă. În unele ţări, deja a pierdut întâietatea. Cred cu tărie că social media a contribuit major la schimbarea modelului de comunicare. Nu mai vorbim în termeni de consumatori, ci vorbim în termeni de reţele şi comunităţi. Misiunea comunicatorului este aceea de a creiona pentru clienţii săi strategii de succes care să ţintească comunităţile şi să armonizeze interesul clientului cu interesul comunităţilor cărora li se adresează. Din acest punct de vedere, şi mă gândesc acum în special la bugetele de publicitate, cred că fondurile vor urma mai degrabă această direcţie în viitorul apropiat, întrucât social media corespunde noului model social.

Nu cred că presa scrisă va muri, însă cred că ea va deveni mai rară şi mai «quality» decât este acum.

Reporter: Ce părere aveţi despre calitatea presei din România?

Corina Vinţan: Sunt foarte mulţi jurnalişti extraordinari în România, care însă rămân doar exemple individuale, nereuşind să genereze un model de presă independentă şi echidistantă. Peste tot în lume presa este patronată de cineva, însă acei cineva au înţeles în mare măsură distincţia dintre politica editorială şi propriile interese politice şi de business. La noi încă nu s-a înţeles asta. Există în continuare o complicitate regretabilă între jurnalişti şi patronii care urmăresc interese exclusiv politice şi economice. Presa este făcută pentru public. La noi, presa este făcută, de multe ori, pe... diverse ţinte.

Reporter: Cum comentaţi opiniile negative apărute la adresa dvs în presă?

Corina Vinţan: Le iau exclusiv ca pe o consecinţă a proiectelor cu greutate pentru care am lucrat. Eu sunt un profesionist care şi-a construit cariera în cel mai organic mod cu putinţă. Am lucrat zece ani în cea mai mare companie de comunicare de la acea vreme, Saatchi&Saatchi, unde am luat-o de jos şi am ajuns director de PR, am trecut prin presă ca director comercial, am experienţă de înalt funcţionar public ca fost purtător de cuvânt şi am ajuns prin forţe proprii să fondez una din cele mai de succes companii de comunicare româneşti. Am un trecut profesional ireproşabil, iar opiniile negative sunt şi ele binevenite: înseamnă că reprezint ceva în această piaţă a comunicării, iar de multe ori deranjez, poate, anumite interese.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre strategia pe care aţi aplicat-o la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), având în vedere că este clientul "Links Associates"?

Corina Vinţan: Links Associates nu este şi nu a fost singurul consultant al RMGC. Strategiile RMGC sunt produsul comun al mai multor firme consultante. În toţi acesti ani, RMGC a încercat să comunice şi să explice tuturor categoriilor de public dimensiunile proiectului şi ce presupune acesta. RMGC este un model de transparenţă şi dorinţă de consultare din această perspectivă şi rămâne un proiect «şcoală» pentru orice comunicator care a lucrat la el, pentru că în acest proiect nu este vorba doar despre a comunica, ci şi despre o luptă cu un anumit tip de mitologie şi propagandă.


Opinia cititorului: 7
1.   Fotografia va dezavantajeaza:-) Corupeti usor:-)
mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 17.12.2013, 01:29

