Gala BURSA 2018

Datoriile globale - vedere în balon 33

12 iul. Macroeconomie
MAKE
Datoriile globale - vedere în balonMAKE

Datoria planetară a crescut la 247 de trilioane de dolari în primul trimestru din 2018, în creştere cu 11,1% faţă de perioada similară din 2017, conform unei analize publicate de Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, transmite Reuters, reluat de Agerpres.

Cititorii BURSA (ca niciunii alţii) trebuie avertizaţi că datele comunicate nu pot avea acurateţe şi că au doar o funcţie expresivă, chiar dacă parvin de la una dintre sursele de informaţii dintre cele mai serioase.

Nimeni în lume nu deţine cifrele corecte ale datoriei globale, un fapt recunoscut şi de Fondul Monetar Internaţional, care în anii din urmă, a motivat ignoranţa aceasta, invocând faptul că nu toate statele lumii sunt membre FMI (de fapt, din 195 de state recunoscute, 189 sunt membre FMI, deci nu-i cine ştie ce diferenţă, dar, pentru contabili contează!), că nu toate raportează datele şi mai ales că unele şi altele calculează datoriile în moduri diferite.

Interesant este că în intervalul celor şapte ani de când am publicat articolul "Se schimbă Lumea!" (BURSA/ 28.09.2011) https://bit.ly/2unVUak , unde am făcut investigaţii pe cont propriu privitoare la datoria globală şi Produsul Intern Brut planetar, criticat pentru faptul că, zice-se, alăturarea celor două cifre n-ar fi "semnificativă", organismele financiare internaţionale au început să se intereseze de această pereche de cifre, iar în ultimul timp să le raporteze publicului.

Concepţia acelui articol, aceeaşi concepţie de la baza altora pe care BURSA le-a publicat ulterior (vezi, de exemplu, "O mare de haos"/ BURSA/28.03.2014) https://bit.ly/2KLIDmR şi pe care este fundamentată cartea "SOLUŢIA CRIZEI / Terminus a quo" (prezentă, în engleză, pe site-ul BURSA), este că lumea poate fi privită ca şi când ar fi o familie cu buget de venituri şi datorii.

Este o ipoteză care stimulează curiozitatea: este lumea solvabilă, ori suntem faliţi, ca planetă?

Iar răspunsul cifric este că lumea este falită.

Lumea este falită şi nu va mai putea niciodată să-şi plătească datoriile.

Iată, datoria planetară (recunoscută, asumată) tocmai a mai crescut cu 30 de trilioane dolari faţă de cea de la aceeaşi dată a anului trecut, în timp ce PIB planetar a crescut cu doar 11 trilioane dolari.

Deci, în ultimul an, la fiecare dolar împrumutat pe Planeta Pământ, au fost create bunuri în valoare de circa 33 de cenţi.

Atenţie!

Acest raport de 1/3 exprimă rentabilitatea creditului la nivel planetar!

Sigur că situaţia creditului şi cea a produsului sunt dinamice şi că pierderile de astăzi provin din gesturi făcute cu o jumătate de an în urmă, dar, ignorând dinamica, putem afirma ceva înfricoşător: oricare investitor pe credit, în media ultimului an, a pierdut două treimi din valoarea creditului luat.

Curbele datoriilor şi respectiv a PIB, la nivel planetar, trasează tendinţe divergente, în ultima decadă, scursă de la declanşarea crizei financiare mondiale.

Programele de relaxare cantitativă derulate în SUA şi Zona Euro au alimentat masiv datoria mondială, de fapt banii emişi suplimentar nu au fost nimic altceva decât datorii su­plimentare.

Cum ai injecta supradoze direct în sângele unui dependent de stupefiante, căci criza s-a numit "criză de supraîndatorare", iar autorităţile americane şi europene au avut pretenţia că dacă umflă datoriile, atunci datoriile se dezumflă... înţelege cineva, ceva, din asta?!

Oare cum poate cineva să susţină că a fost depăşită criza de supraîndatorare, când supraîndatorarea a crescut la supra-supraîndatorare?

Nu.

Înţelesul expresiei "dezvoltare economică" s-a pierdut, la nivel mondial.

Paradigma care a asigurat "dezvoltarea economică" a lumii în ultimii 400 de ani - investiţiile pe baza creditului - nu mai funcţionează.

Cu o datorie din ce în ce mai mare şi o producţie cu creştere tot mai anemică, omenirea se îndreaptă către un teritoriu necunoscut.


Opinia cititorului: 33
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 00:04

În fiecare lună cumpărați 5 g de aur

Sau 10 după posibilități.

1.1.   Emisiunile de Worthless Papers (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Investor în data de 12.07.2018, 05:07

Anii trecuti cand lumea se plangea de

calitatea produselor chinezesti,doi tipi 

isi reprosau; 

Americanul; you are selling us poisenouse goods 

Chinezul; and you pay us with with  

worthless paper. 

