Gala BURSA 2018

Cupru Min a depăşit cota de 8.000 tone de cupru pur

04 ian. Companii
C.P.
Cupru Min a depăşit cota de 8.000 tone de cupru pur

Veniturile totale ale Cupru Min au crescut, anul trecut, cu 35,8% faţă de 2016, iar capitalurile proprii cu peste 55%, potrivit unui comunicat de presă al companiei, care mai spune că veniturile din exploatare/angajat au crescut cu 34%.

Conducerea Cupru Min precizează: "Prin raportare la anul 2016, în 2017 volumul de descopertă realizat în cariera de la Roşia Poieni a fost de 137%, ceea ce înseamnă o masă minieră de 1.725.000 tone. Realizările la descoperta de investiţie au fost chiar mai mari, reprezentând 146,7% din volumul anului 2016. S-au pus astfel bazele creşterii producţiei şi în 2018".

Conducerea companiei aminteşte şi de creşterea de productivitate: din cele 38.300 t de concentrat de cupru s-au obţinut 8.010 t de cupru pur, faţă de 7.800 în 2016, la un volum de 37.846 t de concentrat, fiind prima dată în istoria societăţii când e depăşită cota de 8.000 tone de cupru.

Cupru Min a organizat licitaţia internaţională pentru vânzarea concentratului de cupru, procedura oferind companiei un contract pe doi ani, care generează venituri suplimentare de peste 10 milioane de dolari faţă de vechiul contract.

În 2017, Cupru Min a derulat şi încheiat un proces de investiţii în prima etapă a procesului tehnologic - decopertare, extragere minereu şi transport, care permit reducerea costurilor simultan cu creşterea producţiei. În 2018 Cupru Min va lansa a doua etapă de investiţii urmărind modernizarea Secţiei de flotaţie din Uzina de preparare. Tot în 2018 societatea va finaliza construcţia Staţiei de neutralizare a apelor acide, importantă investiţie în protecţia mediului.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2018:ALRO, avans de 12% al cifrei de afaceri
15 nov. V.D.


Volkswagen mizează pe vehiculele electrice
15 nov. V.D.


PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2018:Vânzările Sphera Franchise Group au crescut cu 23,4%
15 nov. V.D.


PRIMELE 9 LUNI:Romgaz, profit net în scădere cu 14%
15 nov. P.E.


ACEA:Vânzările Dacia în Europa au crescut cu aproape 8%
15 nov. E.A.


BMW, Vodafone şi Ericsson cer UE condiţii pentru tehnologia 5G
15 nov. T.T.


PRIMELE 9 LUNI:Electrica, profit net de 315 milioane lei2
15 nov. P.E.


Rompetrol anunţă o creştere a cifrei de afaceri cu 44%
15 nov. E.M.


China dezvoltă o nouă generaţie de metrou inteligent
15 nov. A.V.


Ronaldo "driblează" bine şi în domeniul imobiliar
15 nov. DAN NICOLAIE





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.