DE CINCI ORI MAI MARI FAŢĂ DE ESTIMĂRILE INIŢIALE

Tarom estimează că va încheia acest an cu pierderi de peste 206 milioane lei 1

03 nov. 2017 Companii-Afaceri
F.A.
Tarom estimează că va încheia acest an cu pierderi de peste 206 milioane lei

Compania naţională de transport aerian Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pus în dezbatere de acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor.

Aceste noi prognoze arată pierderi de cinci ori mai mari faţă de bugetul iniţial aprobat în luna septembrie în Guvern, care indica un rezultat negativ de 41,2 milioane lei, pentru acest an.

Anul trecut, Tarom a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate, potrivit News.ro.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Pierderile companiei s-au adâncit de la un an la altul, iar specialiştii spun că societatea va ajunge într-un impas financiar, mai ales din cauză că trebuie să plătească lunar ratele pentru cele două aeronave Boeing achiziţionate în leasing în acest an.

De asemenea, compania estimează pentru acest an venituri totale de 1,14 miliarde lei, potrivit bugetului rectificat, faţă de 1,24 miliarde lei, cât arăta bugetul aprobat în septembrie.

De altfel, la nivelul anului trecut, Tarom a realizat venituri totale de 1,24 miliarde lei.

Compania şi-a bugetat cheltuieli totale de 1,35 miliarde lei în acest an.

Cheltuielile de natură salarială sunt menţinute la nivelul aprobat în septembrie, de 142 milioane lei.

Tarom şi-a programat totodată cheltuieli cu investiţiile de 262,19 milioane lei (circa 57 milioane euro) în acest an.

Compania preconizează că va ajunge la 1.900 de angajaţi la finalul acestui an.

"Numărul de personal prognozat la finele anului este diminuat cu 164 salariaţi faţă de nivelul aprobat în anul 2017", arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Câştigul mediu lunar al angajaţilor din Tarom este de 6.363 lei (1.380 euro), potrivit proiectului de buget rectificat.

Compania estimează că va avea creanţe restante de 2,99 milioane lei la sfârşitul acestui an.

Compania de stat Tarom este al treilea transportator aerian de pasageri din România, după companiile low-cost Wizz Air şi Blue Air.


Opinia cititorului: 1
1.   Trist
mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2017, 09:52

L-au criticat pe belgian dar văd ca dupa el au crescut pierderile.

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

ANCOM propune scăderea tarifelor plătite între operatori pentru portarea numerelor
23 ian. C.P.


Nicolae Demetriade candidează pentru funcţia de Preşedinte ANAT
23 ian. Adelina Toader


Directorul Losan România vrea să construiască un hotel în Centrul Civic al Braşovului
23 ian. O.VRÂNCEANU


Sanofi plăteşte 11,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Bioverativ
23 ian.


Americanii de la JD Norman Industries au achiziţionat REGE Automotive
23 ian. Ovidiu VRÂNCEANU


GARANŢII BANCARE DE 23 MILIOANE DE DOLARI Hidroconstrucţia va executa lucrări de construcţii în Iordania, de peste 115 milioane de dolari
23 ian. A.S.


EY: "Vehiculele electrice vor deveni o opţiune de transport de bază până în 2025, în toate pieţele"
23 ian. C.P.


Tel Drum şi-a cerut insolvenţa, "falimentul" fiind materia care face obiectul cererii
22 ian. D.I


Piatraonline încheie anul 2017 cu o cifră de afaceri de 24 milioane lei
22 ian. A.C


Bogdan Oşlobeanu va prelua funcţia de Director General al Impact Developer & Contractor
22 ian. A.C

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.