Concluzia; Emisiunea de moneda sa fie asigurata numai de catre bancile centrale ale statelor si garantata in Aur asa cum a fost pana la inceoutul anilor 70 

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Om în data de 12.07.2018, 10:35

Mai bine investeste in tine. Aurul lasa-l pentru bancile nationale.

1.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de MAKE în data de 12.07.2018, 16:41

Elvetienii tocmai au ratat sa adopte programul "banii suverani" (emisiunea de moneda sa devina monopolul bancii centrale), la Referendumul de acum o luna.

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 00:09

Banii ieftini sunt orientați aberant

Bunăoară în curând toată populația Indiei , africii va avea smartfon. 

Chestii apărute ... înaintea smartfon ului , gen canalizare, stomatolog, case salubre 

Nici 10 la suta din populație. 

E doar un ex.

Deci zero dezvoltare si multe gunoaie produse. 

2.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 00:14

În occident banii ieftini ii fac pe tineri să consume si sa nu mai învețe meserii.

De aici deficit de medici, elwctricieni sau ingineri. 

Tot banii ieftini au permis politicieni corupti care mituiesc electorate . 

Statele nu mai investesc în infrastructură (se bazează pe rezilienta celei din anii 70-80 

Banii ieftini seminte pentru dezastrul de mâine.

2.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Iordanoglu în data de 12.07.2018, 08:04

Corect ai punctat. La fel este şi în România. În gospodăriile satelor vezi televizoare de ultimă generaţie, aproape toţi ţăranii au telefon mobil, cei intre 35 şi 50 de ani - smartphone, iar cei între 15 şi 34 de ani -iphone. Dar toţi stau cu WC-ul în fundul curţii sau şi-au construit fose aşa zis septice, iar calanizarea lipseşte cu desăvârşire. Azi o vedem şi nu e.

2.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
mesaj trimis de Iordanoglu în data de 12.07.2018, 08:04

Canalizarea

2.4.   Avem canalizare :) (răspuns la opinia nr. 2.3)
mesaj trimis de un guru în data de 12.07.2018, 09:16

La cate canalii avem putem spune ca stam bine cu canalizarea :)

2.5.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 12:03

Canalizarea este un concept împotriva libertarianismului, un concept aproape bolșevic.

Necesită organizare. La ce bun atâta chin? Când îți vine, mergi după casă, ca Cîțu. 

2.6.   jucarii :) (răspuns la opinia nr. 2.2)
mesaj trimis de un guru în data de 12.07.2018, 15:29

Le dai jucaria pe 2 lei la abonament , apoi platesc net la greu sa vb cu Maricica pe FB :) De unde sa mai aiba bani de canalizare daca rata o dau la telefon ? :)

3.   Datorii și datorii ...
mesaj trimis de Oarecare în data de 12.07.2018, 07:35

Fiecare dintre noi este dator cu o viață și cu trăirea ei.

Și pentru că nu ne-a fost de ajuns această mare datorie primordială (sau dacă vreți, dar al lui Dumnezeu!), am acumulat și altele, mult mai lumești, prozaice și meschine, în goana nebună spre nicăieri.  

Balonul la care face referire Make se va sparge (când? Dumnezeu cu mila!), iar lumea în care va trebui să facem saltul este deja pregătită.

Nu mă refer la lumea ailaltă:), ci la cea virtuală și atât de artificială dată de progresul tehnologic în care ne-am aruncat atâția dintre noi, ca buimacii, cu capul înainte și ochii închiși, în căutarea Iluziei. 

4.   ieftini si nu prea
mesaj trimis de un guru în data de 12.07.2018, 09:14

Export american de inflatie pt tarile indatorate in dolari .Scapa cine poate :)

4.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 11:19

Pai si daca nu pot plati nu e nevoie de ...alți dolari?

4.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 11:59

Așa au învățat ei la cursul de economie capitalistă, când lipsește ceva de pe piață, se ieftinește. Dacă n-ai cu plăti datoriile denominate în dolari, ridici din umeri și aștepți hiperinflația.

4.3.   exact (răspuns la opinia nr. 4.2)
mesaj trimis de un guru în data de 12.07.2018, 15:25

Uite asa se tot reseteaza hora :) O sa imbatranim si unii tot nu vor plati , ba chiar vor mai face datorii . Austeritate nu se poate ca e deja prea multa la muritorii de rand deci sa curga inflatia :) Iluzia bunastarii vorba unui clasic :)

4.4.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 15:58

Vor mai face datorii după reluarea ciclului de creștere, supraviețuitorii falimentelor.

Păunii și Câții consideră ca profitorii inflației sunt cei care operează în vecinătatea banilor, drama fiind că în cazul austerității sunt salvați doar autorii morali ai crizelor economice, exact cei care au pompat în bulele speculative.