Stimata doamna Vintan,

trebuie sa recunosc faptul ca marea coruptie se face totusi prin consultanti. A trebuit cu greu sa nu citesc intai articolul dumneavoastra. Citind insa ulterior ca ati lucrat si domeniul public m-am gandit ca totusi si politicienii ma pot corupe. Dupa ce am stabilit faptul ca am fost atras in galaxia dumneavoastra permiteti-mi sa va felicit pentru aceasta fraza " În ultimii ani, am simţit o scădere de interes pentru România, având în vedere schimbările politice, precum şi presa internaţională defavorabilă la adresa României." Mi-ar face placere daca aveti candva timp sa descrieti in cateva propozitii cum ati putea combate aceasta stare de fapt. Din contactele pe care le am totusi interesul pentru Romania este enorm. Problema este faptul ca pe anumite canale si sectoare de activitate se induce o imagine nefavorabila doar pentru ca anumite cote de piata sa nu fie castigate de cei care inca nu au fost din timp prezenti la miracolul deschiderii cortinei de fier. Fraza dvs. "Links Associates nu este şi nu a fost singurul consultant al RMGC. Strategiile RMGC sunt produsul comun al mai multor firme consultante. " poate totusi este motivul pentru care aceasta tematica nu a avut trecere la public. In momentul in care diverse perceptii se comaseaza nu se poate totusi crea o imagine credibila. Dupa umila mea parere o explicare a faptului ce inseamna aurul ca importanta pentru siguranta financiara si politica a unui stat, descrierea posibilitatilor pe care le are de dezvoltare prin crearea unor lant de fabricatie pe verticala si nu in ultimul rand o prezentare fara cusur ,transparenta a consortiului listat la bursa ar fi redat mai intai rabdarea publicului de a asculta modul in care o ocupatie strabuna poate fi trezita la viata. Totusi in timp ce minele de carbuni , combinatele chimice, petrochimice, metalurgice sunt asemeni unui dominou sansa unei mine de aur sa aiba succes nu poate fi privita dintr-o perspectiva nepartinica. De ce oare nu se vorbeste cu asa entuziasm de o mina de sare sau de minereu de cupru. Felicitari si pentru urmatoarea fraza "Am un trecut profesional ireproşabil, iar opiniile negative sunt şi ele binevenite: înseamnă că reprezint ceva în această piaţă a comunicării, iar de multe ori deranjez, poate, anumite interese." Aceasta va arata profesionalismul de care dati dovada. Incercati sa fructificati pana la capat aceasta siguranta de sine. Propuneti RMGC sa fiti sole administrator cum spun cei de la Franklin Templeton, avand in acelasi timp si responsabilitatea in cazul esecului. Sau daca vreti o adevarata provocare inscrieti-va pentru imaginea Romaniei. Dati culoare prezentarii si in acelasi timp fiti propria dumneavoastra persoana. RUMÄNIEN BEKENNT FARBE. Ati putea sa faceti o continuitate cu prezentarea doamnei Udrea deaorece cromatica folosita (verde si albastru) este aproape identic folosita cu cea de la Deutsche Börse.  

2.   doar o veriga
mesaj trimis de Dan Coe în data de 17.12.2013, 07:26

Firmele de consultanta sunt si ele o veriga importanta in lantul coruptiei. Din acest punct de vedere poza e mult mai graitoare decat interviul...

2.1.   v-a corupt si pe dumneavoastra? (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 17.12.2013, 09:40

va dati seama ce simplu ar fi sa gasim toti coruptii? Chiar am spune fara sa ne supuna la prea multe torturi :-)

3.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2013, 10:17

Lobby=interes.Si ceilalti,enumerati de d-vs,tot inerese au.

4.   prostitutie
mesaj trimis de Lobistul în data de 17.12.2013, 17:20

Cu lobby-ul e ca si cu prostitutia: ca-i legala, ca-i ilegala tot despre curve vorbim;

4.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2013, 22:41

Prietene... Sa stii ca retardul mintal nu se pedepseste, fii linistit...

4.2.   frumos interpelat... (răspuns la opinia nr. 4.1)
mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 17.12.2013, 22:48

era o vorba cu vulpea si strugurii, dar colegul de la 4.1. a fost mai concis. E trist sa citesti care este opinia unei persoane care reduce calitatile unei femei doar la fascinatia vizuala. Oricum este imbucurator faptul ca aceasta persoana citeste ziarul Bursa, desi pentru astfel de comentare exista o pleiada de aparitii editoriale.

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

"Aro-Palace" îşi foloseşte profitul pentru finanţarea activităţii
26 apr.


"Oltchim" foloseşte profitul din 2017 pentru acoperirea pierderilor anterioare
26 apr.


PRELUAREA A&D PHARMA DE CĂTRE DR. MAX, FINALIZATĂLeonardo Ferrandino: "Transformarea farmaciilor Sensiblu în Dr. Max - în discuţie, în următoarele luni"
26 apr. RAMONA RADU


CEFC ar putea renunţa la jumătate din cei 30.000 de angajaţi
26 apr.


ORGANIZAŢIA GERMANĂ PENTRU TURISM:Peste un milion de înnoptări ale românilor înregistrate în Germania, anul trecut
26 apr. Adelina Toader


Oltchim va repartiza tot profitul realizat
25 apr. D.I.


STUDIU EY:Apetitul global pentru fuziuni rămâne puternic
25 apr. Mihaela Dan


Opsan va primi 5.000 de m2 de la CTP
25 apr. V.D.


Agricover Credit IFN a semnat un acord de finanţare de 10 milioane de euro cu BERD
25 apr.


RADU OPREA, MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: "Programul Start-Up Nation 2017 se derulează în parametri normali"
25 apr. R.R.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.