Atât timp cât statele interzic falimentele băncilor sistemice ne jucăm de-a economia de piață pentru ceilalți, crizele urmând să fie tot mai crâncene pentru cei îndepărtați de domeniul cheie, banul falsificat legal. 

5.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 13:14

Articol extraordinar de clar. Este greu să-l combați.

5.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
mesaj trimis de mitica în data de 12.07.2018, 14:25

este o prostie.cine este imprumutatorul?dracu?

5.2.   exact (răspuns la opinia nr. 5.1)
mesaj trimis de un guru în data de 12.07.2018, 15:22

Cine tipareste :) sau electronic :)

5.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 15:27

"Băncile tipărește" :D O bancă poate fi salvată politic de Fed, BCE sau whatever, dar clienții băncilor nu-și vor găsi altă salvare decât în legea falimentului.

5.4.   drakademie :) (răspuns la opinia nr. 5.3)
mesaj trimis de un guru în data de 12.07.2018, 15:33

Sunt o multime de intrebari la care raspunsul e drak stie ce va fi :) De-o fi una de-o fi alta ... vb poetului :) Mai bine trecem pe Glossa :)

5.5.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 15:33

Ce inseamna sa fii "mitica"...

Care e problema cu identitatea creditorului, draga "mitica"? 

Daca-i dracu', atunci datoria trebuie platita si daca-i dumnezeu, atunci nu trebuie platita?

Nu poti sa spui si tu ceva de inteles? 

5.6.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 16:27

bani din burta, creion, pix, tastatura, sau cum vrei sa i chemi, cu hartii pe care ei pun o valoare dorita, cumpara produse finite, bunuri tangibile si asa saracii sunt mai saraci si cei cu resurse naturale si mai si, ex venezuela, africa de sud, multe tari africane pt ca sunt corupti si ei sunt criticati si condamnati, corupatori nu ei nu exista, pt ca sunt occidentali si cei ce printeaza

6.   toate primariile din romania
mesaj trimis de chirila mihai în data de 12.07.2018, 16:24

sunt pline de angajati cu salarii mari care nu fac nimic stau 6, 7 ore pe zi de luni pina vineri se uita unul la altul ca sa treaca ziua si sint toti pe o mina adica sint cumetri veri rude de grad spagar unu si doi merg la banca fac inprumuturi ca in definitiv sa i le plateasca statul ., ro., si statul degeaba cum sa nu avem trilioane de datorii .,.

6.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 16:28

Extrapolează mecanismul și pentru servicii secrete, justiție, agenții de stat

6.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 16:44

Vai de capul tau, chirila mihai!

7.   mucea raspuns la op. 6,2
mesaj trimis de chirila mihai în data de 12.07.2018, 17:51

dar de al tau .mucea

7.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 18:18

chirila, lasa-ne!

8.   manipulare r la op 7.1
mesaj trimis de chirila mihai în data de 12.07.2018, 18:30

de ce sa va las sinteti cunva si voi o trupa de manipulare si nu va convine adevarurile care sint in romania comunista o tara de bugetari care se cred fosti boieri cu conace si iobagi cit mai adinc in cont ca sa , traiti binee . la misto de tr, bss

8.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2018, 19:31

Chirila, alta treaba n-ai? Pune si tu mana pe o revista de moda, poate te alfabetizezi! Lasa-ne!

8.2.   Mama ei de limba romana :) (răspuns la opinia nr. 8)
mesaj trimis de Un guru în data de 13.07.2018, 10:15

Chirila , ai dreptate cu chiaburimea bugetara dar asta nu te scuza ca maltratezi limba romana :) Vrei sa ajungi in guvern ? :)

9.   Mesaj eliminat conform regulamentului
mesaj trimis de Redacţia în data de 12.07.2018, 18:47

...

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

INS:Sectorul construcţiilor a coborât în septembrie cu 2,1%
14 nov. V.D.


Economia naţională, creştere de 4,3% în trimestrul 3
14 nov. M.F.


ÎN PRIMELE 9 LUNI ALE ACESTUI AN FAŢĂ DE ACELAŞI INTERVAL DIN 2017BNR: "Deficitul de cont curent a crescut cu peste 1,8 miliarde euro"
14 nov. R.R.


MACRO NEWSLETTER-14 Noiembrie 2018
14 nov.


Călin RecheaCine va răspunde când prognozele scandaloase ale CNSP vor cădea, din nou, în faţa realităţii?1
14 nov. Călin Rechea


PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI:Investiţiile străine directe, în scădere cu 5,74%
13 nov. V.D.


Nu scăpăm de sărăcie
13 nov. A.P.


FOAMEA DE BANI A STATULUI CONTINUĂMinisterul Economiei cere bani şi de la Transelectrica
13 nov. A.I.


MACRO NEWSLETTER-13 Noiembrie 2018
13 nov.


FMI recomandă Guvernului să regândească majorările salariale
12 nov. T.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.